Iată discursul lui Vladimir Sterescu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

Mă numesc Vladimir Sterescu şi sunt în faţa dumneavoastră pentru că la un moment dat, în 2003, am intrat în antreprenoriat, iar în 2006 am ieşit. Sper că am ieşit doar temporar, deoarece sângele de antreprenor îmi circulă prin vene pentru totdeauna. În 1990, într-o zi de vară când eram în clasa a opta, i-am zis tatălui meu că îmi doresc o pereche de blugi şi un tricou cu imprimeu.

Am mers în talcioc, blugii costau mai mult decât tricoul, aşa că am ales un tricou, pe care mi-l amintesc şi acum, scria mare Valentino pe el, era alb cu roşu şi costa 20 de lei. În drum spre ieşire, cineva m-a abordat să îmi cumpere tricoul. I l-am dat cu 25 de lei, a mai pus tata ceva şi mi-am luat blugi. Atunci însă mi s-a aprins un bec în cap, iar în primii ani de liceu aveam tot felul de idei năstruşnice de afaceri, pe care mi le tempera tata.

Au început apoi anii când toată lumea făcea Turcia. Am făcut-o şi eu. Aduceam câte o sacoşă imensă de telescoape de ceasuri, câte 60.000 de bucăţi, le luam cu 4 lei, le dădeam cu 6 lei, eram plin de bani în liceu. La un moment dat mama mi-a zis să termin cu turcismele şi să mă apuc de învăţat pentru facultate. Am intrat la facultate, iar după primul meu job a fost într-o firmă a tatălui meu, unde am făcut de toate, însă temperamentul lui împreună cu temperamentul meu nu au fost cea mai bună combinaţie. Acum îmi dau seama (am şi eu 3 băieţi) că cel mai bine pentru copii este să acumuleze experienţă în alte companii înainte de a veni în afacerea familiei.

În 1997, primul meu job a fost la Mobifon, ca agent în departamentul de relaţii cu clienţii. Eram un angajat cu o căscuţă pe urechi care prelua apeluri din partea abonaţilor Connex. Este un job unde tânărul la început de carieră învaţă nişte valori de bază, cum ar fi să vină la timp la serviciu: angajatul în call center care începe la 8 trebuie să ajungă la serviciu cel târziu la 8 fără un sfert, deschide calculatorul, citeşte emailul, bea o cafea, la ora 8 fix începe să preia apeluri; dacă la 8 nu e pregătit, este depunctat la evaluare.

Într-un call center e foarte greu să te diferenţiezi, sunt sute de persoane care fac acelaşi lucru. La un moment dat  vorbeam cu părinţii mei despre cum să mă fac eu remarcat între cei 200 de colegi. Mi-au spus: îmbracă-te în costum. Atmosfera este relaxată în call center, teoretic te poţi îmbrăca casual deoarece nu există interacţiune directă cu clientul. De atunci am început să mă îmbrac în costum şi cravată, eram în fiecare zi printre colegii mei în blugi ca măgarul între oi. Am fost remarcat şi ulterior am avut şansa de a schimba des joburile în companie, ocupându-mă de retenţia de clienţi, apoi de clienţi strategici, iar ultimul job în această companie a fost pe partea de reglementări, corporate affairs manager.

Aici a fost un turning point în cariera mea, pentru că dintr-o dată am început să învăţ altceva, să interacţionez cu oameni de afaceri, cu autorităţile, cu reprezentanţi UE. Anii de după 2000 au fost ani de preaderare, iar în perioada respectivă mi-a încolţit ideea de a aduna un grup de specialişti în relaţii cu clienţii, de a-i şcoli pe diverse industrii şi companii şi de a-i pregăti pentru a putea prelua apeluri în numele unor companii care ar vrea să îşi externalizeze serviciile de call center.  Nu aş fi putut porni singur, dar am găsit doi investitori (Gheorghe Rusu şi Sorin Cristescu – n.r.), care mi-au spus că investesc  în businessul meu dacă renunţ la job şi lucrez doar în acest startup. A fost o decizie importantă pentru mine la momentul respectiv, dar era ideea mea şi am făcut-o.

La început, am alergat după clienţi. Ulterior mi-am dat seama că în România anilor 2003, pe lângă că nu se ştia ce este un call center, nu prea se ştia nici ce este outsourcingul. A fost o perioadă între 2003 şi 2005 în care noi şi Softwin am educat piaţa.

Un alt turning point în viaţa mea de antreprenor a fost de a asculta pe acţionarii mei mai experimentaţi decât mine. De la început, m-am bazat pe un client mare – Connex. La un moment dat, a venit la noi şi concurentul lor cel mai mare care ne-a solicitat serviciile. Decizia mea a fost să refuzăm cererea, dar acţionarii mi-au spus că nu e bine să te bazezi pe un singur client mare. Apoi, în 2006 am avut pe masă două oferte: una de la un fond de investiţii şi alta de la un jucător strategic. Ca acţionar, îţi doreşti cumva să rămâi legat de firmă, dar, tot la sfatul celorlalţi acţionari, care au zis că suntem într-o bulă şi urmează ceva rău, am decis să vindem tot.

Cheia succesului în cazul meu au fost echipa şi oamenii de care am avut noroc să mă înconjoare.

Compania americana Computer Generated Solutions (CGS), furnizor de software, servicii IT si outsourcing, si-a deschis la Bucuresti sediul central pentru Europa in noiembrie 2007, pentru a raspunde cererii in crestere pentru servicii de externalizare. CGS a intrat pe piata romaneasca in 2006, prin achizitia furnizorului local de servicii de call-center EasyCall, redenumit apoi CGS Romania, tranzactie finalizata in luna octombrie a anului 2006 si estimata la acea vreme la opt milioane de euro. Sterescu a fost unul dintre cei trei fondatori ai EasyCall. În prezent, este director general al CGS România.

În 2012, CGS România a avut o cifră de afaceri de peste 29 de milioane de euro (în creştere cu peste 7% faţă de anul precedent), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.