Dupa un deceniu si jumatate de plictisitoare pozitie a misionarului, elita romaneasca s-a trezit brusc transpirata si singura, cu fata la cearsaful mototolit. S-a uitat in jur si a exclamat: "...hopa, am o problema de personal!". De fapt are de-a face cu o manifestare a unui stereotip.

Luigi Colani este, printre altele, designer. Si inca unul renumit. Recent, a expus un proiect pe care l-a numit "rotor house"; este vorba de o locuinta care incorporeaza un element rotativ ce contine trei miniincaperi, un spatiu de dormit, o baie si o bucatarie. Din living, locatarul, in functie de nevoi, roteste miezul pentru a accesa zona de care are nevoie. Proiectul, in opinia autorului, se adreseaza tinerilor ambitiosi din zona "gulerelor albe", mai putin dedicati familiei si mai mult carierei. O idee interesanta, nu?

Dan Chisu si Tanara cea Frumusica se ciocnesc pe strada si scapa amandoi pungile cu cumparaturi. Ciocnirea ii ajuta sa faca reclama unui produs alimentar. Dar si in cazul lui Luigi Colani, si in cazul clipului cu Dan Chisu si Tanara cea Frumusica avem, iarasi, manifestari ale stereotipului.

In cazul "rotor house", in afara micului amanunt legat de una din legile lui Murphy ("durata unui minut depinde de ce parte a usii de la baie te afli" - ganditi-va ce inseamna sa iesi din dormitor in living, sa cauti butonul care iti aduce baia la indemana si sa astepti finalizarea rotatiei), actioneaza, ziceam, un stereotip: modul in care sunt perceputi cei ambitiosi si dedicati carierei. Adica dorm pe unde apuca, isi schimba camasa sau bluza in masina si alearga 25 de ore pe zi pentru binele companiei. Personal, cred ca gulerele albe sunt dedicate carierei tocmai pentru a avea o casa in care bucataria sa fie cat un restaurant, iar cada sa poata primi persoane cat pentru o mica sedinta de brainstorming, iar ambitiile, chiar in cazul unui eventual provizorat locativ, depasesc ideea unui dormitor actionat electric.

In cazul lui Dan Chisu si a Tinerei, stereotipul este evident: mersul cu punga de cumparaturi in brate, o manifestare tipic americana si deloc potrivita romanilor, care prefera punga de plastic fluturanda celei de hartie din care se iveste, totdeauna, o bagheta.

Modul in care sunt percepute gulerele albe si pungile de hartie sunt, pe de alta parte, printre cele mai inofensive stereotipuri. Ce te faci, insa, cu stereotipurile daunatoare ale elitei romansti, din care unul, cel cu mana de lucru, l-am pomenit la inceputul articolului. Cat a fost asa, a fost bine, dar in momentul in care mana de lucru ieftina a plecat, manata de dorinta de a-si imbunatati standardul, cei ce o foloseau si care s-au complacut in starea calduta furnizata de stereotip au constientizat ca au o problema urgenta. Stiu foarte bine care este legatura dintre salarii si productivitatea muncii, dar productivitatea nu era problema mainii de lucru, ci a elitei (ma refer si la zona politica, si la cea economica). Iar respectivii nu au cautat, in cea mai mare parte a ultimilor 16 ani, nicio modalitate de a preveni un fenomen altfel usor de anticipat. Si care a convietuit cu un alt stereotip, cel cu omul care este cea mai importanta resursa a unei companii; acesta a fost prezent, de cele mai multe ori, numai la nivel declarativ si declamativ, pentru ca dadea bine. Cat a fost de aplicat, pe bune, se vede tot acum.

Am vrut la un moment dat sa scriu un articol mare pe tema stereotipurilor in afaceri, cat de aplicabile sunt si cat de daunatoare sunt, daca sunt. Am constatat insa ca subiectul nu place sau nu este inteles; multi n-au vrut sa vorbeasca sau au fost expeditiv-evazivi. Pe de alta parte, proportia de inovatie si de cliseu dintr-o viata sau dintr-o activitate este, ca si amorul si modul in care se face acesta, o problema personala. Pe care o constientizezi sau nu, cu bune si cu rele. Alegi sa le folosesti sau nu.

Eu zic ca stereotipul este rau si in amor, si in business. Ma uit in jur: clisee in manuale, clisee in publicitate, clisee in viata politica. Ziceri: "turismul romanesc are potential", "Romania, mediu de afaceri neprietenos", "afaceristul fost securist", "intru pe nisa, este mai sigur", "cumpara pe scadere, vinde pe crestere". Stereotipe sunt si figurile, si in elite dar si la sindicate, de exemplu (care nu au stiut decat sa lanseze chemari la lupta, fara sa se preocupe de cel mai pretios capital, pana au ramas niste forme fara fond).

Una din persoanele care au acceptat sa imi raspunda la intrebarile legate de clisee (ii multumesc) a citat si un proverb zen, care mi se pare cel mai bun final: "La inceput raurile sunt rauri, muntii sunt munti. Pe masura ce avansezi in cale, raurile nu mai sunt rauri, muntii nu mai sunt munti. Cand ai atins iluminarea, raurile redevin rauri, muntii redevin munti".