Marele invins al alegerilor de duminica ramane Corneliu Vadim Tudor, un lider care pentru prima oara nu mai joaca rolul de locomotiva electorala pentru partidul sau. Daca in 1992, multumita pragului electoral scazut, Partidul Romania Mare a reusit sa intre in Parlament cu mai putin de 4% din voturi si sa fie cooptat la guvernare, in faimosul "patrulater rosu", in 1996 a fost meritul lui C.V. Tudor ca partidul sau a izbutit sa-si pastreze reprezentarea parlamentara dupa un scrutin favorabil formatiunilor de dreapta. 

Anul 2000 a fost insa anul lui Vadim: in conditiile in care dreapta pierduse teren electoral dupa o guvernare dezastruoasa, iar gruparea de stanga din jurul lui Ion Iliescu nu avea cum sa-i convinga pe tineri, seful PRM a reusit sa ajunga pana in finala prezidentiala, drept contracandidat al lui Iliescu. Desi etichetat drept extremist, PRM a fost puternic remorcat de liderul sau, ajungand sa obtina 23% din voturi - mai putin decat cele 33% adunate de Vadim, dar mai mult decat UDMR si net mai mult decat partide ca PNTCD, care atunci si-au pierdut locul in Parlament. 

Momentul de apogeu al carierei politice a lui Vadim Tudor pare sa fi trecut insa iremediabil, atata vreme cat nici la alegerile locale din acest an n-a avut performante notabile, iar la cele generale are un scor mult sub asteptari. Primele rezultate partiale arata ca Tudor a obtinut in jur de 12% din voturi, iar partidul sau in jur de 13%. Care e explicatia? Pe de o parte, voturile de protest ale tinerilor nu s-au mai indreptat de data aceasta spre PRM, ca in 2000, pentru ca acum le-a stat la dispozitie Alianta D.A. ca principala forta de opozitie. Mai rau insa e ca nici electoratul traditional nationalist al tribunului nu i-a mai fost fidel, dat fiind ca pe parcursul ultimului an, liderul PRM n-a facut decat sa-si alieneze sustinatorii, schimbandu-si radical discursul xenofob in favoarea unuia filosemit, cu putine sanse de credibilitate.

Atribuita consilierilor sai electorali straini, schimbarea la fata a tribunului a fost perceputa drept o incercare de a accede la putere cu orice pret - in cazul de fata, cu sprijinul cancelariilor occidentale, care mereu au respins PRM pe motiv de extremism. In plus, electoratul a fost oarecum derutat de modul cum PRM a inteles sa-si joace cartea dupa alegerile locale, dispus la colaborare si cu puterea, si cu opozitia pentru a-si asigura posturi in administratie. In fine, chiar la ultima dezbatere televizata a candidatilor la Presedintie, de vinerea trecuta, Vadim Tudor s-a lansat intr-o serie de promisiuni populiste evident irealizabile, care aduceau mai degraba cu promisiunile disperate ale lui Ceausescu din 21 decembrie 1989.

Motivatia acestor eforturi de a ajunge pe orice cale la putere e simpla si logica: in lipsa unor rezultate electorale concrete, eternizarea in opozitie ajunge dezamagitoare pentru votanti. Mai ales ca, desi discursul antisemit si l-a schimbat, Vadim si-a pastrat totusi retorica - obositor de identica siesi de-a lungul tuturor acestor ani, cu aceleasi lozinci, rabufniri si amenintari. Si va fi greu pentru tribun sa iasa din cercul vicios in care a intrat singur: fara retorica sa "trade mark", Vadim nu e Vadim; atunci cand si-o asuma insa, nu mai ramane din el decat o colectie de clisee.