Probabil că şefii PSD s-au bazat pe ideea că apele s-au mai liniştit, altfel nu înţeleg cum fostul ministru al justiţiei, îndeobşte cunoscut drept „Altă întrebare!”, a ajuns unul dintre primii oameni în stat.

Ce-i drept, e o funcţie pe care Iordache a mai ocupat-o, dar nu ştiu câtă lume putea să îl aleagă de pe o foaie cu 10 poze înainte de spectacolul de pe 31 ianuarie. Prin urmare, dacă n-aveai nimic cu el anul trecut, sunt şanse mari să ai anul ăsta.

Lăsând la o parte decizia, nu ştiu ce speranţe şi-au făcut unii sau alţii, dar eu mă aşteptam ca Iordache să aibă acelaşi comportament arogant. Vorba unui prieten de-al meu: „Din Bulă nu faci Harry Potter”.

Şi revin, Florin Iordache este acum unul dintre primii oameni în stat. Sigur, Constituţia se referă doar la preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor ca posibili înlocuitori ai primului om în stat; dar nu e greu de priceput că adjuncţii lor sunt tot pe lista aia, doar că ceva mai jos.

Din noua şi vechea lui funcţie, Florin Iordache ar fi putut să aleagă calea înţeleaptă şi să se facă nevăzut. Dar infatuarea şi aroganţa îţi dau mai multe aripi decât un Red Bull, aşa că deputatul PSD s-a întors la subiectul lui preferat.

Săptămâna lui Iordache a început cu critici la adresa celui care a preluat portofoliul Justiţiei, Tudorel Toader. Iordache nu înţelege, pare-se, de ce Toader amână discuţiile legate de modificarea articolelor 301 şi 308 din Codul penal, cele ce fac referire la abuzul în serviciu. Sau poate chiar nu înţelege, nu vreau să acuz pe cineva de falsitate.

Fostul ministru al justiţiei vrea neapărat să demonstreze - doar el ştie de ce - necesitatea unui prag pentru abuzul în serviciu. La întâlnirea colegială de la Sinaia, alături de şefii PSD, el s-a arătat convins că Parlamentul o să-şi facă treaba şi o să stabilească limita în cauză. „Noi am stabilit atunci 10 la sută din acel prag maxim de 2 milioane. Că e 200.000 sau mai puţin, asta se poate discuta”, a mai spus Iordache. Când se poate discuta rămâne la stadiul de „altă întrebare”.

Sar câteva idei şi ajung de fapt la cea mai mare problemă pe care o are azi România. Sistemul politic a ajuns format dintr-o dreaptă care se împiedică la fiecare pas şi nu e în stare să găsească un singur liberal serios, un partid care se vrea reformator dar se rezumă la circ şi la Nicuşor Dan şi o stângă condusă de oameni cu dosare penale.

Nu cred că partidele noi sunt soluţia acum şi nu cred nici în organizaţii născute din proteste; ca să construieşti un partid politic îţi trebuie oameni politici la bază, sau cel puţin oameni cu studii solide pe zona asta care să ştie ce şi cum trebuie făcut. Tot cu partidele noastre rămânem, dar speranţa stă în oamenii tineri, din spate – şi cunosc mulţi oameni tineri, capabili, care ar putea să reformeze partidele dacă ar fi lăsaţi. E valabil pentru formaţiuni de stânga, centru sau dreapta.

Şi nu trebuie să ne rezumăm doar la cei înscrişi deja în partide: sunt destui tineri implicaţi în afaceri, cu o experienţă în capitalismul adevărat care valorează mai mult decât cursurile la seral urmate la Ştefan Gheorghiu. În ei stă viitorul sistemului politic din România, indiferent de orientarea spre măsuri liberale sau conservatoare.

Teodor Meleşcanu, actualul ministru de externe, făcea parte din guvernul Văcăroiu în perioada ’92-’96. Petre Daea, ce conduce astăzi ministerul Agriculturii, era ministru al aceleiaşi instituţii şi în anul 2004. Pavel Năstase, actualul ministru al educaţiei, era în anul 2002 secretar de stat în ministerul Afacerilor Interne, fiind director general al Institutului Naţional de Administraţie (INA). Şi exemplele pot continua.

Cât timp o să vedem că aceleaşi feţe sunt mutate dintr-o parte în alta, nu ar trebui să ne mire că oamenii sunt neîncrezători. Sau că Florin Iordache ar putea reveni, într-o bună zi, ca ministru al justiţiei.

Am crezut, sincer, că mişcările de stradă de acum două luni au reuşit să inducă o oarecare teamă partidelor politice, sau măcar jenă. Nu e cazul; dacă datoriile adunate în timpul campaniei nu s-au putut plăti acum, se va găsi un moment bun în cei trei ani şi jumătate de guvernare rămaşi.