Sociologul Clifford Geertz ii spunea "sentiment primordial". Altii o numesc "credinta stramoseasca". Pretentiosii vorbesc despre "probitate morala". In fine, altii - mai rautaciosi - despre habotnicie. Teologii spun ca ar fi o amprenta dumnezeiasca, biologii o amprenta genetica, iar filosofii o necesitate absoluta.

Nici cel mai inversunat politolog ateu nu si-ar permite sa faca abstractie de acest factor, ce razbate, cu incapatanare, din toate cercetarile "pe teren". Si asta indiferent daca "terenul" cu pricina e reprezentat de pustiurile Africii, de inaltimile Nepalului sau de junglele de beton ale metropolelor occidentale. Nu pare sa fie afectat, intr-o forma fundamentala, nici de gradul de civilizatie, nici de cel de cultura sau de nivelul de trai. E acel ceva care, vorba poetului, "vine tare de departe-n mine".

Daca mai avea cineva nevoie de o demonstratie, ea a fost oferita, cu generozitate, de catre ultimele alegeri din Statele Unite. Dupa cum releva toate analizele post-factum, George W. Bush n-a castigat alegerile datorita razboiului impotriva terorii - dupa cum multi pronosticau - ci in ciuda acestuia. (Este graitor, bunaoara, faptul ca americanii din New Jersey - statul cel mai afectat in urma atacului din 11 septembrie - au votat, in proportie majoritara, cu Kerry, desi in topul ingrijorarilor se situa posibilitatea unui alt atac terorist). Bush n-a castigat alegerile nici datorita economiei, ci in ciuda acesteia: in ciuda deficitului bugetar record, a locurilor de munca pierdute sau a pretului barilului. A castigat, pur si simplu, pentru ca s-a priceput mai bine decat oponentul sau sa faca apel la "sentimentele primordiale".

Obligat, intrucatva, de "haina" prea scortoasa ideologic a Partidului Democrat, John Kerry s-a declarat in favoarea avorturilor, a familiilor homosexuale si a cercetarii pe celule stem provenite de la embrioni umani. A fost obligat, altfel spus, sa relativizeze niste valori considerate de multi drept fundamentale. Ba mai mult, pentru a-i rasuci si mai adanc cutitul in rana, 11 state au organizat, concomitent cu alegerile, referendumuri in problema casatoriei homosexualilor. Si toate cele unsprezece au votat impotriva.

Sfetnicii lui Bush au sesizat un fenomen simplu: o parte a Americii a "progresat" atat de mult si atat de repede, incat a lasat in urma cam toate valorile traditionale ale Americii. Iar America "traditionala", desi mai putin galagioasa, reprezinta inca majoritatea. O majoritate care nu este pregatita, bunaoara, sa inlature de pe bancnote formula "In God we trust" ("Credem in Dumnezeu") doar pentru ca n-ar fi "politically correct". Cu psihologia colectiva nu e de glumit. Simtindu-se atacata din mai multe directii, aceasta majoritate tacuta a strans randurile si si-a facut auzita vocea la urnele de votare. Cine are urechi de auzit sa auda.

Din acest punct de vedere, Traian Basescu si-a inceput campania electorala cu stangul, plasandu-se, cel putin de doua ori in debutul cursei prezidentiale, in contradictie cu pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe. Ca si-a realizat rapid greseala, o dovedesc nuantarile si retractarile ulterioare. Scepticii sustin, insa, ca "mortul, de la groapa, nu se mai intoarce". Dar scepticii il uita pe Lazar. IPS Bartolomeu Anania a dat dovada deopotriva de curaj si de intelepciune, "protestand respectuos" impotriva declaratiei patriarhale ce-l ataca pe Basescu, insistand pentru separarea Bisericii de stat. La fel a procedat Vaticanul, urechindu-i discret pe prelatii catolici ce s-au repezit sa-l ameninte pe Kerry cu excomunicarea. Ambele fete bisericesti au transmis un mesaj cat se poate de biblic: dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

Relatia dintre Cezar si Dumnezeu, dintre mundan si transcendent, e una subtila, ce continua sa dea batai de cap teologilor, filozofilor si politologilor. Nu este vorba aici despre corectitudinea pozitiei politicianului, intr-o problema cu incarcatura religioasa. (In treacat fie spus, inflamarea spiritelor in legatura cu "familiile" homosexualilor este cel putin deplasata. In definitiv, cata vreme Biserica nu recunoaste drept casatorie decat taina savarsita canonic, de catre preot, ce importanta religioasa poate avea un petec de hartie eliberat de catre autoritatile statului?) Nu este vorba nici macar de mult mai laica "moralitate". Ca si noi toti, politica este un spatiu tragic, sfartecat intre transcendenta si refuzul acesteia.

Iata de ce, in politica, preferam sa vorbim strict despre perceptia publica, unde se amesteca de-a valma ridicolul cu sublimul. Celelalte diferente fiind mai greu de perceput, si la noi batalia electorala se va purta tot in zona valorilor morale. Iar aici, aparent paradoxal, acumuleaza puncte deopotriva (si impotriva) Traian Basescu si Gheorghe Ciuhandu, dar si Vadim Tudor sau Laszlo Tokes. Ba chiar si Ion Iliescu. Cu sentimentele "primordiale", insa, nu te poti juca precum cu margelele de sticla. Dar acesta e riscul Cezarului.