Banii, maşina, bonele, casele mai mari, grădiniţele şi şcolile private, profesorii personali pot înlocui multe, dar nu relaţia cu copilul, sau copiii, în cazul celor care au avut un curaj mai mare.

Schimbarea rapidă a lumii în care trăim, deschiderea şi globalizarea, faţă de cum am trăit şi am crescut noi, au schimbat şi schimbă modul de interacţiune între corporatişti şi antreprenori şi copiii lor.

Bileţelele pe dulap sunt acum înlocuite cu mesajele pe WhatsApp.

Copiii au de toate, nu trăiesc cu cheia la gât, au bone 18/24, au profesori de limbi străine, lecţii de dans şi balet. Dar nu au timpul părinţilor lor.

Pentru că determinarea şi energia sunt depuse la job, jobul fiind chiar o scăpare, o uşurare, când pleci de acasă, la întoarcerea în cămin nu mai rămâne decât o simplă prezenţă, un simplu salut, şi celebra întrebare: ce ai făcut astăzi?

Iar răspunsul copiilor se pierde undeva în mintea plină de cifre şi de Powerpoint-uri a părinţilor.

Plecarea moldovenilor la muncă în străinătate începând cu mijlocul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 a lăsat în urmă puternice drame familiale: copiii au rămas cu bunicii, cu unchii, cu verişorii şi cu vecinii din sat, iar rezultatele se văd acum.

În cazul antreprenorilor, al celor care au avut curajul să-şi facă un business, al corporatiştilor care au început să prindă gustul unei cariere, ei nu sunt plecaţi fizic de lângă copii, dar sunt absenţi din relaţia cu copiii lor.

Banii pot înlocui foarte multe lucruri, mai puţin absenţa, întâi fizică şi apoi fizică şi emoţională.

Ştiu mulţi părinţi în cazul cărora banii, cariera şi obţinerea unui statut nu mai sunt o problemă, ci relaţia cu copiii lor: ”Nu mă mai ascultă deloc“, ”Ce fac cu ei?“, ”Ce vor ajunge?“, ”Le-am făcut şi le-am dat de toate, dar nu mă mai înţeleg cu ei!“, ”Nu ştiu ce vor!“. Nicio logică nu mai funcţionează şi nicio explicaţie raţională nu mai stă în picioare în discuţiile cu copiii.

Pe măsură ce copiii intră în adolescenţă, lucrurile se agravează. Dacă ai o şansă mare, dacă ”ai fost de multe ori la biserică înainte“, copiii nu-ţi vor face probleme mari la şcoală. Dar celelalte probleme sunt prezente.

Toată lumea vrea fericirea şi împlinirea copiilor lor, dar ce înseamnă asta în mod concret? La ce şcoli să se ducă, care este vocaţia lor, ce vor să se facă, ce trebuie să se facă astfel încât să câştige mai bine? întrebări fără răspuns sau cu răspuns parţial.

Şcoala şi societatea românească nu sunt vocaţionale, dar mai ales părinţii nu au curajul să-şi înveţe şi să lase copiii să-şi urmeze vocaţia, asta dacă şi-o descoperă devreme.

Mihaela Haiduc, de la Premium Edu, spune că opţiunile copilului pentru viitor sunt influenţate acum de filme, de prieteni, de ce spun prietenii prietenilor şi mai puţin de părinţi. Ca să-ţi determini copilul să facă ceva, mai bine vorbeşti cu prietenii lui, că ei sigur îl vor convinge. în plus, e important să fiţi atenţi la ce seriale se uită copiii şi să încercaţi să aflaţi cum sunt personajele de acolo.

Dacă ai ajuns un CEO, un CFO, un director executiv la o mare multinaţională, cu jobul într-un birou de sticlă şi cu o privire de sus, vei dori acelaşi lucru şi pentru copil.

Cu această imagine în minte, mulţi părinţi, mai ales cei corporatişti şi antreprenori, nu sunt pregătiţi să accepte că poate copiii lor vor să fie bucătari, chefi, cum se spune acum, un job extrem de bine plătit.

În discuţiile de complezenţă, când cei de la masă te întreabă ce fac copiii tăi, este greu de acceptat acum să răspunzi că băiatul este bucătar, iar fata este la un ONG de protecţia mediului, că se poartă acum. Nu prea merge acest răspuns.

Dar aceasta este o descriere a unei situaţii din jurul nostru şi al vostru. Nimeni nu are soluţii de rezolvare ca la un buget.

în multinaţionale sau la propriul businss, bugetele şi ţintele de vânzări vin, se îndeplinesc sau nu, dar preţul plătit este în altă parte.

Ce mă fac cu copilul meu? Nimeni nu ştie, este o întrebare fără răspuns.