Disputa referitoare la sefia DNA ar fi simplu de transat daca nu si-ar baga coada un artificiu retoric inventat de politicieni sub numele de interes national. Pentru inceput, sa recunoastem, functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie este una politica. Numit la propunerea ministrului justitiei – nominalizat si el politic - fara a trece printr-un examen obiectiv de testare a competentei, procurorul-sef al DNA nu poate pretinde ca este legitimat in functie de altceva decat de acceptul politic al titularului de la minister.

Monica Macovei a avut grija sa stearga si ultima aparenta de legitimitate profesionala pentru acest post, fentand articolul 134 din Constitutie si luand de la Consiliul Superior al Magistraturii atributia nominalizarii directe a unui personaj pentru postul ocupat in prezent de Daniel Morar.

In Constitutia adoptata prin plebiscit in 2003 - in conditii care, ne amintim, nu fac cinste unui sistem democratic – presiunile oficialilor europeni au facut ca misiunea nominalizarii procurorilor si judecatorilor pentru functii sa fie pusa in sarcina CSM, un organism nou creat pentru a da impresia independentei sistemului judiciar fata de cel politic. Pentru ca alegerea in 2004 a membrilor CSM a fost considerata impregnata de jocuri politice pro-PSD, care i-ar fi pervertit astfel obiectivitatea, ministrul Monica Macovei a lasat CSM doar instrumentul avizului post-nominalizare.

Daniel Morar a acceptat fara sa clipeasca numirea politica din partea ministrului Macovei, dupa ce Ioan Amarie, predecesorul sau, fusese sicanat sa renunte la functie pentru rezultatele cel putin mediocre inregistrate in fruntea DNA. Acum, Daniel Morar prefera sa se ascunda sub umbra Laurei Kovesi si a delegatiei de 90 de zile pe care aceasta i-a semnat-o in loc sa-si asume pierderea sustinerii politice din partea ministrului justitiei, care intamplator poarta alt nume.

Sustinatorii lui Daniel Morar, intre care nu e greu de ghicit profilul presedintelui, argumenteaza ca inlocuirea lui ar duce la inasprirea perceptiei la Bruxelles asupra luptei anticoruptie din Romania. Ceea ce, daca n-ar fi fals, ar fi chiar tragic: firavul front romanesc impotriva coruptiei are un singur lider recunoscut pe plan extern si acela este Daniel Morar. Si interesul national ar cere ca Morar sa nu fie schimbat, pentru ca altfel nu ne-ar mai crede Bruxellesul ca luptam impotriva coruptiei.

Pentru un procuror ca Daniel Morar, care prin natura functiei trebuie sa opereze cu prezumtia de vinovatie, este de inteles de ce nu vrea sa se dea la o parte si sa o lase si pe ilustra necunoscuta Monica Serbanescu sa arate ce poate in aceste trei luni ramase pana la alegeri; pentru un doctor in Constitutie precum Emil Boc, obligat sa opereze cu prezumtia de nevinovatie, refuzarea ab initio a Monicai Serbanescu poate fi justificata cu ipocrizie, nu cu logica formala.

Sa ne intelegem: Daniel Morar poate fi competent, bine privit la Bruxelles (desi sustinerea politicienilor europeni este, sa nu ne amagim, la fel de trecatoare ca a celor autohtoni), dar el nu poate pretinde ca merita mai mult decat Monica Serbanescu acest post. Decat daca invoca acel hilar interes national: sincer sa fiu, avand in vedere cate s-au intamplat in ultimii ani in Romania, e greu sa ma convinga cineva ca, prin numirea in functie a procurorului Serbanescu, ne-am duce direct spre activarea clauzei de salvgardare si spre nerecunoasterea deciziilor judecatorilor romani in strainatate.

Mai degraba, prin numirea Monicai Serbanescu s-ar crea posibilitatea ca alta tabara sa profite electoral de unele audieri si anunturi pe surse pe care DNA-ul le va furniza in urmatoarele 90 de zile, in pregatirea alegerilor parlamentare. Pentru ca, la fel ca si in mandatul procurorului Morar, ma indoiesc ca pe termen mediu lupta anticoruptie sub conducerea DNA si a Monicai Serbanescu va avea si alte rezultate in afara fumigenelor media de care unii ne-am cam saturat: dosare carora presa sa le poata da titluri sexy ca “Zambaccian”, “Matusa Tamara”, “Spionii pentru energie”, “Palinca si caltabosii” etc., dar carora procurorii sa nu le dea nicicum de capat.