De trei ori Romtelecom

Postat la 10 octombrie 2006 2 afişări

A fost o stire seaca: de anul viitor, Romtelecom va intra pe piata televiziunii prin satelit. Noul plan de business prevede ca, de anul viitor, operatorul traditional de telefonie fixa sa concureze pe acest segment cu nume precum RCS & RDS, UPC Astral sau Digital Cable System. Care sunt insa nuantele?

A fost o stire seaca: de anul viitor, Romtelecom va intra pe piata televiziunii prin satelit. Noul plan de business prevede ca, de anul viitor, operatorul traditional de telefonie fixa sa concureze pe acest segment cu nume precum RCS & RDS, UPC Astral sau Digital Cable System. Care sunt insa nuantele?

 

Anuntul ca Romtelecom ataca o noua piata a venit spre sfarsitul lunii trecute, oficialii fostului monopol de stat explicand atunci ca lansarea noului serviciu se inscrie in strategia companiei de extindere a portofoliului de produse si servicii. "Piata serviciilor de comunicatii electronice se transforma, iar evolutia tehnologica ne permite sa furnizam servicii integrate, respectiv telefonie, Internet si TV", spunea directorul executiv de operatiuni al companiei, Georgios Argentopoulos. Practic, noul serviciu vine in completarea celor deja furnizate de Romtelecom si va permite companiei sa ofere clientilor servicii triple-play - televiziune, telefonie fixa si Internet. Astfel, prin intermediul serviciului de televiziune prin satelit, Romtelecom va putea concura direct, pe toate segmentele, cu operatorii de televiziune prin cablu care, in ultimii trei ani, au muscat serios din business-ul sau traditional - telefonia fixa.

 

Din cate spune directorul general al Romtelecom, James Hubley, rata lunara de dezabonare la serviciile de voce ale companiei este insemnata. Transpus in cifre, compania pierde anual aproximativ 500.000 de clienti ai serviciilor de telefonie fixa. "Incepusem anul trecut cu 4,5 milioane de abonati si l-am terminat cu aproape patru milioane", explica James Hubley, adaugand ca, la jumatatea acestui an, Romtelecom avea o baza de 3,77 milioane de clienti.

 

La sfarsitul lunii iunie 2006, numarul liniilor fixe detinute de Romtelecom era  in scadere cu 9,99% fata de aceeasi perioada a lui 2005, cand totalul acestora era de 4,185 milioane.

 

Dar inspre ce se indreapta toti acesti clienti? In proportie de 50%, acestia opteaza pentru serviciile de telefonie mobila, renuntand complet la telefonul fix, in timp ce restul de 50% prefera sa utilizeze telefonia fixa din pachetul triple-play (cablu TV, Internet si telefonie fixa) al operatorilor traditionali de cablu. Iar cei care fac pasul inspre acestia din urma au in vedere preturile mai mici, dar si faptul ca, pentru un singur abonament, pot beneficia de trei servicii diferite.

 

Conform rapoartelor oficiale, din cei  3,7 milioane de romani abonati la serviciile CATV, aproximativ 2,4 milioane sunt clienti ai UPC si RCS&RDS. La sfarsitul anului trecut, numarul utilizatorilor de telefonie fixa era de peste 4,39 milioane, pe o piata in care erau activi 74 de furnizori alternativi, a caror cota era de aproximativ 10%. Romtelecom a mai cochetat cu televiziunea prin Cable Vision of Romania - societate de TV prin cablu subteran cu retele in Bucuresti, Buzau, Giurgiu, Sfantu Gheorghe, Slobozia si Targoviste, cu o baza de aproximativ 50.000 de clienti, la care insa a decis sa renunte pentru a se concentra pe dezvoltarea serviciilor care tin de telefonia clasica, precum si de date si Internet, dupa cum declarau oficialii operatorului la acea vreme. Anul trecut CVR a fost cumparat de Astral Telecom Cluj pentru 8,5 milioane de dolari.

 

Tot anul trecut, mai exact in primavara, Romtelecom a lansat o oferta de internet in banda larga pentru companii, pentru ca la sfarsitul verii sa atace si piata clientilor rezidentiali. "Acestea sunt serviciile care vor marca viitorul companiei: Internet si date prin broadband, dar si alte servicii care se gasesc mai aproape de zona de IT, cum este recent lansatul Cyber Host - centrul de gazduire a datelor", spune Hubley, estimand pentru anul acesta venituri de 25 de milioane de euro din serviciile de date si Internet.

 

Rezumat la esenta, planul de transformare al Romtelecom arata astfel: o noua filosofie a companiei, un nou sistem de facturare, call centere, magazine Romtelecom modernizate si un portofoliu marit de produse si servicii.

 

Potrivit unui raport al grupului elen OTE, Romtelecom a investit in ultimii trei ani peste 300 de milioane euro intr-o infrastructura noua pentru reteaua de acces si de transport, dar si pentru introducerea noilor tehnologii.

 

Dar de ce a fost nevoie de o astfel de investitie si de o schimbare radicala a filosofiei de business a companiei? "In primul rand era necesara modernizarea, avand in vedere ca influentele de pe vremea cand compania era monopol de stat s-au resimtit puternic si dupa liberalizare", explica Hubley. "Pe de alta parte, trebuia sa gasim metode sa generam venituri si din alte servicii si asa ne-am orientat catre servicii de Internet si date."

 

Dar exista si o problema: vechea retea fusese construita doar pentru trafic de voce. "Tocmai de asta este nevoie se investim aproximativ o jumatate de miliard de euro in noua retea NGN - Next Generation Network -, care sa suporte si traficul de Internet, date si orice alte servicii", explica directorul companiei.

 

Romtelecom nu a renuntat nici la mai vechi anuntatul proiect IPTV (Internet Protocol TV), un concept care va crea o punte de legatura intre serviciile de Internet si industria de home-entertainment. Tehnic vorbind, IPTV este tehnologia care permite transportarea semnalului TV in format digital - de unde si o calitate superioara a imaginii si a sunetului, comparabila cu cea a DVD-urilor.

 

Largind putin cadrul discutiei, IPTV poate fi si unul dintre atuurile pe care Romtelecom le ia in calcul cand  mizeaza pe cartea serviciilor integrate. Potul e pe masa. Cine va castiga?  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
De trei ori Romtelecom
/opinii/de-trei-ori-romtelecom-1007125
1007125
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.