Bine, veti intreba, ce rost are sa fac asa ceva? Acum inlocuiti ligheanul cu oaresice contracte de privatizare si gresia cu Romania, iar in categoria colocatari si vecini asezati-i pe romani si pe restul lumii care a auzit cat de cat de Romania. In rolul manuitorului de ligheane sa fie, ca sa luam un nume la intamplare, cineva numit CSAT. Perspectiva se schimba un pic, dar intrebarea e valabila: ce rost are? Cine pierde, cine castiga, ce se pierde, ce se castiga?

Intrebari simple cu raspunsuri complicate. Strict in problema contractelor de privatizare a utilitatilor, mi se pare ca pierd, populist judecand, platitorii de facturi, care vor plati in continuare facturi. Scump sau ieftin, e greu de spus; e dupa punga si putinta fiecaruia. Presedintele Basescu va mai marca, in mod cert, o crestere in sondaje, pentru ca termenul "desecretizare" va suna magic in mintea romanului de rand care face politichia la un sprit. Ceva de genul "...ai vazut ce le-a facut, mama lor de secretomani...". La nivel de investitor si perceptie pe plan international, probabil se va manifesta o doza de reticenta fata de romani, ce vor parea, inca o data, schimbatori si predispusi spre imprevizibil.

In privinta anchetei derulate in legatura cu privatizarea Petrom, singurul lucru de bun-simt care se merita spus in acest moment este ca vina, daca exista, trebuie impartita de cei anchetati cu sefii celor anchetati, care n-au avut capacitatea si puterea de a gasi cele mai potrivite persoane pentru a negocia si pazi secretele romanesti, care or mai fi ele si cat or mai merita sa fie aparate.

Iar greseala cea mai mare nu este a investitorilor; acestia vor sa castige, este ceea ce vrea orice investitor in capitalism. Problema este a pietei de energie si a caracteristicilor sale: avem de-a face cu un mediu lipsit de o concurenta reala, asa, ca-n manualele de capitalism. Si nu numai in Romania, ci mai peste tot in lume. De ce este asa, e logic, sunt probleme de infrastructura, tehnice si de investitii care fac improbabile/imposibile structurile concurentiale. Aici ar trebui ca statul, grijuliu cu cetatenii sai, sa tempereze si sa intervina, daca este cazul, prin autoritatile competente. Iar strategii statului sa priveasca lucrurile cu deschidere ceva mai larga: nu ajutoare, bune in Ferentari pentru moment, ci conditii care sa duca la cresterea nivelului de trai si la reducerea incarcaturii reprezentate de factura la gaze sau electricitate in economia familiei. Adica mai bine bogat si cu factura mare decat sarac si protejat la nesfarsit.

Nu ar trebui sa intervina prin naivitati de genul "fond social" sau "legea pe excedentul de profit". Aici am avea de-a face cu o enigma cu atat de multe necunoscute ca ar trebui un Oxford de economisti sa o dezlege: cine ar lua banii, cati ar fi acestia, cum s-ar distribui, cu ce pret, unde incepe excedentul pe profit si unde se termina, ma repet, naivitatea.

N-am face decat sa amanam un final previzibil: daca privim la cateva sute de kilometri distanta, vom vedea o Ungarie care se confrunta cu nevoia injumatatirii, practic, a subventiilor acordate consumatorilor casnici, de unde cresteri de tarife de pana la 72%, de la 1 ianuarie. Diferentele de pret in functie de castiguri vor fi mentinute, dar vor fi mai putin ingaduitoare.

Daca mai mergem cateva sute de kilometri, vom descoperi o Europa prinsa in dileme: pe de o parte nevoia de gaze naturale, caldura si electricitate, pe de alta parte, dorinta "legitima", conform comisarului european pentru comert Peter Mandelson, a Rusiei de a-si maximiza castigurile din exploatarea resurselor naturale. Este numai un raport de pe frontul luptelor diplomatice care se poarta intre cei 25 (ma rog, 27) si Rusia, lupte care amesteca, conform presei internationale, importuri de produse animale europene blocate in Rusia (cu standardele improprii din Romania si Bulgaria ca argument) cu dispute legate de trasee pentru noi conducte si cu nemultumiri poloneze, cu interese straine in Rusia si cu interese rusesti in Europa.

Din tot acest amalgam trebuie extrasa o singura concluzie: nevoia, asa cum a spus si Traian Basescu, de o noua strategie in domeniul energetic. Facuta intr-un mod care sa sune cat se poate de SF-ist in prezent, dar care sa fie cat se poate de fezabil in viitor. Comisarul Mandelson vorbea de investitii de 20.000 de miliarde de dolari in urmatorii 25 de ani, pentru a asigura necesarul european de energie. Altfel, "luminile s-ar putea stinge, poate in Europa de Vest, poate chiar la Moscova".

Sigur in Romania.