Partidelor le lipseste acel "organizator’’ din sistemul politic britanic, omul a carui grija este sa asigure prezenta in corpore a parlamentarilor la discutiile si voturile importante, coeziunea in decizie, anticiparea unor situatii de criza din grup.

Unul dintre secretarii Camerei Deputatilor anunta mai zilele trecute ca viitorul Parlament va primi drept mostenire de la predecesori cateva duzini de proiecte de legi. Nu de importanta capitala, dar cateva duzini. Tot zilele trecute, s-au auzit si cateva opinii cum ca ar fi ceva in neregula cu numarul de comisii parlamentare. Cam pe la sfarsitul toamnei, dupa plecarea randunelelor, vom avea parte si de un bilant oficial al activitatii Camerelor.

In peste un deceniu de parlamentarism nou au fost tot felul de discutii si dispute despre functionarea mecanismului acestei agore, fara de care democratia n-ar exista si viata noastra ar fi cenusie.

Sondajele de opinie au fost unanime in privinta aprecierii foarte reduse pe care publicul o da institutiei sus-mentionate. Parlamentul isi "disputa" cotele cele mai joase de incredere cu partidele si sindicatele. Dar nimeni nu a pus vreodata la indoiala ratiunea de a fi si esenta sa. 

Insa, indiferent de cine a fost majoritar in acest for deliberativ si decizional, mai e mult de slefuit in ce priveste imaginea si eficienta sa. Reprezentativitatea nu se pune in discutie, pentru ca Parlamentul este expresia vremurilor prezente.

Este adevarat ca in epoca "CFSN-CPUN", cand vorbea Plesu se facea liniste, cu toate ca atunci miscarea browniana a discursurilor era asurzitoare. In acea dezordine a luarilor de cuvant, care era atat de placuta ochilor si urechilor consumatorului de transmisii TV erau lideri neoficiali de opinie, ale caror cuvinte nu numai ca erau ascultate, ci si respectate. Ce sa mai zici de prezenta? Azi, cand liderii si viceliderii de grup sunt ei insisi o institutie, sustinuti de masinaria de partid, prezenta - macar pasiva - la dezbateri si la vot a ajuns o problema. 

Partidelor le cam lipseste acel "organizator’’ din sistemul politic britanic, omul a carui grija este - printre altele - sa asigure prezenta in corpore a parlamentarilor la discutiile si voturile importante, coeziunea in decizie, anticiparea unor situatii de criza din grup. La noi, impresia este ca unitatea este asigurata prin niscaiva machiaverlacuri si alte miscari obscure, cand disciplina in actiune ar trebui sa fie rezultatul unui reflex daca nu nascut, macar dobandit.

Partidele isi vor da seama de importanta existentei unei asemenea persoane chiar din urmatoarea sesiune legislativa, cand raportul de forte va fi mult mai echilibrat, prezenta si unitatea dobandind o importanta capitala.

S-a vorbit si se vorbeste mult despre ritmul procesului legislativ si se arata cu indexul spre comisii. Adica spre bucataria legilor. Este adevarat ca sunt comisii supra-aglomerate, cum sunt cele juridice. Dar este si foarte probabil ca lucrurile sa se impotmoleasca nu la "juridice", unde se lucreaza aproape la lumina reflectoarelor, ci in altele, de unde - din motive obscure sau pur si simplu din secretomanie - se emana o tacere mai apasatoare decat din Triunghiul Bermudelor. 

Acum mai bine de patruzeci de ani, intr-un raport al unui comitet parlamentar american, se aprecia ca tendinta de a fi secretos este primul refugiu al incompetentilor. Departe de mine sa cred ca am avea parlamentari incompetenti. Avem, in schimb, comisii ce arata ca un refugiu, din pricina lipsei de comunicare.

Bine ca macar au disparut acele dispute ciudate despre cine este mai mai util si mai reprezentativ: Senatul sau Camera Deputatilor.

Parlamentele care au fost seamana oarecum cu acel "trabajo no, samba si", fredonat de cubanezii lui Fidel, prinsi intr-o perpetua samba si cu "trabajo" lasat pe margine. Productiile de discursuri au continuat sa le surclaseze pe cele de legi. Zilele usilor inchise pe cele ale usilor deschise. Anotimpul salilor golase a fost mai lung decat cel al salilor pline. 

Parlamentul viitor ar trebui sa fie mai performant din punct de vedere al finalitatii si calitatii prestatiilor. Cel putin, daca este sa te iei dupa legile progresului. Altfel vom ajunge sa credem asta doar dintr-un optimism disperat. Clasa politica educata, deocamdata doar munitie de discurs electoral, ar putea fi ceva palpabil cand ne vom uita cine populeaza incinta viitorului Legislativ.

Altfel, "innoirea" de partid clamata de unii si altii, oamenii "noi" impinsi in fata vor fi doar niste iluzii servite pe post de anestezic prost. Iar reprezentantii poporului vor face si mai abitir turism parlamentar (nu diplomatie) in tarile calde, dansand samba pe plaja.