Aici am dat chix. In naivitatea mea, mi-am imaginat o avalansa - daca se poate spune asa - in limitele normalitatii. O avalansa de bun-simt. O avalansa care - fara a exclude surprize gen Mona Musca sau Iustin Marchis - se va incheia relativ repede, cu marturisiri si cainte publice, cateva aratari cu degetul si, in fine, inevitabilele victime. Dupa toate astea, lucrurile - conform scenariului meu - urmau sa reintre in fagasul normal. Suspiciunea urma sa inceteze. Urma sa stim cine a turnat la Securitate si cine nu, luam in considerare nuantele, conjunctura, iar majoritatea urma a fi iertata conform principiilor din strabuni "oameni suntem" si "mai bine mai tarziu decat niciodata". Entuziasmul acceptarii in UE, de natura sa rezolve un complex national de inferioritate si, mai apoi, partea amara a integrarii cu inevitabilele-i proteste ar fi pus cruce Dosariadei. Definitiv.

N-a fost sa fie. Avalansa a scapat, vorba lui Sorin Oprescu, pana si de sub controlul celor care au initiat-o. Tinta deconspirarii se largeste pe zi ce trece. De la politicieni si ziaristi a ajuns la preoti, in vreme ce pe margine isi fac incalzirea pentru intrarea in hora alte categorii sociale: medici, avocati, profesori, ingineri, sefi de C.A.P. etc. Panica sporeste. Avalansa se hraneste din propria-i energie. Si tu! Si tu! Tu vorbesti? Ba pe-a ma-tii! S.a.m.d. Nimic surprinzator, asadar - la o prima vedere -, daca o buna parte dintre intelectualii care comenteaza pe marginea acestui subiect, folosesc, cu obstinatie, trei imagini: dosariada, isteria nationala si revolutia scapata de sub control. Cine nu invata din istorie e condamnat s-o repete, nu? La urma urmei, de aia li se si zice intelectuali: pentru ca sunt in stare sa faca pasul in spate si, detasandu-se de fierbinteala momentului, sa analizeze obiectiv, la rece, facand comparatii prin prisma altor experimente istorice. Nu? Nu! Sa le numaram, coane Fanica: (1) termenul dosariada, aflat pe buzele tuturor, nu este o inocenta gaselnita a mass-media. Dosariada nu e catusi de putin un concept neutru, ci unul care trimite, automat, gandul la daciadele regimului comunist, concepute, la randu-le, ca replica la mult mai clasicele olimpiade. Dosariada, altfel spus, e un termen cu incarcatura ideologica, menit a-i reaminti omului de rand evidenta falsitate a intrecerilor socialiste.

Pentru ca, in cazul in care ati uitat deja, daciadele nu faceau decat sa maimutareasca olimpiadele. Departe de spiritul competitiei corecte, intruchipau doar inca un exemplu ca "partidul e in toate". Asa si termenul de dosariada.

(2) Isteria nationala - o alta expresie aflata pe buzele tuturor, y compris ale - dupa cum ii place sa i se spuna - "doctorului Oprescu", autorul formularii "isteria nationala scapata de sub controlul celor care au initiat-o". Inteleg de ce figura luminoasa a PSD a apelat tocmai la o astfel de imagine - pentru a induce in mintea maselor largi de oameni ai muncii ideea ca fenomenul e o manifestare irationala. Sincer, insa, sa fiu, de la un doctor aveam pretentii mai mari. Un medic se cuvenea sa stie ca problema "isteriei" a fost, daca nu rezolvata, atunci macar elucidata de Freud. Cauzele acestor asa-numite manifestari isterice se cuvin a fi cautate tocmai in imaginile reprimate, dosite prin colturile subconstientului: mizerii mai mici sau mai mari, pe care, in mod normal, Id-ul refuza sa le accepte.

Sarcina psihoterapistului e, asadar, similara celei a CNSAS: scoaterea la lumina a mizeriilor si acceptarea lor publica. Daca, intr-adevar, asistam la o isterie nationala, inseamna ca suntem, prin urmare, pe drumul cel bun.

In fine, (1) A (2) fac, cum altfel?, (3): Suprapunand dosariada peste isteria nationala, rezulta imaginea unei revolutii "scapate de sub control", revolutia ce nu mai are "nimic sfant" - cea franceza. Cazul desecretizarii dosarelor preotilor a folosit de minune. In fond, revolutia franceza a lasat un gust amar in gura celor mai multi si din cauza persecutarii Bisericii Catolice. Traian Basescu, initiatorul  procesului, poate fi, asadar comparat cu usurinta cu un Robespierre - si ce poate fi mai placut pentru dusmani decat aducerea aminte a sfarsitului acestuia? Cine coboara ghilotina de ghilotina va pieri. Iar cateva mai mult sau mai putin inalte fete bisericesti s-au grabit "sa dea mana peste tara" cu mai mult sau mai putin inalte fete "intelectualicesti" intru promovarea acestei idei.

"Frenezia absurda a discursului care insoteste acest proces in Romania probeaza, insa, imposibilitatea separatiei intre partea tehnica a deconspirarii legaturilor cu respectivele servicii si calificarea morala a activitatii acestora. (...) Orice abordare a lucrurilor din perspectiva morala - bazata pe diferenta, in ultima instanta arbitrara, dintre bine si rau - este de natura sa dezbine. Daca apar confuzii de principii fracturile sociale consecutive sunt devastatoare." Este ca, din coada, vorba lui Eminescu suna frumos? Doar nu va puteti astepta la mai putin din partea lui Adrian Severin, omul care a combatut in direct, cu atata elocventa, faptul ca apa romaneasca, amarata de ea, contine 66% hidrogen?

Referitor la situatia preotimii, Razvan Codrescu a spus-o mai bine decat as putea-o eu face: "In primul caz, credinciosii adevarati nu vor confunda ierarhii cu Biserica. In acest caz, Biserica nu va avea de suferit. In al doilea caz, cei care nu merg la biserica vor pune pacatele slujitorilor sai pe seama Bisericii, ceea ce este gresit". Simplu si la obiect. Daca asistam in prezent la o dosariada, o isterie nationala sau o revolutie scapata de sub control, e pentru ca am inceput cu stangul. Am inceput cu ideea ca avalansele, ca si revolutiile, pot fi controlate si altfel decat ducandu-le la bun sfarsit.

Ei bine, nu pot. Iar daca nu ma credeti pe mine, n-aveti decat a-l intreba pe Ion Iliescu. Trebuie insa sa va grabiti. Altminteri, avalansa s-ar putea sa-l prinda pana si pe el din urma.