O fi pentru ca oamenii nu mai suporta televiziunea trash, o fi pentru ca in lume se intampla atatea lucruri urate incat se simte nevoia unor momente de calma reflectie: in tot cazul, se inmultesc locurile si ocaziile in care marelui public i se ofera filozofia.

Acea filozofie din liceu, vehiculata uneori chiar in cafenele unde lumea se strange duminica, la fel ca la Paris, sau filozofia vulgarizata, oferita prin intermediul unor simplificari pe intelesul tuturor, capabile din cand in cand sa adune un public incredibil de numeros in salile unde discuta filozofii profesionisti. Aici e vorba si despre moda si despre simplificare mediatica, desigur, dar simptomul nu este de subestimat.

Tocmai de aceea, ma gandesc sa fac unele propuneri pentru cei ce nu sunt specialisti, dar si pentru cei ce nu au studiat filozofie in timpul liceului sau au fost sa-i asculte pe presupusii filozofi si nu au inteles nimic. Pe toti acestia ii sfatuiesc sa aleaga drumul cel mai simplu: sa citeasca ceea ce au scris adevaratii filozofi.

Filozofia nu trebuie sa para intotdeauna simpla; uneori chiar trebuie sa fie dificila, dar nu sta scris nicaieri ca pentru a filozofa trebuie sa folosesti cuvinte complicate. Dificultatea limbajului - in filozofie - nu este nici indiciu al calitatii, nici al perversitatii; de multe ori tine doar de problema abordata. Exista capodopere filozofice, cele care au schimbat modul nostru de a fi si de a gandi, care sunt inevitabil dificile, de aceea nu le-as sugera celor ce nu sunt de specialitate sa citeasca "Metafizica" sau "Organon" - scrierile de logica ale lui Aristotel, "Critica ratiunii pure" a lui Kant sau acea carte sublima, dar greu de digerat care este "Etica" lui Spinoza.

Exista insa si filozofi care au stiut sa vorbeasca intr-un mod accesibil - si de multe ori ei sunt aceiasi care in alte opere au vorbit intr-un mod inaccesibil. De aceea sugerez doar anumite texte (fiecare dintre acestea are, in medie, circa o suta de pagini) din care se vede ca se poate filozofa si fara a folosi prea multi termeni tehnici.

Sa incepem cu Platon. As propune "Criton", care ne invata cum si de ce un cetatean nu trebuie sa se sustraga respectarii legilor (nu conteaza ca el se numeste Socrate sau Silvio) si trecem apoi la Aristotel, la "Poetica". Uitati ca vorbeste despre tragedia clasica. Cititi-l ca si cum ar descrie felul in care se realizeaza un film politist sau western. Omul nostru a inteles inca de-atunci ceea ce Hitchcock sau John Ford vor intelege dupa 2000 de ani. Mai cititi si "De magistro" al Sf. Augustin: vorbeste despre cum ii sunt spuse unui copil cele mai obisnuite lucruri. Un text genial prin simplitatea si intelepciunea lui.

Chiar fiind pasionat de Evul Mediu, cu greu pot recomanda un text din marea epoca dogmatica, pentru ca doar cateva pagini, citite in afara contextului lor sistematic, te pot trimite intr-o directie gresita. Sa ocolim obstacolul, cel strict filozofic, si sa-l orientam pe cititor catre epistolarul (ei, da, amoros) dintre Abelard si Heloise. Nu va asteptati la sex salbatic, dar merita osteneala.

Pentru perioada Renasterii, sa incercam cu discursul lui Pico della Mirandola despre demnitatea umana. Iar apoi (dar doar prin intermediul unei antologii, si aveti de unde alege) cateva pasaje din "Eseurile" lui Montaigne. Merge chiar si in doze homeopatice. Imediat dupa aceea, "Discursul despre metoda" al lui Descartes, exemplar prin claritatea lui, si o antologie a cugetarilor lui Pascal.

Si in fine, un filozof care scria ca si cum ar fi vorbit cu prietenii la o sueta dupa masa de seara, cult si intelept, acel John Locke din "Eseu despre intelectul uman". Intreaga opera este lunga, dar as zice sa va limitati la cea de-a treia carte, dedicata felului in care ne folosim de cuvinte. Precum in cazul lui Aristotel, cititi-o ca si cum Locke ar vorbi despre problemele de astazi, confruntati observatiile lui cu primele pagini ale ziarelor si cu dezbaterile televizate din zilele noastre.

Pentru perioada Iluminismului m-as limita pentru moment la "Candide" de Voltaire; la urma urmei, este vorba despre un mic roman si este foarte savuros.

Secolul al XVIII-lea este o perioada teribila, a dat carti mari si dificile, dar numai noi, italienii, nu consideram ca "Zibaldone" de Leopardi este o opera de filozofie de inalta tinuta. Recent, in Franta au reeditat-o cu un imens respect. Si in cazul acesta sa o abordam tot prin intermediul antologiei - o pagina-doua seara, inainte de culcare.

Altminteri, fac o propunere provocatoare: avand in vedere ca prin definitie Kant este foarte solicitant, sa-l cunoastem prin intermediul conferintelor pe care le tinea studentilor pentru a-si rotunji veniturile, cu subiecte in care nu era specialist si se arata a fi spiritual, bizar, capabil sa povesteasca anecdote si sa exprime unele opinii de-a dreptul paradoxale: sa citim asadar lectiile lui de antropologie. Titlul poate sa sperie, dar textul e ca de revista de mare tiraj. Si-apoi? Apoi spatiul comentariului meu se sfarseste si uit de contemporani. Asta daca nu vreti, sarind de colo-colo, sa degustati cateva din observatiile lui Wittgenstein din (nu va speriati de titlu) "Cercetari filozofice". Din cand in cand veti spune ca era nebun. Da, era nebun. Dar ce nebun!

Umberto Eco este autorul romanelor "Baudolino", "Numele trandafirului" si "Pendulul lui Foucault". Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare in 19 iulie.