Harry Meintassis, fondator şi managing partner, Meintassis partners: Proiectul Academia Umană - următoarea frontieră în dezvoltarea Umană

„Sensul unic al vieţii este să slujim umanitatea.”Lev Tolstoi

Trăim vremuri paradoxale. Cu cât urmărim mai mult fericirea, cu atât suntem mai puţin fericiţi. Astăzi, avem mai multe resurse şi confort, dar 80% dintre oameni îşi găsesc viaţa lipsită de sens. Suntem mai conectaţi, dar în acelaşi timp mai separaţi. Dubai are un ministru al inteligenţei artificiale, în timp ce Marea Britanie şi Japonia au un ministru al singurătăţii... Suntem hiper-axaţi pe traumă, „siguranţă” şi terapie, dar devenim mai slabi, mai fragili şi mai puţin în siguranţă. Noi ne modelăm cu grijă imaginea publică promovând valorile empatiei şi compasiunii, dar îi atacăm neiertător pe alţii pentru opiniile lor diferite.

Copiii noştri sunt cei mai liberi, cei mai privilegiaţi copii din toată istoria. Sunt şi cea mai tristă, mai anxioasă, deprimată şi medicată generaţie înregistrată. Noi „pedestalizăm” conştientizarea de sine, până când primim feedback pe care nu-l agreăm. Îi numim pe alţii „dificili”, toxici sau narcisişti, uitând să vedem persoana din oglinda noastră. Dorinţa noastră de a aparţine unor triburi şi de a fi plăcuţi (accelerată de social media) creează conformitate şi asemănare, înlocuind originalitatea şi excelenţa. Pentru a alunga plictiseala, căutăm stimulare constantă, care distruge atenţia, energia preţioasă şi vitalitatea. Purtăm lumea în buzunarele noastre (smartphone-urile), dar nu devenim mai ignoranţi şi amăgiţi? Ce se întâmplă?

Am atins un Punct de Inflexiune

Cauza fundamentală a acestei metacrize este modul în care ne gândim la noi înşine şi la lume. Am fost antrenaţi şi educaţi într-un anumit mod care nu mai corespunde nevoilor noastre. Şcolile şi universităţile noastre injectează „cunoştinţe”, dar nu reuşesc să cultive gândirea critică, creativitatea sau dialogul. În programele de leadership din organizaţii nu se învaţă curajul, colaborarea sau inteligenţa emoţională. 80% dintre lideri nu sunt pregătiţi să gestioneze complexitatea. 2 din 3 angajaţi se simt lipsiţi de putere şi copleşiţi din cauza schimbărilor continue. Cea mai mare provocare în transformarea organizaţiilor este inovarea şi co-crearea de culturi angajante, spargerea „silozurilor”. Albert Einstein a spus odată: „Mintea intuitivă este un dar sacru, iar mintea raţională este un servitor credincios. Am creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul”. Ne închinăm „facerii”, dar neglijăm „existenţa”. Trebuie să ne reconfigurăm modul în care gândim despre afaceri, oameni şi cum conducem. În secolul al XXI-lea, trebuie să câştigăm bătălia conştiinţei umane.

Hrănirea umanităţii noastre

Pentru a crea un viitor uimitor, trebuie să redescoperim umanitatea noastră. Acest lucru necesită un fel diferit de „educaţie” şi mentalităţi care hrănesc „inima şi sufletul”. Mai presus de abilităţile tradiţionale, măsurile de succes şi rezultatele pe termen scurt. O educaţie care hrăneşte creativitatea umană, frumuseţea, empatia şi iubirea - şi ne ajută să descoperim misterele şi măreţia naturii umane. Un nou contract simbiotic între tehnologie şi însăşi umanitatea. Pentru a fi un lider bun, ar trebui să treci prin această descoperire. Nu este vorba doar despre abilităţi profesionale - este vorba despre abilităţi de viaţă.

Competenţe pentru viaţă

Această iniţiativă ar putea fi numită „Proiectul Academia Umană”. Misiunea sa este: „A cultiva lideri buni, profesionişti, antreprenori, cetăţeni şi toate tipurile de creatori în viaţă, în căutarea înfloririi umane şi avansarea civilizaţiei noastre umane. Printr-un nou paradigmă de dezvoltare: exemplificarea calităţilor şi valorilor umane ale descoperirii, excelenţei, curajului, bunătăţii şi iubirii. Cultivarea mentalităţilor şi perspectivelor mai deschise, flexibile, adecvate pentru a gestiona incertitudinea, complexitatea şi schimbarea. Inspirarea individului să găsească sens şi să construiască organizaţii şi societăţi vibrante. Promovarea „umanismului” nu doar ca pe un ideal abstract, ci ca acţiune repetată, zilnic, moment cu moment. Începând de azi.” Ideea este să construim abilităţile care ne fac oameni mai buni, la locul de muncă şi în viaţă. Cum ar putea arăta acest lucru?

Cultivarea curiozităţii: A fi curios înseamnă să cauţi posibilităţi. A fi deschis să priveşti dincolo de cortina obişnuitului. A îndrăzni să-ţi imaginezi. A fi neliniştit în faţa status quo-ului. A fi optimist în legătură cu noul şi încă nevăzut. A întreba constant „ce este adevărat?” A avea o mentalitate de descoperire, în loc să apere ego-ul. A trece de la „ce este” la „ce-ar fi dacă”. Curiozitatea este fundamentul empatiei. Nu există empatie fără curiozitate, dorinţa de a vedea în inimile şi sufletele altora. Ce poate fi mai uman decât asta? Curiozitatea este despre umilinţa intelectuală şi credinţa că puterea stă în învăţare, mai mult decât în „expertiză”. Este pasiunea de a te aventura în călătoriile vieţii. Pot să văd ceea ce alţii nu pot? Pot să mă retrag pentru a vedea imaginea de ansamblu dincolo de perspectiva mea îngustă personală? Ce modele noi dau forma lumii noastre? Ce pierd? Curiozitatea este şi despre înţelegerea noastră, cine suntem cu adevărat, capacităţile noastre, visele noastre, potenţialul nostru.

IubeşteDificultatea: Aici învăţăm să devenim mai puternici prin provocări. Să folosim stresul ca pe un elixir pentru creativitate, nu ca pe ceva de evitat. Să ne bucurăm de provocare. Să persistăm în atingerea unor scopuri demne. Să alegem calea mai puţin frecventată, care vine din a face lucruri dificile. Învăţăm să iubim „arsura” vieţii, să asociem mental efortul şi asumarea riscurilor cu creşterea. Învăţăm să „utilizăm” durerea pentru creştere. Să „eşuăm bine” astfel încât să devenim mai puternici. Învăţăm că ceea ce „se simte în siguranţă” poate crea fragilitate şi pretenţii. De fapt, iubirea de sine înseamnă să ne ţinem la cel mai înalt standard. Această entuziasmare şi credinţă îi inspiră pe alţii să creadă că pot reuşi şi să îmbrăţişeze provocarea şi ei înşişi. Aici construim sala noastră mentală, psihologică şi fizică zilnică. Devenim antifragili.

Slujeşte întotdeauna: Demnitatea şi sociabilitatea sunt fundamentale pentru experienţa noastră umană. Dar la fel şi invidia şi competiţia. Al treilea stâlp este o schimbare de la „Eu” la „ceilalţi”. O viaţă bună, în modul aristotelic (şi în majoritatea practicilor spirituale şi religiilor), este despre a face lucruri care contează pentru un bine mai mare. Este vorba despre „slujire”. Relaţii durabile. Conexiune emoţională. Iubire faţă de semenii noştri. Ceea ce Barbara Fredrickson numeşte Iubire 2.0, conexiunea dintre oameni - chiar şi străini. Aici învăţăm cum să construim încredere, cea mai înaltă, cea mai preţioasă şi rară calitate a marilor organizaţii şi societăţi - prin generozitate, măreţie, sacrificiu voluntar, asumarea responsabilităţii. Învăţăm diferenţa dintre narcisism (care este despre a avea drepturi) şi stima de sine sănătoasă (bazată pe realizări demne).

Reinventează-te: Al patrulea stâlp se referă la reînnoirea personală - cum să te adaptezi când totul din jurul nostru se schimbă. Cea mai importantă abilitate în evoluţia omenirii va fi abilitatea de învăţare. Acest lucru va necesita nu doar instruire, ci şi rezilienţă psihologică. Aici învăţăm cum să vizualizăm un viitor semnificativ, 3-5 ani în viitor, şi să dezvoltăm o strategie coerentă, realizabilă pentru a face ca acel viitor să devină realitate. Înţelegem povestea vieţilor noastre conectând trecutul, prezentul şi viitorul. Găsim ceea ce ne face să ne simţim cu adevărat vii - ceea ce ne bucură să facem parte din umanitate. Realizăm că a fi autentic nu înseamnă „doar să fim noi înşine” sau „să facem orice vine natural”, ci să ne străduim să devenim fiinţe umane mai bune, mai complete. Învăţăm cum să folosim energia opuşilor: viziunea cu acţiunea; curajul cu compasiunea; încrederea cu umilinţa; a trăi momentul şi a-ţi imagina viitorul. Devenim mai înţelepţi.

În „Academia Umană” nu există medalii, certificări, nicio absolvire. Nu există linie de sosire. Este o călătorie pe tot parcursul vieţii. În acelaşi timp, proiectul Academia Umană aspiră să fie o scânteie energetică pentru a contesta statu quo-ul educaţiei în universităţile şi organizaţiile noastre. Scopul său este să ofere următoarea frontieră a dezvoltării umane.

Prin cultivarea umanităţii noastre, putem construi lideri, cetăţeni, fiinţe umane mai bune - şi să creăm împreună un viitor uimitor.