Cel putin din punct de vedere fiscal, Guvernul a debutat in tromba. Dupa ce a avut initiativa sa reduca impozitul pe profit si sa inlocuiasca grila de impunere progresiva cu un impozit de 16%, Guvernul a fost nevoit sa faca fata unor critici continue si sustinute din toate partile.

In primele saptamani ale acestui an a fost criticat pentru cresterea impozitului pe dividende (desi cresterea fusese operata de fosta guvernare), dar si pentru cresterea impozitului pe venitul microintreprinderilor. Acum Guvernul trebuie din nou sa faca fata unor critici mult mai severe in ceea ce priveste incalcarea principiului stabilitatii si a legii transparentei in procesul legislativ, lege care impunea consultari inainte de promovarea unor astfel de initiative.

In numarul din 1 februarie al Ziarului Financiar lansam o intrebare oarecum retorica: de ce nu aplica Guvernul cota unica si asupra castigurilor din vanzarea titlurilor de participare sau din vanzarea de imobile? Asa cum spuneam si atunci, cred insa ca problema este una mult mai profunda si nu tine doar de aplicarea unui impozit mai mic sau mai mare asupra unuia sau altuia din venituri.

Este vorba de inexistenta unei strategii coerente privind reforma fiscala. Incotro ne indreptam, ce se urmareste prin vechile sau mai noile modificari ale Codului fiscal? Sunt convins ca daca aceste lucruri ar fi fost explicate nu am fi asistat acum la reactiile absolut indreptatite din partea mediului de afaceri.

Se maresc accizele, se elimina unele scutiri la TVA, se maresc sau se introduc impozite pe castigurile de capital ale persoanelor fizice. Prin asta se acopera un gol la buget iar conducatorii nostri o sa respire usurati. FMI-ul la fel. Care este insa strategia, la ce trebuie sa ne asteptam in viitor? Dupa ce am citit textul proiectului de ordonanta, au aparut primele intrebari cu privire la coerenta masurilor ce urmeaza a fi introduse. Primul exemplu: stimularea investitiilor, care a ramas doar la nivel declarativ dupa eliminarea posibilitatii de a deduce 20% din valoarea acestora in momentul punerii in functiune. Aceasta deducere nu este in nici un caz o scutire de impozit, ci doar o amanare: contribuabilul care calcula aceasta deducere beneficia de o amortizare mai mica ulterior, astfel incat pana la urma impozitul platit era acelasi ca si in lipsa acestei facilitati. Castiga acum bugetul mai multi bani? Probabil ca da, insa doar pe termen foarte scurt. Pe termen lung nu castiga insa nimic. Iar noi cred ca avem nevoie de gandire pe termen lung.

Al doilea exemplu: eliminarea cotei reduse (10% fata de 16%) de impozit pe profit pentru profitul obtinut din vanzarea titlurilor de participare si a bunurilor detinute cel putin doi ani. Cum poate fi explicata aceasta masura in contextul in care persoanele fizice sunt impuse cu doar 1% daca pastreaza actiunile nu doi, ci doar un an?

Perioada de un an este prea scurta pentru a se putea sustine ca s-a urmarit stimularea investitiilor pe termen lung, teza care de altfel pica imediat din moment ce in aceeasi ordonanta se prevede ca de la 1 ianuarie 2006 impozitul aplicabil acestor castiguri nu va mai fi 10% sau 1%, ci pur si simplu de 16%. Ceea ce are mai mult sens decat compromisul actual.

Un alt exemplu al lipsei de coerenta este modul de calcul al accizelor la leasing. Anul trecut, printr-o hotarare de guvern, s-a stabilit ca accizele se calculeaza la valoarea de intrare si nu la valoarea reziduala. La vremea respectiva am demonstrat ca normele adaugau la lege, lucru nepermis. Greseala a fost recunoscuta si s-a revenit la aplicarea accizei la valoarea reziduala. Numai ca iata, din nou, se schimba schimbarea si se vor calcula totusi la valoarea de intrare. Sunt perfect de acord ca accizele la autoturisme intra in clasa impozitelor pe lux (la urma urmei, putem merge si cu autobuzul) si ca nu este normal sa existe posibilitatea de a plati doar 20% din acest impozit.

Problema este insa din nou una de coerenta: ce rost mai are in acest caz calculul taxei vamale si a TVA la valoarea reziduala? Nu era mai simplu sa se reduca taxa vamala la autoturismele care nu sunt produse in UE (cele produse in UE au taxe vamale zero) la un nivel rezonabil, apropiat de nivelul la care aceste taxe se platesc efectiv si in prezent (acum taxele vamale sunt de 30%, dar practic se platesc doar 6%) si sa se efectueze importul definitiv la introducerea in tara a acestora in loc sa se perpetueze o situatie devenita deja anacronica? Probabil ca exemplele de mai sus nu ar fi existat daca Guvernul si in special Ministerul de Finante ar avea o strategie bine definita pe termen lung si daca ar fi existat consultari serioase cu mediul de afaceri, asa cum de altfel prevede si legea. Iar strategia trebuie sa includa nu numai Codul fiscal, ci si reformarea sistemului de contributii sociale si a modului in care se calculeaza acestea, introducerea asigurarilor private de pensii si sanatate si alte asemenea cazuri. In caz contrar o sa incetam sa mai vorbim de reforma si progres si o sa continuam sa carpim o haina din ce in ce mai plina de gauri.

Gabriel Biris este avocat in cadrul biroului din Romania al firmei internationale de avocatura Salans.