Am promis să scriu numai despre lucrurile trăite, aşa cum le-am perceput şi cred că ar fi de folos să le împărtăşesc şi altora.

Astăzi o să vă spun o poveste banală. A noului CEO care vine să salveze organizaţia cu priceperea sa. Aşezarea sa în mijlocul oamenilor, cunoaşterea problematicii, implementarea unei viziuni şi strategii fac parte din teoria aplicată cu succes. Ce faci însă cu trăirile omului care joacă acest rol asumat cu toată credinţa că o să facă cât de bine poate tot ce şi-a propus?

La urma urmelor, nu doar competenţele şi experienţa o să-l susţină în demersurile sale, ci mai ales modul cum alege să le fructifice în relaţia cu noua echipă.

Toţi cei pe care-i întâlneşte de la primul pas în organizaţie vin cu propriile percepţii asupra contextului. De ce şi cum s-a ajuns aici. Cum se poate face altfel. Cu ce ar putea ajuta fiecare, simpatii şi subiectivisme, unele la care aderă şi nou venitul şef şi care sunt etalate prin faţa sa.

Cât de puternic trebuie să rămâi ancorat în afara contextului ca să nu te rătăceşti epuizat printre atâtea sugestii ale celor care, de o viaţă, ştiu mersul lucrurilor?

„La noi şi „aşa se face sunt pastilele minune care asigură bunul mers al companiei pe care şeful cel mare, nou venit, o să le înghită chiar şi fără să-i pui în mână un pahar cu apă. Cât o să poată rezista? E singur. Iar ceilalţi, mulţi. Chiar dacă vor fi printre cei vechi câţiva doritori de schimbare, nu e oare mai simplu să te opui decât să implementezi alte soluţii?

Zi după zi, întâlniri şi interacţiuni informale, absorb nesătulă obiectivitatea noului venit. Ce‑ar fi mai uşor? Să te menţii pe poziţie, aducând mereu argumente pentru schimbarea benefică, sau, obosit, să te laşi dus de valul cererilor de a sta pe loc? Maximum, să schimbi ambalajul, dar nu şi conţinutul.

Raportul forţelor este incorect. Chiar dacă funcţia ajută şi pârghiile sunt mai multe, tot comportamentele te ridică sau te doboară... Omul are tendinţa de a urma, de a se adapta la comunitate. Schimbarea este un proces costisitor, îţi mănâncă multe resurse până ajungi să măsori rezultate. Managementul schimbării şi teoria sunt desăvârşite, dar condiţiile în care se pot implementa sunt multe şi variate. Fiecare slăbiciune a sistemului, dar mai ales transpusă în relaţiile dintre membrii echipei, este o bilă albă în urna eşecului. Proiectul devine greoi până ajunge să fie doar un subiect de discuţie fără legătură directă cu acţiunea.

Echipa se anchilozează, lumina din ochii angajaţilor plini de speranţă la începutul drumului se transformă într‑un zâmbet amar: „Păcat, am spus eu că nu o să reuşească!.

Cine să reuşească? Un singur om? Ce să facă el singur? Să-i schimbe pe toţi cei care îi sunt coechipieri? Nu ar fi mai simplu ca fiecare dintre ei să ajusteze de bună voie ceva din modul în care gândeşte şi apoi, acţionează? Am mai spus-o, dar o repet cu credinţă. Oamenii urmează oameni!

Vreţi să aflaţi finalul poveştii? Sau vă este cunoscut? În capul cui se sparg toate nereuşitele? Al ultimului venit. Timpul şi răbdarea nu sunt termeni ai negocierii, iar oamenii nu se schimbă peste noapte, ci dacă vor, dacă au timp să se convingă singuri şi depunând efort.

Nu a spus nimeni că un astfel de proces este uşor, dar atunci când se ajunge şi la strânsul roadelor, merită!

MIHAELA FEODOROF (executive coach şi fondator  Yourway Life & Counseling)