Intrebarea-cheie este cat de multi senatori cred ca pot sa mearga inainte sustinand ca razboiul e de fapt pace, sclavia este libertate, iar reglementarea activitatii bancilor mari le face acelor banci o favoare.

Cateva elemente de istorie: aveam un sistem functional pentru evitarea crizelor financiare, care se baza pe garantiile guvernamentale si pe reglementari. Pe de o parte, depozitele bancilor erau asigurate, prevenind aparitia unor imense cozi de oameni panicati la ghisee pentru retragerea banilor (ceea ce a fost cauza centrala a Marii Crize). Pe de alta parte, bancile erau strict reglementate astfel incat sa nu profite de garantiile guvernamentale si sa-si asume riscuri excesive pe seama acestora.

Cam din 1980 incoace, totusi, sistemul s-a destramat treptat, partial din cauza politicilor de dereglementare, dar in special din cauza inmultirii "fantomelor bancare": institutii si practici - cum sunt finantarea investitiilor pe termen lung cu imprumuturi pe termen foarte scurt - care au recreat riscurile sistemului bancar de moda veche, fara ca acum sa mai fie acoperit de garantii sau de reglementari. Ca urmare, in 2007, sistemul financiar era la fel de vulnerabil la o criza severa pe cat era si in anii '30. Si criza a venit.

Si acum? Am recreat, de fapt, garantiile tip New Deal: cand sistemul financiar a plonjat in criza, guvernul a sarit sa salveze companiile financiare cu probleme astfel incat sa evite colapsul total. Si ar trebui sa tineti minte ca pachetele cele mai mari de salvare financiara au fost acordate in timpul unei administratii republicane conservatoare, care sustinea ca e profund atasata valorilor pietei libere. Avem toate motivele sa credem ca aceasta va fi regula si de acum inainte: cand e cazul, indiferent cine e la putere, sectorul financiar va fi salvat. De fapt, datoriile bancilor fantoma, ca si depozitele bancilor conventionale, au acum o garantie guvernamentala.

Singura intrebare este daca industria financiara va plati un pret pentru acest privilegiu, daca Wall Streetul va fi obligat sa se comporte responsabil ca rasplata la sprijinul oferit de guvern. Si cine s-ar putea impotrivi?

Pai, ce ziceti de John Boehner, liderul minoritatii republicane din Camera Reprezentantilor? De curand, Boehner a tinut un discurs in fata bancherilor in care i-a incurajat sa blocheze eforturile Congresului de a impune reglementari mai stricte. "Nu-i lasati pe acei neica-nimeni de consilieri ai congresmanilor sa profite de voi si aparati-va", i-a somat el. Prin "sa profite" el subintelegea impunerea unor conditii sectorului financiar, in compensatie pentru sprijinul guvernamental.

Barney Frank, presedintele Comisiei de Servicii Financiare din Camera Reprezentantilor, a confectionat rapid insigne cu "Neica-nimeni de consilier" si le-a distribuit angajatilor Congresului.

Dar Boehner nu e problema: Frank a obtinut deja o majoritate pentru aprobarea in Camera a unei reforme financiare solide. Problema este mai degraba ce se va intampla in Senat.

In Senat, proiectul pus in discutie a fost initiat de senatorul Chris Dodd din Connecticut. E semnificativ mai slab decat cel al lui Frank si trebuie intarit, subiect pe care-l voi discuta in comentarii ulterioare. Dar niciun proiect nu va deveni lege daca republicanii din Senat stau in calea reformei.

Dar opozantii reformei nu se tem oare ca vor fi catalogati drept aliati ai tipilor rai (ceea ce si sunt)? Poate ca nu. In ianuarie, Frank Lutz, strategul republicanilor, a lansat un memoriu despre cum acestia ar trebui sa se opuna reformei financiare. Ideea lui principala era ca republicanii ar trebui sa sustina ca susul e de fapt jos - ca legislatia de reforma este de fapt "o mare lege de salvare a sectorului financiar" si nu un set de restrictii care sa le fie aplicate bancilor.

In urma cu cateva zile, senatorul Richard Shelby din Alabama, intr-o scrisoare care ataca proiectul lui Dodd, a sustinut ca o parte esentiala a reformei - supravegherea mai stricta a companiilor financiare mari, importante pentru sistem - este de fapt o salvare, pentru ca "piata va privi aceste firme ca <prea mari pentru a cadea> si implicit sprijinite de guvern". Hm, domnule senator, piata deja priveste acele firme ca avand o sustinere guvernamentala implicita, pentru ca o au: orice ar spune acum oameni ca Shelby, in orice criza din viitor acele firme vor fi salvate, indiferent care partid este la putere.

Singura intrebare este daca o sa reglementam activitatea bancherilor astfel incat sa nu abuzeze de privilegiul de a fi sustinuti de guvern. Si aceasta reglementare - nu viitoarele salvari - incearca de fapt sa o blocheze adversarii reformei.

Astfel ca avem de-a face cu un razboi intre neica-nimeni si plutocrati - cei care vor sa impuna reguli de comportament unor banci scapate de sub control si bancheri care vor libertatea de a impinge economia pe buza prapastiei, libertate accentuata de constiinta faptului ca in cele din urma contribuabilii oricum ii vor salva dintr-o criza. Orice ar spune, realitatea este ca oameni ca Shelby sunt de partea plutocratilor; americanii ar trebui sa fie de partea acelor neica-nimeni, care incearca sa le protejeze interesele.