Distanta de la sublim la ridicol e, adeseori, de un singur pas. Uite, eu, bunaoara, am un catelandru care inca mai incearca sa se familiarizeze cu lumea. Uneori, cand isi face curaj, impinge cu laba usa de la camera copiilor. Usa se tranteste de perete, cu zgomot. Speriat de propriul sau curaj, catelandrul da inapoi, cu coada intre picioare, schelalaind.

Pe scurt, cam asta s-a intamplat si cu PSD, saptamana trecuta. Demiterea lui Nastase deschisese usa spre o posibila reforma radicala a partidului. Zgomotul s-a dovedit, insa, mult prea pu-ternic pentru urechile sensibile ale celor mai multi. Odata deschise zagazurile, puhoiul nemultumirilor ameninta ca va sparge partidul in bucatele imposibil de reconstituit. Realizand pericolul de a ramane cu totii in afara viitorului parlament, factiunile si-au varat sabiile inapoi in teaca, si, schelalaind, au adoptat tactica lui Moromete in varianta lui Murphy: lasa pe maine ce nu poti face azi, ca poate poimaine nu mai trebuie facut defel.

Slabe sperante. Pentru PSD, dupa cum scriam si saptamana trecuta, punctul critic a fost atins. Din acest punct de vedere, Ion Iliescu a facut treaba buna - discipolii si-au intrecut maestrul -, iar asta s-a putut constata inclusiv in modul in care diferitele tabere au stiut sa preia in zbor ideea congresului extraordinar, lansata initial de fostul presedinte al social-democratilor. Primii care au reactionat au fost cei din asa-numitul "grup de la Cluj". Folosind forta loviturii adversarului, clujenii au cerut si ei ce a cerut Iliescu - un congres care "sa limpezeasca apele si sa continue procesul de reforma". Dupa cateva zile de ezitari, la aceeasi concluzie au ajuns si sustinatorii lui Nastase. Ne aflam, asadar, in situatia usurel ridicola in care adversari declarati precum Dancu, Iliescu si Nastase solicita acelasi lucru folosind aceeasi argumentatie.

Singurul care se mai opune - la ora la care scriu aceste randuri - este reformatorul-sef, Mircea Geoana, secondat - din nou, din ratiuni total diferite - de catre Miron Mitrea si Viorel Hrebenciuc. Ridicolul, insa, nu se opreste aici. In incercarea disperata de a afisa, in fata electoratului si a propriilor membri de partid, imaginea unei familii fericite, liderii PSD ne-au oferit o "unitate in diversitate" in stare sa adumbreasca pana si idilicele imagini din brosurile raspandite de Martorii lui Iehova. 

Ce lup? Ce miel? Ce Piata a Independentei? Saptamana trecuta, in PSD, s-au pupat fericiti, in devalmasie, prostanaci, homosexuali, masoni, produse expirate, reprezentanti ai Coloanei a V-a si aroganti. Cei care trebuia sa faca "pasul in spate" l-au facut in fata. Nimeni nu poate fi intr-atat de naiv incat sa-si imagineze ca asta poate dura la nesfarsit. De aici incolo, totul devine o chestie de logica. S-o luam sistematic.

Exista doar doua variante. Se face congres extraordinar sau nu. Daca nu se face defel, inseamna ca influenta lui Geoana in partid e mai mare decat se crede in momentul de fata, dar asta nu imbunatateste cu nimic soarta PSD-ului in ansamblu. In locul unei explozii capabile sa starneasca interesul electoratului, vom avea doar parte de o sinucidere lenta, cenusie, lipsita de spectaculozitate. Imaginea sa va continua sa se erodeze intr-un ritm accelerat si orice incercare de imbunatatire prin alte demiteri sau excluderi se va solda cu o noua reactivare a crizei, chiar daca la o scara mai mica. Si ce demiteri spectaculoase putem astepta, girate deopotriva de Geoana, Mitrea si Hrebenciuc? E o tactica de uzura, lipsita de sanse reale de izbanda.

Varianta a doua - PSD face congres extraordinar - e ceva mai greu de interpretat. Pe de o parte, pentru ca e important "cand" se va face. Deocamdata stim sigur ca Ion Iliescu si-l doreste ceva mai tarziu. Simtindu-se din nou pe cai mari, senatorul simte ca mai are nevoie de ceva timp pentru a-si consolida puterea in teritoriu. Insa, in aceste conditii de incertitudine sporita, e de asteptat ca toate factiunile sa simta nevoia unei tergiversari pentru a-si aprecia mai bine fortele din teritoriu si pentru a negocia "la doua capete". De aici incolo, repet, e calcul probabilistic - permutari de doua luate cate doua, cum obisnuiam sa spunem in scoala. Cata vreme oricine se poate alia cu oricine, orice rezultat al unui eventual congres extraordinar e deschis oricarei speculatii.

Prin comparatie, congresul debarcarii lui Iliescu va parea linistit precum Sonata Lunii sau un cantec de leagan. Un singur lucru e sigur: vor exista si invinsi. Or, cum e putin probabil ca perdantii vor ramane cu mainile in san, pisica tot se va rupe, mai de voie, mai de nevoie. Totul e deja doar o chestiune de timp. Ce nu stia Moromete au aflat americanii. De fonciire (taxe) si de moarte nu scapi.