Demitandu-l la ceas de seara si - spun gurile rele bine informate - la sfatul poetilor, premierul si-a refuzat posibilitatea de a-l folosi pe Adomnitei ca moneda de schimb in negocierile cu sindicatele din invatamant. Dincolo de aceasta insa, nici Adomnitei, nici Chiuariu nu au fost chiar cei mai incompetenti membri ai guvernelor post-decembriste, dar au avut parte de unele dintre cele mai proaste imagini publice.

In cazul lui Tudor Chiuariu, istoria s-a schimbat chiar peste noapte. Pe cand era seful Departamentului de Lupta Anti-Frauda, "mafiotul obraznic" primea aprecieri superlative de la organismul omonim european pentru cum instrumenta dosarele de frauda cu fonduri europene ale unor mafioti obraznici.

Si in acest post, nu ma indoiesc, a ajuns in 2005 promovat tot de Relu Fenechiu, seful filialei iesene a PNL. Dar pentru ca acest amanunt nu putea fi folosit impotriva sa la vremea respectiva nici macar de presedintele Basescu, Chiuariu a ramas un functionar care isi facea treaba si nu ridica nasul mai sus decat i s-ar fi ingaduit.

Dupa cum se stie, toate s-au schimbat cand premierul a decis sa-l numeasca in fotoliul din care fusese inlaturata Monica Macovei. N-a contat ce si-a propus/a facut imberbul ministru, mantra care-i insotea numele era intotdeauna de "omul lui Fenechiu". Atunci s-au trezit justitiarii sa condamne spiritul de gasca din PNL care ar fi dus la numirea in Guvern a unor ministri (trei, daca-l numaram si pe titularul de Ia Interne, Cristian David) in stransa legatura cu acelasi Fenechiu.

N-ar fi fost prima data cand un politician, odata ajuns la putere, face lobby ca sa-si numeasca apropiatii in functii-cheie, numai ca eu n-am reusit nici pana in ziua de astazi sa inteleg de ce Fenechiu este mai putin dezirabil decat toti ceilalti.

Sau de ce nominalizarile sale ar fi mai putin pertinente decat un, sa-i luam aleatoriu, Ioan Avram Muresan, Decebal Traian Remes, Mircea Ciumara, Niculae Spiroiu, Iulian Mincu, Dan-Matei Agathon etc. Putini dintre cei citati au plecat insa din functie cu un bagaj de bile negre mai greu decat cel cu care a plecat Chiuariu.

De acelasi tratament a avut parte si Cristian Adomnitei, desi trebuie recunoscut ca omul a pus serios umarul Ia constructia propriei imagini proaste, dupa episodul jenant cu "stelutele de pe steagul UE" de la inceputul mandatului.

Retroactiv privind, din mandatul de trei ani al Ecaterinei Andronescu - un ministru al educatiei cu o imagine inca buna - nu stiu ce mai e de retinut dincolo de salile de sport cu facturi umflate de clientela politica, construite langa scoli in continua lipsa de fonduri pentru reabilitare.

Cum salile de sport nu-i pot fi imputate in totalitate Ecaterinei Andronescu, nici lui Cristian Adomnitei nu i se poate atribui acum tot meritul pentru milioanele de euro distribuite ca finantari pentru invatamant - e drept, cu o sensibila predispozitie politica spre fiefurile liberale; dar impresia cu care au terminat mandatul cei doi a fost radical diferita.

PNL-uIui, am impresia, i-au fost iertate multe in acesti patru ani, tocmai pentru ca nici adversarii cu care s-a infruntat nu erau mai frumosi sau mai bine argumentati; dar nu la fel s-a intamplat cu experimentele politice pe care liberalii le-au incercat cu Chiuariu si Adomnitei. Daca scrutinul de luna viitoare va aduce inapoi cam doua treimi din actualii parlamentari, poate ar trebui sa ne aducem aminte si de vehementa din aceste cazuri.