Nu va fi fiind politica o curva, dar femeie este, fara doar si poate. Cel putin la noi. In Dimensiunea Romaneasca a Existentei, Mircea Vulcanescu analizeaza, cu un simt al limbii echivalat, poate, doar de Noica, semnificatia genurilor in limba romana

Faptul ca "paine", bunaoara, e substantiv feminin - ca si fiinta - spune multe despre psihologia poporului roman (cei care s-au ostenit a deprinde arcanele limbii franceze isi vor mai aduce aminte cat de nefiresc suna pentru urechea mioritica "le pain" si "l’etre", ambele la masculin). Iar daca politica este, la noi, de genul feminin, desi ramane dominata de catre barbati, faptul nu surprinde nici feministele infocate, dar nici misoginii inraiti. (Da’ chiar! Pe cand un protest organizat pe tema folosirii abuzive, non-PC, a genurilor in limba romana?) Doar despre femei se spune ca nu poti trai nici cu ele, nici fara. Asa si cu politica.

In ultima vreme insa, situatia s-a complicat mai mult decat de obicei. Atributul femeiesc al politicii - nu pot nici cu tine, dar nici fara - pare sa fi cuprins toate cotloanele politicii, de la cea interna pana la cea externa. Sa o luam de sus in jos: dupa ce a dat cu flit Frantei, gudurandu-se pe langa Licuriciul cel Mare, presedintele Basescu a inteles ca, atunci cand vine vorba despre integrarea in UE, OK-ul american nu mai e suficient. E nevoie si de "ça va"-ul Frantei. Drept pentru care s-a inclinat usurel din sale, in ciuda recentei operatii de hernie de disc, si a acceptat bucuros chiar si o vizita de lucru in Capitala Luminilor. Iar Franta nu e singurul exemplu. Uite, Rusia: nu putem trai cu ea, dar nici fara, cand vine vorba de rezolvarea problemelor strategice din jurul Marii Negre. Ne-a costat vreun milion de euro, dar pana la urma am invatat-o si pe asta.

In propria ograda, lucrurile stau si mai putin roz (sau si mai mult roz, in functie de genul dinspre care privim problema). La ora la care scriu aceste randuri, premierul Tariceanu inca se mai codeste r propos de primirea lui Dan Voiculescu in guvern, pe functia de vicepremier. Nu poate cu presedintele PC, pentru ca, pe de o parte, i-ar sifona si mai tare imaginea publica, oricum botita, iar pe de alta le-ar furniza gratis adversarilor munitie suficienta pentru a-l ataca din toate pozitiile; dar nu poate nici fara, cata vreme o suparare a lui Voiculescu echivaleaza cu schimbarea echipei guvernamentale, daca nu de-a dreptul cu alegeri anticipate. Din acest punct de vedere insa, nici presedintele Basescu nu sta mai bine. Aproband numirea fostului sef al Crescent in guvern, se face partas la propasirea solutiei pe care singur a catalogat-o "imorala". Refuzand-o, devine principalul responsabil pentru o criza politica soldata, foarte probabil, cu amanarea aderarii la UE.

Am putea continua asa pana la epuizarea spectrului politic. Geoana nu poate cu Iliescu, care ii sapa tot mai vrednic groapa Forumului Democrat Roman, dar nici fara, cata vreme fostul presedinte inca dispune de o greutate electorala suficienta pentru a provoca o scindare dureroasa din toate punctele de vedere.

La celalalt capat al firului, Iliescu sufera o drama asemanatoare: nu mai poate cu PSD-ul care l-a trecut definitiv pe linie moarta, dar nici in afara acestuia nu are sanse mai mari decat partidul lui Gigi Becali. Intr-un plan mai general, in Alianta, PNL si PD nu se mai suporta, dar nu se pot nici desparti - o situatie care reflecta, precum in oglinda, situatia generala la nivelul Coalitiei guvernamentale. S-ar putea zice ca asistam la o criza generalizata: nimeni nu mai poate nici "cu", dar nici "fara".

In aceste conditii, ceea ce ne  lipseste sunt poetii. Nu radeti! Romanul se va fi nascut el poet, nu insa si politicianul roman. Politicianul nostru stie una si buna: pus in fata a doua contrarii, va incerca sa impace capra si varza, acceptand o strutocamila. Acceptand, altfel spus, un compromis din care toata lumea iese mai mult sau mai putin manjita, iar din principii se alege doar praful spre disperarea alegatorului de rand. Logica aceasta a compromisului e o logica saraca in imaginatie, in care unu si cu unu fac intotdeauna doi, iar solutia intre alb si negru este, fara de gres, cenusiul. Vestea buna in toata aceasta poveste e ca mai exista o logica: a metaforei, logica intunericului luminos sau a focului inghetat. Pentru ca in metafora contrariile raman contrarii, fara a-si compromite natura; desi relationeaza, tensiunea ramane intacta. Doar in metafora poti fi "cu" si "fara" in acelasi timp. Nu degeaba iubesc femeile poezia.

Politicienilor nostri le lipseste insa simtul poetic. Le lipseste harul de a manevra metaforic situatiile aparent fara iesire. Dovada? Cand ati auzit ultima data un discurs politic de natura sa va dea fiori pe sira spinarii (nici o aluzie, domnule presedinte)? Odinioara politicienii buni erau totodata si ei excelenti oratori - iar asta nu e o simpla coincidenta. Cine are capacitatea de a manui cuvintele intr-un mod neasteptat poate manui la fel si o realitate paradoxala. S-a discutat mult si bine, bunaoara, daca Ion Iliescu este sau a fost un abil om politic si multi dintre adversarii sai au fost inclinati sa raspunda cu "da". O simpla privire asupra discursurilor sau cartilor sale ar fi transat pentru totdeauna chestiunea. O simpla privire asupra tuturor discursurilor politicienilor romani transeaza, din pacate, chestiunea.

Daca nu ma credeti, n-aveti decat a rasfoi discursurile lui Churchill pentru a constata ca intre discursurile politicienilor de ieri si de azi e o diferenta ca de la Enescu la Adrian Copilul Minune. Cuvantari precum "We shall fight on the beaches", "Never give in" sau "Blood, toil, tears and sweat" au reusit intr-adevar performanta de a "mobiliza limba engleza si de a o trimite la razboi", dupa cum recunostea mai tarziu J.F. Kennedy, citand un corespondent de razboi. Va provoc sa-mi gasiti o singura fraza rostita de un politician roman ("La tepe!" nu se numara, e doar invocatie) pe care sa o fi retinut in toti acesti 16 ani. Una singura! Ce-i drept, Churchill n-avea "speech-writers" si trudea, conform declaratiilor secretarului sau, cam o ora pentru fiecare minut de discurs. Limba romana inca isi mai asteapta politicienii. Trist, dar adevarat: politica e ca o femeie insetata de romantism. Ghinionul face ca atat ei, politicienii, cat si noi, alegatorii, o tratam ca pe-o curva.