Întotdeauna când avem probleme cu sensurile unui cuvânt facem apel la un dicţionar. De regulă, la un dicţionar explicativ, ceva mai rar la dicţionare specializate (de exemplu, dicţionare de argou sau dicţionare orientate spre lexicul specific al unei discipline). În cazul nostru particular, "referinţa supremă" a limbii române este marele DEX (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române), pe care nu l-am mai scos de ani de zile de pe raft - nu pentru că n-am avut nevoie de el, ci pentru că e mai la îndemână la DEXonline. Fără îndoială că dicţionarele urmează drumul enciclopediilor şi iau calea web-ului, aşa că în locul unui util exerciţiu de ridicat greutăţi, putem consulta autoritatea lexicală chiar şi de pe telefonul mobil.

Chestiunea autorităţii unei resurse este însă destul de alunecoasă. Am fost de câteva ori trimis la DEX pentru că am folosit cuvinte care nu apăreau în dicţionar sau sensul în care le-am folosit nu era consemnat. De exemplu, folosesc cuvântul "sit" (în sensul de "amplasament"), chiar dacă nu apare în DEX (dar apare în alte dicţionare, cu sensul "peisaj"), sau am folosit "locaţie" ca sinonim pentru "poziţie" înainte ca ediţia DEX din 2009 să consemneze acest înţeles. Scriam "maus" cu mulţi ani înainte ca DEX să-l consemneze. Ceea ce mulţi nu acceptă este că un dicţionar nu este decât un instantaneu al lexicului unei limbi care trăieşte, care se îmbogăţeşte şi se transformă. Inevitabil există un decalaj între ce se vorbeşte sau se scrie şi cuvintele din dicţionar. Aşa că niciun dicţionar nu se poate pretinde "referinţa supremă" a lexicului unei limbi, indiferent de câtă autoritate se bucură.

Singura abordare la îndemână pentru a reduce decalajul este să facem dicţionarul la fel de viu ca şi limba. Desigur, asta ar însemna să se renunţe la noţiunea de ediţie şi să se consemneze cuvinte, sensuri şi expresii de îndată ce ele apar. Iar cei mai abilitaţi să facă treaba asta sunt vorbitorii limbii, indiferent de calificarea lor. Procedeul se cheamă "crowdsourcing" şi s-a dovedit în multe rânduri eficient. Este deci semnificativ faptul că prestigiosul dicţionar englez Collins s-a hotărât să apeleze la "înţelepciunea mulţimilor" pentru a se menţine cât mai sincron cu limba vie şi, totodată, cu noile mode. Oricine poate sugera noi intrări şi poate să comenteze sugestiile altor utilizatori, însă până la urmă un redactor va decide asupra publicării.

Desigur, se poate obiecta la declaraţia lui Jeremy Butterfield, redactorul-şef al Collins Dictionaries, care spunea cu ocazia lansării serviciului online Living Dictionary: "Acesta este un concept cu totul nou, care va asigura contactul dintre cei care compilează dicţionarele şi utilizatorii lor". Mai există dicţionare create prin contribuţii voluntare, iar primul care ne vine în minte este Wiktionary (proiect înrudit cu Wikipedia). Mai interesant este însă cazul UrbanDictionary.com, care are o lozincă semnificativă: "Define your world" (defineşte-ţi lumea - joc de cuvinte bazat pe asemănarea dintre "world" şi "word"). Într-adevăr, Urban Dictionary consemnează 6,7 milioane de definiţii, dar nu neapărat la modul serios. De multe ori e vorba de sensuri ascunse (sau argotice) ale unor cuvinte altfel comune. De exemplu, "algebra" este o formă malignă de magie pe care doar cele mai bune vrăjitoare o pot stăpâni, deci sensul este "greu de înţeles". Nu este totuşi amuzament pur, pentru că mulţi vorbitori nativi de limbă engleză recurg la acest dicţionar, mai ales când este vorba de slang sau de argouri mai noi (de exemplu, cel al hackerilor).

The Guardian a dedicat câteva articole iniţiativei lansate de Collins şi, bineînţeles, s-a jucat cu o mulţime de cuvinte adăugate de public (şi probabil înţelese de toţi englezii, deşi nu sunt în dicţionare). Merită oare să fie consemnat "Henmania", adică faima (destul de efemeră) de care s-a bucurat tenismanul Tim Henman după câteva victorii la Wimbledon? Unii sunt pentru, alţii aduc argumente împo-trivă. Însă, spre deosebire de Wikipedia, aici nu domneşte democraţia. Deborah Cameron, profesoară la Oxford, pare să fie de acord şi menţionează că de fapt nici nu e o tehnică nouă. În 1879 autorii unui dicţionar care va se va numi Oxford English apelau la voluntari care să citească volume mari de text pentru a depista cuvinte sau sensuri noi. Iar dacă Oxford English a apelat la crowdsourcing, de ce n-ar face-o Collins când are web-ul la dispoziţie? De fapt, e vorba de supravieţuire. Wikipedia a pus enciclopediile într-o situaţie dificilă, iar Collins simte că şansa dicţionarelor de a rezista este de a-i prelua metodele.