Intr-un editorial trecut ma plangeam ca nimeni nu se ingrijeste de extracomunitarii de-abia sositi pentru a-i invata sa foloseasca corect pronumele "tu" si "dumneata", dat fiind ca tutuind fara deosebire pe toata lumea, se califica imediat ca fiind limitati din punct de vedere lingvistic si cultural, evocand amintirea teribilului "zi badrone"(*).

Dar problema nu exista doar pentru aceia care pe vremuri vindeau brichete, iar acum vand carti sau falsuri Vuitton. In Franta, lumea si-a dat seama ca multi tineri de alta origine decat cea franceza, desi de-acum cetateni ai Republicii, ajung sa promoveze examenul de bacalaureat, chiar daca cu rezultate adeseori modeste, sunt trimisi de un serviciu national catre o facultate scurta de trei ani in vederea unei rapide integrari profesionale (desigur, excluzand ideea ca acestia ar putea-o apuca pe drumul unei formari universitare superioare) si chiar si in acel caz se gasesc in dificultate. Uneori este vorba de dificultati lingvistice, alteori de o intarziere culturala datorata faptului ca nu au asimilat inca elementele culturii pe care (pentru a ma face inteles) o numim carteziana. Notez ca in mod evident instructia medie nu a fost sufi-cienta si nici universitatea nu ii va feri de a ramane laureati de categoria a doua.

Mi s-a intamplat sa citez frecvent o organizatie care se numeste Transcultura, care se ocupa de confruntarea reciproca intre culturi diferite si care initial a calauzit antropologi chinezi si africani in a descrie viata de la Paris si de la Bologna, cu rezultate pentru noi surprinzatoare, ca si cum ar fi rescris (dar pe viu si nu ca un experiment mental), "Scrisorile persane" ale lui Montesquieu. Transcultura a organizat apoi numeroase calatorii in tari neeuropene, in cursul carora invatatii locali (africani sau chinezi) s-au confruntat cu invatatii occidentali, reactionand la ceea ce ambele grupuri constatau impreuna, dar bineinteles intr-o optica diferita.

Acum Transcultura incearca sa treaca de la intalnirile intre specialisti la contacte la alt nivel. Ca atare, initiaza niste cursuri pentru studentii din primul an de universitate care nu au depasit dificultatile datorate diferentelor culturale, pentru a-i face sa-si analizeze problemele si sa le rezolve prin intermediul unui grup de lucru. Chiar daca in principiu studentii ar trebui sa nu fie europeni, nu este exclusa nici participarea unor tineri francezi care, din cauza extractiei sociale, intampina probleme nu foarte diferite. Si tocmai din confruntarea reciproca ar trebui sa vina constientizarea problemelor.

Evident ca o instruire lingvistica trebuie sa existe. Ganditi-va doar la ceea ce inseamna a intelege de ce si cand trebuie sa folosesti conjunctivul in franceza (nu este doar o problema gramaticala, alegerea pune in joc procese cognitive). Dar eu am intrebat de ce ar trebui sa existe si matematica printre cursuri. Mi-a fost explicat ca tinerii "peuls" de exemplu (o etnie raspandita in multe state africane, din Mali in Nigeria, din Camerun in Burkina Faso) se dovedesc a fi foarte dotati la matematica si ca aceasta abilitate ar depinde de limba lor. Aceasta (redau ce mi s-a spus, fara a exprima judecati competente) ar excela in jocuri lingvistice, asemanatoare celor prezente in traditia ebraica, in care se opereaza cu permutari, anagrame si alte asemenea, gratie carora vorbitorii par pregatiti in mod deosebit pentru exercitii combinatorii, asadar, si pentru o forma mentala logico-matematica. Grupul de lucru ar trebui sa insemne nu numai ca acesti tineri vor primi notiuni despre cultura franceza, dar si ca, prin intermediul intelegerii culturii lor de origine, ii vor ajuta si pe altii sa-si schimbe mentalitatea.    

Cum se intelege, provocarea este interesanta, educarea in vederea integrarii complete nu ar trebui sa vina doar de sus, ci ar trebui sa se nasca de jos, iar transmiterea de notiuni nu ar mai fi unilaterala: altfel spus, nu s-ar mai limita la a explica ce inseamna sa fii francez, iar culturile de origine s-ar lumina una pe alta si un tanar francez sau african ar putea intelege ceva nou, apropiindu-se de cultura unui tanar chinez.

Gasesc ca aceasta idee depaseste mitul permisiv al unui multiculturalism ca acceptare si pacifista convietuire a tuturor diferentelor culturale si trece dincolo de un proiect etnocentric. Nu-i invita pe tineri sa uite cine au fost pentru a deveni in totalitate francezi, ci mai degraba sa inteleaga cum se gandeste in cultura lor de provenienta pentru a intelege mai bine cum se gandeste in cultura in care au intrat - astfel incat sa se poata integra in noua lor tara fara sa-si piarda radacinile.

Desigur, deocamdata, va exista doar o sectie experimentala, de aproximativ 25 de tineri pana in 20 de ani (in sensul ca aceia slab pregatiti au terminat liceul mult mai tarziu), dar, ulterior, activitatea ar trebui, in cele din urma, sa se extinda. Sectia germana a Transcultura studiaza o versiune a proiectului pentru Germania. De ce nu s-ar intampla asta si pentru Italia intr-o buna zi?

Umberto Eco este autorul romanelor "Baudolino", "Numele trandafirului" si "Pendulul lui Foucault". Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 15 noiembrie.

Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe