Marturisesc: multa vreme, societatea civila a fost pentru mine un soi de mancare chinezeasca. Dupa cum arta culinara chinezeasca amesteca, fara complexe, gusturi care pentru europeanul de rand se situeaza la poluri opuse ale spectrului gustativ, atitudinea mea in fata societatii civile era un amestec de simpatie si suspiciune.

Simpatie, datorita valorilor democratice promovate de catre majoritatea ONG-urilor - sustinute, in proportie zdrobitoare, cel putin initial, cu finantare occidentala. Si suspiciune, din cauza vehementei si "tehnicitatii" cu care aceste valori erau promovate - o vehementa de cele mai multe ori oarba la nuante si, prin aceasta, aducatoare aminte de vehementa de odinioara a comunistilor. (In volumul "Exploring the Civil Society", aparut la Routledge in 2004, aveam sa regasesc aceeasi suspiciune, formulata de-asta data in termeni mult mai transanti de catre Chris Hann, directorul Institutului Max Planck pentru Antropologie Sociala. Acesta sugereaza ca partizanii societatii civile se afla in pericol de a deveni o noua "biserica" intelectuala, comparabila "religiei seculare" a marxism-leninismului.) Din acest punct de vedere, ma situam fara sa stiu pe aceeasi pagina atat cu Ion Iliescu, Alina Mungiu-Pippidi (nu radeti!) sau Adrian Nastase, cat si cu majoritatea analistilor anglo-saxoni, pentru care "societatea civila" se reduce la numarul ONG-urilor si, respectiv, la numarul membrilor acestora.

Odata acceptata aceasta definitie, nu este de mirare faptul ca PSD-ul, in general, si Adrian Nastase sau Severin, in particular, s-au grabit sa contracareze influenta ONG-urilor considerate "de dreapta" (in realitate, predominant de stanga, conform acceptiunilor occidentale) cu ONG-uri de-ale noastre, neaose, romanesti, finantate masiv de la bugetul de stat - gen Fundatia Nicolae Titulescu, Casa Noua Europa etc.

Dupa cum nu este de mirare nici ingrijorarea Occidentului in raport cu "slabiciunea" societatii civile in tarile din Estul Europei. Conform World Values Survey, numarul mediu de participare la ONG-uri este aici de doar 0,91, in vreme ce in democratiile consolidate este de 2,39, ba chiar si in societatile post-autoritare se ridica pana la 1,82. Mai mult, trendul participarii indica o scadere constanta in ultimul deceniu.

Inainte, insa, de a intra in panica si de a ne smulge, din disperare, parul de pe cap, haideti sa aruncam o privire la ceea ce inseamna, de fapt, societate civila. Incursiunile in istoria intelectuala a unui termen sau a unei expresii reprezinta, intotdeauna, un demers profitabil. Buuun. Stim, asadar ca expresia de societate civila provine - cum altfel? - din latinescul "societas civilis", dar asta nu ne ajuta cu mare lucru, pentru ca, pana prin secolul al XVII-lea, nu desemna decat diferenta dintre societatea umana si cea "naturala", a animalelor. Printre primii ce "relanseaza" expresia se numara Hobbes, Locke, Grotius si Montesqieu.

Fiecare o face dintr-un unghi diferit, dar toti tintesc, mai mult sau mai putin, in aceeasi directie: cata vreme omul este harazit cu darul ratiunii si al autodeterminarii, societatea civila reprezinta asocierea libera (voluntara) a oamenilor intru realizarea unui scop comun. Mai mult, acest tip de asociere, creeaza o interfata intre individul izolat si stat, sau politica practicata la modul oficial. Simplu spus, societatea civila se situeaza cu fundul in doua luntri: nici imbracata, nici dezbracata, nici calare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe langa drum. Societatea civila devine astfel, treptat, un soi de zona crepusculara - si, ca atare, extrem de atractiva (buna la toate) pentru o sumedenie de minti luminate, de la Hegel sau Marx (din nou, nu radeti!), la Tocqueville, sau, mai catre zilele noastre, Croce si Gramsci.

Spatiul nu imi ingaduie detalii, dar cateva clarificari se cuvin facute: initial, societatea civila era inteleasa printr-o prisma eminamente religioasa (crestina); desi "libere", asociatiile care compun societatea civila nu erau/sunt catusi de putin atotinclusive - nu "intra cine vrea si ramane cine poate", ci, de multe ori, intra cine vrea asociatia; in fine, dar nu in cele din urma, societatea civila NU se rezuma doar la ceea ce azi numim ONG-uri, ci la o gama extrem de larga de asociatii, incepand cu cele religioase, trecand prin sindicate, biserici si terminand cu mass-media.

Privita din aceasta perspectiva, societatea civila se sparge in bucati, dar devine, totodata, mult mai simpatica. Locul oglinzii "dintr-o bucata", reflectand o realitate oficiala usor de masurat, autentificata de vreun tribunal sau de vreo Camera de Comert, e preluat de catre o multitudine de oglinzi, care mai mari, care mai mici, in care fiecare isi poate regasi, pe undeva, reflectat chipul. N-avem, asadar, a ne teme prea tare: societatea civila din Romania e bine, merci, vioaie si agitata.

Iar daca doreati o dovada in plus, nu trebuia decat sa fii urmarit, cu coada ochiului, mass-media de saptamana trecuta - adica o parte a societatii civile ce a focalizat, dintr-odata, intr-un singur punct: Adrian Nastase. Acesta e riscul (sau avantajul) oglinzilor multiple: focalizate cu indemanare se transforma intr-o arma extrem de eficienta.

O stia si Arhimede, acum aproape trei mii de ani, pe cand apara Siracuza de invazia romanilor: o singura oglinda concava, oricat de mare, nu va putea aprinde o corabie. O sumedenie de oglinjoare, insa, focalizate in acelasi punct, da.

Cand apeleaza la Parchetul lui Botos pentru a-i "repera" onoarea, Adrian Nastase face apel la oglinda mare, dar, in realitate, inofensiva. S-ar putea insa sa fie prea tarziu.

Oglinzile marunte, dar multe din mass-media stau, cu toatele, rasucite in aceeasi directie. Seful Camerei Deputatilor a inceput sa sfaraie si sa scoata fum. Daca insista, oglinjoarele vor da foc de-a binelea carierei politice a celui care-a fost, cu voia dumneavoastra, Adrian Nastase.