Germania atotputernica

Postat la 02 martie 2010 15 afişări

Kösters Wim – profesor la Universitatea Ruhr din Bochum, a fost unul dintre cei 155 de economisti germani, care, in 1998, a cerut o amanare a introducerii monedei unice. Cererea avea doua motivatii: in primul rand, UE trebuia sa asigure credibilitatea agentiilor guvernamentale din regiune si in al doilea rand, guvernele locale trebuiau sa aiba un raport pozitiv al politicilor fiscale.

Zece ani mai tarziu, criza deficitelor bugetare trimite valuri de panica in randul investitorilor, in timp ce Uniunea Europeana este preocupata de un plan de salvare pentru Grecia. Pe de o parte, daca UE decide sa ajute aceste economii afectate de criza, inclusiv Spania, Portugalia si Italia, pietele financiare se asteapta la consecinte severe pentru sistemul bancar european. Pe de alta parte, daca Grecia paraseste zona euro, credibilitatea UE va avea de suferit si ar crea un efect de domino in randul tarilor europene. Oricum, se intrevad vremuri sumbre pentru moneda Euro.

In prezent, EUR este unul dintre cele mai aprinse subiecte politice din Germania. In 1998, 55% dintre germani au fost impotriva uniunii monetare, in principal din cauza costului ridicat de integrare a economiei Germaniei de Est. Conform statisticilor oficiale, transferurile monetare de la Vest catre Est sunt de aproximativ 70 miliarde de dolari anual. Cand a aparut criza Greciei, Germania - statul european cu cea mai solvabila economie, a devenit salvatorul unic. Pe de o parte, Germania a fost cel mai mare exportator mondial pana foarte recent, cand a pierdut aceasta pozitie in favoarea Chinei. Pe de alta parte, economia Germaniei a inregistrat o crestere nesemnificativa, in parte datorita politicilor sale sociale si demografice care, in cele din urma, au condus la cheltuieli bugetare crescute. Prin urmare, contribuabilii germani nu sunt dispusi sa salveze guvernul iresponsabil al Greciei, mai ales dupa ce acestia au avut deja de achitat 500 de miliarde de EUR intr-un proiect de lege privind salvarea propriilor banci. Multi membri ai Uniunii Crestin-Democrate (UCD) si ai Partidului Democrat (FDP) - partenerul lui Merkel in guvernul de coalitie, se opun oricarui plan de salvare pentru tara de la Mediterana.

Germania si-a mentinut dominatia economica asupra partenerilor comerciali din zona euro si a continuat sa genereze mai mult de trei sferturi din cresterea economica prin exporturi. In timp ce Germania si-a pastrat pozitia de lider, Italia, Spania si alte tari din UE-16 au suferit pierderi puternice la cota de piata detinuta la export. Prin urmare, dezechilibrele de cont curent la tarile din zona euro au inceput sa se amplifice in mod semnificativ. Intr-un mediu valutar liber, atunci cand o tara se confrunta in mod constant cu deficite ale contului curent, moneda sa se depreciaza si competitivitatea produselor sale la export se imbunatateste, urmata de o auto-corectare a deficitelor initiale. Cu toate acestea, in cadrul unei uniuni monetare, atata timp cat contul curent agregat al UE-16 ramane in echilibru, moneda EUR nu variaza mult. Mai mult, o tara cu excedent ca Germania nu are probleme cu tendinta de apreciere a monedei si, implicit cu tendinta de diminuare a competitivitatii preturilor de export.

In era pre-UE, atunci cand monedele locale se depreciau fata de atotputernica marca germana, Germania se confrunta cu o cerere mai mica pentru produsele sale in regiune. Ca raspuns, exportatorii germani au inceput sa-si externalizeze partial productia, reducand si costurile salariale. Dupa 10 ani de crestere economica dependenta de export, muncitorii germani si-au vazut salariile stagnand in ciuda cresterii productivitatii. In concluzie, cu toate ca Germania se bucura inca de dominatia economica in Europa, nivelului somajului si reducerea standardului de viata au devenit probleme majore sociale. Desi Germania a depasit cu succes provocarea est-germana, in conditiile economice actuale, o provocare suplimentara reprezentata de Grecia s-ar putea dovedi fatala.

Pentru alte analize eceonomice si diverse alte teme va astept pe http://toniiordache.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
Toni Iordache,
Germania
/opinii/germania-atotputernica-5681713
5681713
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.