Ele ilustreaza acest editorial si imi apartin, trecator nauc intr-un Bucuresti nebun. Si cred ca fotografiile in cauza mai marcheaza, intr-un fel, niste etape. Libertatea de balci, cu ochii exoftalmici (imi si imaginez aici dorinta proprietarului de carusel catre maestrul sculptor: "...sa-i scoti ochii bine...") as lega-o de recenta aniversare a implinirii unui numar considerabil de ani de la lansarea, in ianuarie 1990, a celebrei intrebari "Ce ati facut in ultimii cinci ani?", pe care as extrapola-o: "ce am facut, cu totii, in atata amar de ani?".

Ce am vrut atunci si ce a iesit? Si acum, nu in decembrele trist si pasnic, e cel mai potrivit moment pentru asemenea intrebari; acum, in plina larma politica si nu numai, pentru ca mai sunt si gazele si gheturile si justitia si aderarea si ziua de maine. Nu zic ca e rau, zic numai ca se putea mai bine si mai zic ca daca ai timp sa scrutezi trecutul, catusi de putin, atunci ti se limpezeste viitorul.

A doua poza am facut-o in urma unei remarce a lui Hostiuc, la sedinta de sumar de saptamana trecuta, care crede ca locuiesc intr-o zona saraca a Bucurestiului (daca nu stiti cine-i Hostiuc, uitati-va in caseta tehnica a revistei). L-am lamurit rapid ca nu are dreptate, chiar daca e in sudul orasului; am asemuit, chiar, artera principala a zonei cu un miniWallStreet, unde, cale de patru statii de tramvai, s-au ingramadit reprezentantele a 11 institutii bancare. Si asta rapid, cele mai multe aparand in ultimele sase luni. Eh?

Zona a intrat astfel in ceea ce am denumit a treia etapa de dezvoltare a capitalismului romanesc. Prima se manifesta atunci cand m-am mutat in zona, acum mai mult de doisprezece ani, cand era epoca carnatariilor. Le numesc asa mai mult duios decat ironic, este vorba de micile magazine cu de toate, care au constituit visul si tinta tarabagiilor dati afara de la metrou si care au marcat disparitia comertului de stat.

Concentrarea magazinaselor in minisupermarketuri sau alte inovatii de genul acesta nu o pun la socoteala, chiar daca s-a intamplat, asa ca a doua mare etapa de transformare a arterei mele a fost aparitia magazinelor cu materiale de constructii. In timp, asta s-a petrecut in preajma anului 2000; nu stiu cine le-a vandut pontul, dar transformarea a fost brusca. Iar noi, targovetii, am traversat chiar momente de deruta, aveam rigips si pexal din belsug, dar nu mai aveam carnati. Ma rog, exagerez, mai erau cativa, dar oferta se redusese considerabil.

A treia etapa este cea a bancilor, pe care am bagat-o de seama din neatentie. Adica mergeam nauc, cum ziceam mai sus, si am prins cu coada ochiului o sucursala bancara, era un sentiment de déjr-vu, parca mai trecusem la un moment dat pe langa una a aceleiasi banci, m-am uitat in urma, nu era déjr-vu, erau doua birouri destul de apropiate.

Pe urma am avut rabdare si le-am numarat, 11 sucursale care ne-au lasat pe aceiasi targoveti cu mai putini carnati si mai putin pexal si rigips, imbiindu-ne in schimb cu credite si dobanzi. Ba mai mult, unii au tinut mortis sa intre in constiinta publica nu numai cu sucursala, ci si cu statia de tramvai, pentru care au obtinut, cum ne arata si poza, o redenumire.

Totusi, la 11 banci si numai doua supermarketuri, mi se pare ca avem de-a face cu un dezechilibru. Dar, increzator in capitalism si in legile pietei, cred ca urmatorii cinci ani or sa echilibreze oferta de carnati, pexal si credite. Numai un pic mai avem si pana si libertatea va fi mai putin boita si ne va privi cu ochi mai dulci.