Golful Persic: cutia Pandorei intereselor petroliere. Titeiul din bazinul Marii Caspice,  in mijlocul bataliei pentru trasarea rutelor viitoarelor conducte de petrol.

O rivalitate energetica fara precedent se ascunde in spatele numeroaselor dispute diplomatice si militare la nivel mondial. Desfasurarea razboaielor din Afganistan si Irak, perpetuarea conflictului din Cecenia, revolutia politica din Georgia, presiunile internationale in vederea stoparii activitatilor nucleare ale Iranului apar intr-o arie de intersectare a numeroase interese geo-politice.

Golful Persic, zona care concentreaza peste 70% din rezervele petroliere ale lumii, ramane inca frisonata de atentatele teroriste din Irak, Arabia Saudita, si de valul de anti-americanism al tarilor arabe vecine. Vicepresedintele american Dick Cheney prezicea, chiar inainte de atacarea Irakului, ca Statele Unite vor deveni liderul unui "cartel al petrolului" care va controla efectiv 90% din resursele si productia mondiale de petrol. Irakul se afla chiar intre Iran si Arabia Saudita si toate trei detin cea mai mare parte a rezervelor petroliere din Golf. Incapacitatea de a controla politic si militar regiunea a generat o crestere spectaculoasa a pretului la barilul de petrol. Deciziile OPEC de suplimentare a productiei sunt doar paleative. 

Un alt punct fierbinte este zona Marii Caspice. Aici, companiile petroliere europene si americane se lupta pentru sectoare de extractie din Kazahstan si Azerbaidjan. Pe continentul african, Statele Unite creeaza deja o retea de baze militare si misiuni diplomatice in vederea unui mai usor acces la campurile petroliere din tari instabile precum Nigeria, Camerun si Ciad, incercand totodata sa elimine interesele Chinei in zona. Acum aproape un deceniu, mai multi factori de decizie economica foarte influenti din Statele Unite (lobby-urile economice ale armenilor si azerilor americani) au avertizat administratia americana ca nu acorda suficienta atentie micilor republici din Asia Centrala. Ei argumentau ca identificarea unor rute alternative pentru transportul petrolului si gazelor dinspre Marea Caspica catre Occident nu este numai un imperativ comercial, ci si o necesitate strategica. 

Marea Caspica reprezinta cel de al treilea mare depozit de petrol, dupa Golful Persic si dupa Siberia ruseasca. Este considerata ultimul vast rezervor de energie al lumii. Bazinul Marii Caspice ar putea reprezenta o sursa suplimentara de carburanti si energie, in cazul in care petrolul din Golful Persic s-ar dovedi insuficient sau inaccesibil din cauza unui eventual conflict extins in zona Orientului Mijlociu. In aceste conditii, scopurile tacite ale Washingtonului deveneau foarte clare: asigurarea unei prezente masive a companiilor petroliere americane in fostul spatiu so-vietic din jurul Caspicii si eliminarea treptata a influentei rusesti. 

Interesele energetice americane, europene si, recent, chinezesti se intretaie in zona Marii Caspice pe fundalul unei competitii acerbe intre cele cinci state riverane la Marea Caspica: Rusia, Iran, Kazahstan, Azerbaidjan si Turkmenistan. Acestea incearca cu disperare sa stabileasca, fiecare pe cont propriu, comertul cu petrolul cu diversi parteneri internationali. Numai ca transportarea petrolului si a gazelor catre pietele internationale a ramas nereglementata, lasand loc disputelor deschise si unui lant de litigii teritoriale. Frustarea Moscovei si a Teheranului provine din faptul ca aceste conducte comune, care ar urma sa treaca prin teritoriile lor, le vor aduce pierderi de milioane de dolari. Un acord din 1998 stipuleaza clar ca pentru forarile sub plafonul marii nu se incaseaza taxe de tranzit. 

Multe companii petroliere din Uniunea Europeana ar prefera ca petrolul caspic sa se inscrie pe rutele sudice prin Iran, numarul 2 in OPEC, sau pe cele nordice, prin Rusia, pentru a ajunge la terminalele din Marea Neagra. Pentru factorii de decizie economica din Uniunea Europeana, Iranul prezinta avantajul ca ar putea constitui unul din factorii de echilibru si securitate intr-o regiune economica iesita de sub tutela Rusiei (Kazahstan, Azerbaidjan, Turkmenistan). 

Statele Unite au insa alte calcule. Ele nu au incredere in traseele conductelor prin Rusia si Iran. Regimul islamic de la Teheran a reusit insa sa compenseze deficitul de prezenta in trasarea rutelor de petrol catre Occident, realizand un acord  in valoare de 70 de mi-liarde de dolari cu compania petroliera chineza Sinopec, spre care va exporta zilnic in urmatorii 25 de ani 150.000 de barili pe zi. Pozitia europenilor, impartasita si de Iran, intra in conflict cu planurile americane privind o ruta submarina trans-caspiana de export de petrol si de gaz din Kazahstan si din Turkmenistan catre Azerbaidjan, si, apoi, mai departe, via Georgia, in Turcia. Principalul scop al unui astfel de traseu este conectarea exporturilor de energie din tari partenere cu Statele Unite si fidele orientarii lor in politica externa. 

Cartelul petrolier controlat de Kremlin isi joaca si el cartea in zona Caspicii si Caucazului. Cecenia a devenit punctul cheie al conductelor petroliere rusesti. Ea reprezinta de asemenea un punct de intersectare a traseelor gazelor naturale care vin atat din Rusia cat si din Asia Centrala. Rezervele de petrol din Cecenia si Ingusetia pot fi estimate la 60 de milioane de tone. Aceste rezerve sunt suficiente sa sustina productia de petrol ruseasca pana in 2005.

Autoritatile ruse vor sa controleze direct, sau printr-o conducere locala fidela Moscovei, desfasurarea proiectelor pentru constructia unei conducte ce incepe de la campurile petroliere din Kazahstan pana la portul Novorosiisk, la Marea Neagra. Japonia, care depinde total de importurile de petrol, curteaza asiduu Moscova in vederea implementarii unii proiect gigant, in valoare de 7 miliarde de dolari, care sa lege zona siberiana de tarmurile nipone printr-un sistem complex de conducte de transport de aproximativ 4.000 km. Cu o productie de aproximativ 9 milioane de barili pe zi si cu 1,5 miliarde de dolari lunar incasati din exporturile de titei, Rusia bate la usile OPEC pentru a deveni membru cu drepturi depline, intarindu-si totodata complexul militar-industrial. 

Bogdan Radulescu este realizator al emisiunii "Ideile care au schimbat lumea" la Radio Romania Cultural si membru al Societatii Romane de Stiinte Politice.