In mod normal, in perioada unei motiuni de cenzura e legitim sa-ti imaginezi ca premierul are motive sa nu prea doarma noptile: va trece motiunea, nu va trece, cine o va vota, cum o sa ma priveasca electoratul dupa asta... Pentru Calin Popescu-Tariceanu insa, motiunea de acum poate sa aiba chiar efect de somnifer, pentru ca cine ar trebui sa-i dea premierului insomnii doarme el insusi. Si nu noaptea, ci ziua-n amiaza mare.

Cea mai mare greseala pe care a facut-o Mircea Geoana a fost in 2004, dar nu cand a candidat fara sanse la Primaria Bucurestiului in fata lui Traian Basescu, cu sloganul "Bucuresti, castigi cu Geoana!", ci dupa, cand a consimtit sa-si con-tinue cariera alaturi de PSD. Alt candidat la Primarie, tenismanul Ilie Nastase, a inteles cu vreo opt ani inainte ca unora nu li se potriveste politica si pace, asa ca e mai bine sa se fereasca de ea. Si, astazi, lumea a cam uitat de meciul pe care Ilie Nastase l-a pierdut in 1996 jucand in tabara PDSR si-si aduce mai mult aminte de victoriile lui din Cupa Davis. Mircea Geoana n-a inteles cum e sa joci in aceasta tabara, poate si pentru ca pe vremea cand Ilie Nastase candida fara sanse la Primaria Bucurestiului in fata lui Victor Ciorbea, el era preocupat de perpetuarea in postul de ambasador al Romaniei la Washington.

In acest moment, pe scena politica Mircea Geoana si Calin Popescu-Tariceanu sunt singurii sefi de partide parlamentare care au fost impusi la conducerea formatiunilor lor de cate o factiune din interior. Ceilalti si-au castigat locurile uniformizand asperitatile si aproape anuland opozitia. Spre deosebire de Tariceanu insa, Mircea Geoana nu a reusit sa ramana constant alaturi de factiunea care l-a propulsat (grupul de la Cluj). Aceasta a prevenit ruperea partidului, scenariu pe care nu l-a putut evita Tariceanu in partida liberala, insa a coalizat aproape toate factiunile impotriva lui. La proximul congres (posibil chiar dupa europarlamentarele din noiembrie), Mircea Geoana va vedea ca nu oricine poate dezbina si apoi stapani pe cei dezbinati, daca pastreaza atat de putini dintre acestia in jurul sau.

Avantul cu care actualul presedinte al PSD a pornit-o la drum cu motiunea i-a fost, se poate spune acum, daunator. Si, oricat si-ar dori, nu poate sa imparta esecul cu ceilalti din echipa de conducere care au ridicat mana alaturi de el si au votat in unanimitate pentru depunerea unei motiuni de cenzura. Fie si pentru ca tot mai multi din acea echipa si-au facut la timp loc sa ramana mai in urma, lasandu-l singur pe scena. Asa ca Mircea Geoana a ajuns in situatia in care, indiferent de rezultatul motiunii, PSD pierde sigur (presedintele Basescu a anuntat clar ca nici nu se pune problema sa-i coopteze pe social-democrati la guvernare, chiar daca ei il vor fi ajutat sa darame in sfarsit guvernul lui Tariceanu), iar principalul castigator este tocmai PNL, socotit initial tinta de atac a tuturor celorlalti.

Daca motiunea trece si PNL este obligat sa iasa de la guvernare, o va face din cauza unei aliante PSD-PD-PLD, o monstruoasa coalitie la care - strateg PNL fiind - nu-ti mai trebuie decat cativa copywriteri cu idei bune ca sa-ti asiguri munitie si pentru campania electorala care se apropie si poate chiar si pentru cealalta. Daca motiunea cade, evident, PNL castiga si in fata PSD, dar si in fata lui Traian Basescu, care si-ar dori sa-i aduca din nou in formula de guvernare pe democrati si pe siamezii lor din PLD.

La fel, daca motiunea trece si PSD nu ajunge la putere, asa cum ar fi sperat si cum a si anuntat ca-si doreste, Mircea Geoana pierde pe toata linia, atat in interiorul partidului, pe care l-a tarat intr-o lupta evident pentru cauza altuia, cat si in exterior, mai ales pentru declaratia de la Zalau prin care si-a anuntat dorinta de a deveni premier. Oricum, calculele hartiei nu-i dau motiunii prea multe sanse, asa incat Geoana se pare ca va fi singura victima a razboiului pe care l-a pornit. Intrebarea, pe urma, e in ce fel va reusi sa evite o compromitere a propriei cariere politice. Fiindca, spre deosebire de Ilie Nastase, Mircea Geoana n-a jucat in Cupa Davis, ca sa fie tinut minte prin victorii in tenis in loc de infrangeri din politica. Chiar daca are acasa racheta de tenis.