Natura umană este uluitoare; modul în care oamenii aleg să acţioneze, ignorând realitatea şi alegând orice altceva în afara soluţiei logice, este o manifestare fascinantă şi, dacă nu ar avea efecte asupra societăţii, ar fi distractiv. Dar de multe ori efectul este distructiv.

Să încerc să explic: crowdfundingul este o industrie care a ajuns să valoreze miliarde de dolari, înregistrând în ultimii 4 ani o creştere de 167%. Principalele calităţi sunt eliminarea distanţelor şi testarea produselor sau ideilor chiar înainte de a prinde viaţă. Distanţele: am citit un studiu care releva că în general între un antreprenor sau un artist începător, care ar avea nevoie de finanţare, şi un potenţial investitor există în medie o distanţă de 5.000 de kilometri. Chiar în epoca internetului 5.000 de kilometri este o distanţă prohibitivă, în măsură să stingă orice elan investoricesc.

Doi, publicul decide ce îi place sau nu, ce îl atrage sau nu, iar reacţia oamenilor este crucială pentru orice idee, afacere sau antreprenor. În cazul în care ideea prinde, ai deja o bază de plecare, o mulţime care îţi poate asigura resursa iniţială de hype.

În al treilea rând, fără legătură cu cele de mai sus, banii. Crowdfundingul este o industrie în plină expansiune; am văzut estimări, poate mai vechi, de peste 5 miliarde de dolari şi altele, recente, de peste 16 miliarde de dolari; chiar şi varianta pesimistă, de 5 miliarde, tot este extrem de relevantă - toate acele mici afaceri şi proiecte au obţinut finanţări facile, fără bătaie de cap, acte şi evaluări bancare. Dar Europa nu înseamnă chiar aşa de mult: fără Marea Britanie, unde crowdfundingul, influenţat, desigur de Statele Unite, este în plină expansiune, iar numărul platformelor este dublu faţă de a doua clasată europeană, Franţa, bătrânul continent contabilizează doar 620 de milioane de euro (iar Marea Britanie, singură, 2,3 miliarde de euro). Piaţa pe care vor europenii să o impoziteze, aşa-numita “reward-based crowdfunding”, a adunat anul trecut 120 de milioane de euro. 

Cred că avem aici un soi de dimensiune culturală, fragmentarea restului Europei contrastând cu pragmatismul anglo-saxon. Şi cu moduri diferite de a privi lucrurile: Congresul american a ales să sprijine prin măsuri legale strângerea de fonduri de acest tip, în timp ce, iată, europenii se gândesc să impoziteze ceea ce nu i-a preocupat.

Fără crowdfunding, proiecte importante, de genul Nest, Oculus sau Pebble Watch (care a adunat 30 de milioane de dolari), poate că nu ar fi fost posibile. Punând o piedică de genul taxării, câte proiecte europene vor fi eliminate, câţi investitori descurajaţi şi câte start-up-uri de potenţial succes se vor prăpădi? Cât va pierde Europa în ansamblu impozitând 120 de milioane de euro acum şi renunţând la efectul pe care cele 120 de milioane l-ar avea în timp asupra economiei şi pieţei muncii?

La un moment dat un economist, un fizician şi doi studenţi au emis o parabolă, cea a maimuţelor şi copacilor, pe care am mai prezentat-o cu ceva vreme în urmă. Şi-a păstrat actualitatea: spaţiul de producţie este pădurea, fructele copacilor sunt bunurile, antreprenorii sunt maimuţele. Ţările, pădurea, se dezvoltă pe măsură ce maimuţele trec dintr-un copac în altul, din zonele sărace ale pădurii în cele mai productive, cu fructe mai mari. Dar, pentru a uşura mersul maimuţelor, ar trebui ca pădurea să aibă o anume densitate, iar distanţele dintre copaci să permită maimuţelor să facă salturi uşoare. Echipa de cercetători crede că tocmai în nordul bogat al lumii pădurea are o dispunere inegală, există zone unde concentraţia de arbori este mult prea mare şi alternează cu „luminişuri" ce blochează drumul maimuţelor (gândiţi-vă aici la tot ansamblul de control, birocratic, ce funcţionează în Europa).