Despre ce este vorba: am fost invitat miercurea trecuta la o intalnire cu reprezentantii unui institut, o initiativa ce include un grup de personalitati publice importante - academicieni, antreprenori, artisti, cercetatori - care fac parte din consiliul director si unde Daniel Daianu este presedinte. Institutul isi propune sa analizeze situatia Romaniei pe mai multe planuri si sa propuna guvernantilor programe si proiecte menite sa configureze o strategie de dezvoltare a Romaniei in urmatorul deceniu. Cum nu cu mult timp in urma mai fusesem la un forum care analiza prioritatile de dezvoltare ale Romaniei in contextul Agendei Lisabona, unde tot Daniel Daianu si-a asumat rolul de gazda, si cum in trecut am fost la tot felul de reuniuni pe teme sociale si economice avandu-l tot pe Daniel Daianu in prezidiu, m-am intrebat "de ce mereu domnul Daianu?".

Raspunsul este usor de intuit, sigur, pentru ca Daniel Daianu este o personalitate care asigura suficienta notorietate oricarei manifestari, mai ales celor din zona societatii civile si functioneaza si ca o interfata buna intre societatea civila, cercetare si initiativa privata si administratie sau media. Dar nu ar fi mai bine sa functioneze nu o singura astfel de interfata (a se citi aici cele cateva, pentru ca mai exista cateva nume de suficienta notorietate care functioneaza in acest mod), ci un grup de cateva sute de persoane, interfete intre noi si ei? Care sa asigure transmiterea unui mesaj corect, realist si bine intentionat, care sa fie receptat ca atare. Un jurnalist american de talent a numit acest tip de oameni "conectori" - ei creeaza mode si nevoi, curente de opinie si relatii nemaiintalnite, sunt agentii de circulatie ai interesului public.

Ma rog, ideal ar fi sa nu fie nevoie de interfete intre noi si ei (ar merge mai bine cu majuscule, "Noi si Ei?", nu, cel mai bine este "noi si EI"), reiau, intre noi si EI. Ipoteza nu este valabila intr-o tara unde pana acum cei mai multi au vorbit fiecare pe limba lui, interesati mai putin spre deloc de ce zice celalalt. Tot saptamana trecuta, la televizor, fostii presedinti ai Romaniei discutau despre Romania de astazi si cea de ieri. Au pomenit despre crizele felurite pe care le-au trait in perioada mandatelor si despre cat de greu a fost atunci si cat de bine este acum. In opinia mea, si Ion Iliescu, si Emil Constantinescu gresesc: crizele pe care le-au trait, economice sau sociale, nu au fost decat manifestarile extreme si palpabile ale adevaratei crize romanesti. Permanenta.

Nu stiu cum s-o definesc mai bine, as recurge la un termen pe care D.I. Suchianu il folosea in critica cinematografica, este vorba despre iutire; sa-i spunem, asadar, criza de iutire.

Dupa eliberarea din ‘89, romanii s-au grabit in toate felurile posibile, jinduind la bunastare, la un loc onorabil in societate sau in lume, la respect. Cat au reusit in aceasta intreprindere, este discutabil, inutil discutabil. Iuteala in cauza a fracturat insa Romania, nu in doua, cum se poarta cel mai des (rurala si urbana sau saraca si bogata sau cultivata si primitiva), ci in milioane de fragmente, aproape cati locuitori sunt. A indus in societate un sentiment nefiresc al competitiei, mai accentuat poate decat competitia din manualele de capitalism. Asa am ajuns, iarasi este o impresie, sa contrazicem intr-o oarecare masura chiar si teoria batranului Adam Smith, care vedea interesul personal si avantajul propriu drept un motor al mersului inainte al societatii. La noi interesele personale au depasit, neregulamentar, interesele natiei si le-au lasat mult in urma.

Un exemplu este ceea ce traim in aceste zile de galceava generalizata - mai stiti cine cu cine se cearta, de ce si de unde a pornit, cine pe cine critica si cu ce rost? Galceava se propaga si la niveluri mai joase, fara expunere publica: recomand, oricui vrea sa se convinga, o excursie cu un mijloc de transport in comun, daca nu o excursie in tara pur si simplu. Fara conectori, demersuri precum cele ale institutului de mai sus vor ramane fara ecou. Acesti oameni exista, trebuie numai ca societatea sa-i identifice si EI sa-i lase sa lucreze, sa-i asculte si sa le ia in consideratie demersul. Nu stiu cum se poate forta asta, dar cred ca este momentul si trebuie sa se intample; poate sociologii au raspunsuri sau poate pur si simplu societatea isi va mai domoli goana si ei vor aparea pur si simplu. Altfel, agenda domnului Daianu va fi in continuare extrem de incarcata, dar cu putin folos.