M-a intrebat redactorul-sef al revistei cum vad evolutia antreprenorilor si a aface-rilor lor in aceasta perioada, in lumea noua de dupa lepadarea economiei centralizate. O vad ca pe o renastere. Romanii s-au scuturat atunci, in decembrie 1989, nu numai de un vis urat care a deformat realitatea, dar au dat de pamant si cu efectele sale - rutina, neesentialul si indiferenta. Au inceput sa evolueze; au muscat din viata cu foame, si-au umplut spiritul cu entuziasm si undeva, in mintea lor, au deblocat ecluza care le incatusa initiativa. 

In primele zile ale noii epoci s-a produs o revelatie. Oamenii au constatat uimiti cat de mult timp au pierdut lamentandu-se, plangandu-se pe sine. Imi amintesc cand am revenit de la Toronto, pentru intaia oara, in tara, la Arad. Mergeam pe strada cu fratele meu si discutam despre ce se va intampla in continuare, ce trebuie sa facem, cum se vor descurca oamenii. I-am spus: "Nu vezi ca pe strada calcam pe un covor de dolari? In jurul nostru zac milioane de bancnote. Trebuie numai sa ne aplecam si sa le ridicam". Asa cum noi ne-am aplecat, au procedat si altii. 

A urmat descatusarea. 

Afacerile au explodat intr-o tara cu un potential extraordinar, umbrit o perioada de legislatia incoerenta si incerta care a reglementat tranzactiile economice, fiscalitatea. Dar statul 

si-a dat seama repede ca poate trai bine numai daca si cei care il sustin traiesc bine: a iutit pasul spre economia de piata si, o data cu asta, spre o legislatie eficienta. 

Ca in oricare tranzitie, cei ce si-au asumat riscul au razbit. Ii respect pe acesti oameni pentru curajul lor: de la buticuri, standuri in piata, en-gros-uri cu citrice si dul-ciuri, cu piese de masini ori alimente, au facut pasi rapizi in fata. Marele lor merit este ca au stiut sa se dezica de politica banului la ciorap, cu care ii obisnuise sistemul precedent, si au investit in domenii esentiale inainte ca firmele multinationale sa apuce sa faca primii pasi spre Romania. Nu spun ca despre unele dintre privatizari presa a scris degeaba pagini critice; a existat si nod in papura. 

Majoritatea oamenilor de afaceri s-au afirmat corect, prin evolutii spectaculoase, de la import-export la productie proprie. Au fost preluate fabrici dezastruoase, in care investitorii calcau pe cioburi de sticla si se plimbau prin hale neincalzite, fara geamuri, lasate de izbeliste, cu mii sau zeci de mii de angajati neplatiti, suspiciosi si furiosi, care scandau ca nu vor nici bani, nici valuta, ci locurile lor de munca, indiferent cat ar fi fost de neproductive, paguboase. Reusind sa treaca peste populismul lui "Nu ne vindem tara", Romania a crescut relativ calm. Am ajuns, iata,  in 2004, sa avem cea mai importanta crestere economica din Europa, ceea ce nu e lucru de nimic! - ocolind colapsul bulgar si modelul rusesc de control al marilor afaceri. 

Am observat ca, in general, romanii privesc cu usoara retinere businessman-ii de succes; dar ar trebui sa se raporteze la ei cu recunostinta, fiindca ei au adus in economia autohtona si, extrapoland, in viata sociala, reteta de succes a democratiilor occidentale: disciplina, ambitia, rigoarea, seriozitatea, parolismul si au reusit sa construiasca, din ruinele pe care le-au preluat, lideri de piata nationali. Au retehnologizat si au dezvoltat industria interna, depasind si ridiculizand conceptul ca industria romaneasca ar echivala cu un morman de fiare vechi. 

Se vorbeste mult despre exemplele extraordinare din Silicon Valley; ati fi surprinsi - din povestea adevarata a majoritatii oamenilor de afaceri de succes din Romania s-ar putea scrie bestselleruri cel putin la fel de rasunatoare despre cum sa reusesti in viata pornind de la o idee si cu nimic in buzunar. 

Sigur, se poate discuta si despre multe esecuri, intreprinderi falimentare, somaj, dar acestea nu sunt generate atat de un mediu neprietenos cat mai degraba de ma-nagement incompetent. Filosofia mea este ca orice afacere reuseste, daca o tratezi cu vointa, disciplina si atentie. Nu exista sa esuezi, daca vrei sa castigi! - aceasta este mentalitatea cu care am revenit in Romania dupa revolutie si pe care o intalnesc acum, tot mai des, la investitorii autohtoni.

Am fost intrebat deseori cum se vede economia nationala, privita din afara. Seamana cu o copila nascuta in decembrie 1989: a intrat acum in al 16-lea an de viata, incepe sa faca ochi dulci, este tot mai atragatoare. Petitorii stau la rand la usa ei. O admira.   

Zoltán Böszörményi este om de afaceri (a fondat compania de iluminat Luxten), poet si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania