Foarte mulţi millennials vin într-o companie, aleg un job pentru o experienţă, pentru a vedea dacă li se potriveşte, pentru a vedea cum e la muncă. De altfel, şi munca a devenit ceva cool.

În urmă cu 20-27 de ani, generaţia de atunci, foarte mulţi studenţi la vremea respectivă, s-a apucat să muncească de foame, nu pentru experimente. Odată ce reuşeai să intri într-o companie, pentru că nu multe făceau angajări, nu-ţi permiteai să tratezi jobul ca pe ceva cool. Era o chestie de supravieţuire, de plată a chiriei, de întreţinere a unei familii, asta dacă te cuplai de tânăr, poate de un concediu mai bun, poate de nişte haine mai de brand şi, ca o realizare supremă, pentru o primă rată la o maşină.

În prezent, noua generaţie pleacă mai târziu de acasă, în special băieţii (vârsta până la care stau cu părinţii a crescut de la 27 de ani la 29), totul este o experienţă, noţiunea de supravieţuire nu există, mai ales pentru cei care sunt din Bucureşti, Cluj, Timişoara etc.

Maşinile sunt ieftine şi dacă nu îţi schimbi marca o dată la un an, râd prietenii de tine.

Vacanţele sunt vacanţe, mai ales odată cu extinderea low-cost-urilor.

Şi în privinţa hainelor lucrurile s-au schimbat, iar Zara, H&M sau micile ateliere au apărut în peisaj.

Foarte multă lume aşteaptă de la un job, un loc de muncă, să-i îndeplinească visul. După nici o lună înţeleg că ceea ce fac, ceea ce au fost puşi să execute nu este tocmai aşa cum şi-ar fi imaginat. Cei mai mulţi stau până într-un an la primul job, confruntându-se cu dilemele legate de viitor. Nu le place ceea ce fac, şefii nu sunt aşa cum s-ar fi aşteptat, presiunea creşte zi de zi şi toţi se întreabă dacă şi la viitorul job va fi la fel.

Pentru că şcoala românească este teoretică şi deloc vocaţională, foarte mulţi millennials se trezesc că ceea ce au învăţat nu se potriveşte deloc cu aşteptările lor.

Este destul de greu să o iei de la capăt cu altă şcoală, aşa că mulţi caută ieşiri laterale. Cele mai facile din punctul de vedere al barierelor de intrare, chiar dacă sunt cele mai grele, şi asta descoperă pe parcurs, sunt în vânzări.

Cineva care a terminat Litere poate intra fără probleme într-un call-center să vândă carduri sau creditede consum.

Pentru că primul job este greu, pentru că nu se potriveşte cu ceea ce fiecare şi-a imaginat, demisia este ieşirea cea mai uşoară, ca un act de răzbunare, poate pentru eşecul personal sau profesional. Nu ai vândut nimic, nu ai reuşit să te întâlneşti cu niciun client şi să-i vinzi ceva, dar demisia a rezolvat totul, cel puţin din punct de vedere psihic.

Odată cu al doilea job şi a doua companie, când dilemele şi întrebările profesiei încep să apară tot mai mult, având în vedere că este foarte greu să-ţi găseşti locul, acceptarea ideii că jobul este job şi nu o chestie cool îşi face simţită prezenţa, dar încă nu suficient.

Gradul de toleranţă la şefi creşte, targeturile nu mai sunt lucruri ieşite din comun şi de neatins, iar acceptarea situaţiei de la job cu toate lucrurile bune şi rele intră în cotidian.

Mulţi angajatori, mai ales cei care plătesc mai bine, încep să se uite cu mai mare atenţie la câte joburi a schimbat un candidat înainte de a-şi depune un CV la ei.

În mod corect, dacă nu ai avea o presiune extraordinară de a completa o poziţie, nici nu ar trebui să te uiţi la cineva care în doi ani a schimbat trei joburi.

Este foarte puţin probabil ca cineva să poată să capete experienţă în mai puţin de un an într-un post, inclusiv din punctul de vedere al interacţiunii cu colegii şi şefii.

De asemenea, cei care pleacă pentru o ofertă mai bună nu sunt deloc de judecat, dar trebuie să fie atenţi pentru ce poziţie au făcut pasul şi pentru ce nivel salarial.

În viaţă există situaţii în care o ofertă primită este de nerefuzat atât din punctul de vedere al poziţiei, cât şi al banilor. Nimeni nu ar trebui să rateze o astfel de şansă, pe ideea că firma unde lucrează va avea grijă de el sau de ea şi va egala în timp oferta primită. Poate îţi faci un bine ţie, dar şi companiei acceptând oferta primită.

Întotdeauna companiile trebuie să respire şi să elibereze poziţii, unde să fie promovaţi cei din liniile secundare pentru a arăta că organigrama nu este încremenită în timp.

Câteodată este bine să laşi pe cineva să plece, încurajându-l să accepte o ofertă unică, chiar dacă este de neînlocuit. Aşa se face loc pentru alte talente şi se schimbă atmosfera. Bineînţeles, pot să fie şi eşecuri.

Demisia este ceva cool, dar pentru primul şi poate al doilea job. După acest punct atârnă mult mai greu în CV, dar într-un sens negativ.

Aşa că este bine să vă gândiţi de câte ori ameninţaţi că vă daţi demisia şi de câte ori faceţi acest lucru. Câteodată s-ar putea ca demisia să se întoarcă împotriva voastră, mai ales dacă nu ştiţi ce vreţi să faceţi mai departe.

Şi este foarte, foarte greu să găsiţi ceva care să vă placă. Până atunci faceţi să vă placă ceea ce faceţi.