Exista vreo asemanare intre Anatoli Karpov, Ion Iliescu si Marian Oprisan? Si da, si nu. Cei trei au in comun doua lucruri. Primul: ca toti trei au fost candva mari, fiecare in felul lui. Al doilea: saptamana trecuta, la un moment dat, au trecut unul pe langa altul, fara sa se vada, insa.

Oprisan mergea la audieri la Comisia de aparare a Senatului, Iliescu la biroul lui din Senat, iar Karpov la Crown Plaza, la o partida de sah cu romanul Istratescu.

Asemanarile se opresc aici. Anatoli Karpov este un monument al sahului, inca de pe vremea cand isi disputa titlul mondial cu Gari Kasparov. Un etern al sahului. In schimb, Ion Iliescu si Marian Oprisan, presedintele CJ Vrancea, sunt, fiecare in felul lui, monumente ale sahului etern. In sah, este o metoda prin care, in lipsa de alte variante si idei, iti obligi adversarul sa faca aceeasi mutare la nesfarsit, tu insuti mutand in acelasi fel. Nu castiga nimeni, iese remiza orice ai face. Poate fi considerata o pierdere de vreme. Sahul etern in politica este ceva total neproductiv. Inseamna desconsiderarea celui din fata ta, inseamna ca timpul trece degeaba, personajele sunt aceleasi, cu aceleasi metehne, si ca toate intamplarile nu au nimic nou in ele, sunt repetabile si fara valoare adaugata. Un exemplu sunt declaratiile aiuritoare, negarea a ceea ce reportofoanele si camerele video oricum au inregistrat si incercarile de prostire a semenilor, desconsiderati, astfel, cu explicatii dintre cele mai alambicate. 

Saptamana trecuta, bunaoara, pe Oprisan l-a luat gura pe dinainte si s-a apucat sa spuna ca stie el cate parale fac adversarii lui politici din judet, ca are despre ei note informative de la servicii secrete. "Chiar asa?" - l-a intrebat jurnalistul. "Chiar asa", a raspuns el, scotand documentele pe masa. Cazul a ajuns la Comisia pentru aparare din  Senat, pentru a se afla care sunt serviciile secrete care fac politie politica. 

Ce a facut Oprisan cand a realizat c-a bagat-o pe maneca? A apelat la metoda sahului etern. S-a dus in fata comisiei si a declarat cu seninatate ca el singur a scris nota informativa si ca i-a aratat-o jurnalistului, chipurile, ca sa demonstreze reaua-credinta a acestuia si faptul ca se publica informatii false si mincinoase. Si s-a incurcat in declaratii afirmand ba ca informatiile despre respectivii adversari politici sunt reale (i le-au adus doi care au baut un sprit la Pentagon, a zis Oprisan, in zeflemea), ba ca e o coincidenta faptul ca limbajul e aidoma celui folosit intr-adevar in notele informative ale serviciilor secrete, ba ca nota scrisa de el putea sa se numeasca memoriu sau informare dar ca i-a spus nota informativa pentru ca i s-a parut ca suna mai credibil. 

Sunt atatea probleme cu declaratiile lui Oprisan, incat nici nu-ti vine sa crezi ca ele au fost nascocite de o minte matura. Adica ce-ar fi trebuit sa faca jurnalistul, sa mai verifice (unde? cum?) ceea ce ditamai presedintele consiliului judetean Vrancea i-a spus, s-a jurat ca e adevarat si a prezentat ca dovezi chiar documente scrise? Sa fi cerut o expertiza grafologica, sa-l fi rugat pe intelectualul Oprisan sa se conecteze la un detector de minciuni? Una dintre probleme este si aceea ca presedintele comisiei, senatorul PSD Ioan Talpes, in loc sa-i ceara sa nu insulte comisia cu asemenea declaratii, denotand lipsa de respect elementar, l-a luat in serios. Si a spus ca, gata, lucrurile s-au lamurit, nu mai avem ce sa cercetam, declaratiile lui Oprisan sunt edificatoare, nimeni nu face politie politica, la treaba, baieti. 

Spre deosebire de colegul lui de partid din Vrancea, Ion Iliescu are o figura credibila. Ar putea sa joace cu succes poker, la cacealma. S-a specializat insa in sahul etern prin mutari invaluitoare. Ion Iliescu este deja celebru pentru negarea cu seninatate a unor afirmatii pe care nu-i convine ca le-a facut. 

S-a intamplat din nou. Cu cateva zile in urma, el a spus despre ziaristii care au presupus ca Iliescu ar putea fi inculpat in dosarul revolutiei ca sunt magari. Nimic neobisnuit; sunt de notorietate iesirile gen "ma, animalule" sau "esti o vipera". De data aceasta, cineva l-o fi sfatuit s-o mai dreaga, ca e in schimbare de imagine, o data cu partidul. Asa ca a gasit de cuviinta sa-si ceara scuze, dar nu fata de jurnalisti ci fata de magari, fiinte civilizate, pe care, vezi Doamne, le-a jignit. 

Ion Iliescu a supralicitat, chiar. Ca sa demonstreze ca, in realitate, are o relatie foarte buna cu ziaristii, Iliescu a adus asa-zise clarificari ale episodului "mai, animalule". A remarcat printre manifestanti un tanar care i-a placut (devenit ulterior, pare-se, stalp al puterii PSD in Constanta) si l-a intrebat, de fapt, ce cauta la astfel de manifestari animalice. Deci "mai, animalule" era, de fapt, singurul ne-animal din multimea aceea de protestatari. Cele doua exemple demonstreaza ca, oricum ai intoarce-o, iese prost.

Metoda sahului etern e acceptata in jocul de sah, unde poate fi, la un moment dat, chiar o strategie onorabila. In politica, insa, e, pana la urma, un dezastru. E frana, luare in balon a oamenilor pentru care, chipurile, muncesti, persiflare, insulta, desconsiderare si lipsa de respect fata de semeni si fata de institutii.