Cu toate acestea, daca (nadajduiesc) oricine poate recita cateva versuri din "Scrisoarea a III-a", putini sunt cei care pot cita ceva din a IV-a sau macar sa-i poata descrie tema. Asta in ciuda faptului ca, dupa toate canoanele, iubirea (sau aparenta ei) este pentru toata lumea un subiect mai "fierbinte", mai "aproape de inima" decat patriotismul sau politica.

Sau nu? Pai, sa vedem: daca va mai amintiti, Alianta D.A. a pornit la drumul electoral cu o declaratie de dragoste mai fierbinte decat cele din "Romeo si Julieta" - si inca de atunci m-am numarat printre putinii care au pledat pentru o dragoste "cu masura". O dragoste chibzuita, daca pot spune asa. Nu v-as mai plictisi inca o data cu toata argumentatia in favoarea pastrarii distinctiei dintre liberali si pedisti (fie ei social-democrati sau populari). Am avut ocazia s-o fac, in repetate randuri chiar in aceasta pagina.

Pe scurt, unificarea liberalo-pedista si crearea unui unic pol "de dreapta", ar valida automat ca unica alternativa "respectabila" o stanga pesedista. Si, chiar daca PSD s-ar transforma peste noapte intr-un partid social-democrat decent, a bipolariza scena politica romaneasca ar ingusta la extrem optiunile alegatorilor. Ma vad insa nevoit sa revin asupra discutiei, cata vreme si subiectul pare sa revina in actualitate de fiecare data cand incep sa zic "hop" c-am sarit "santul".

Daca ceea ce se petrece episodic (si spasmodic) intre PNL si PD se poate numi iubire, numai Mihai Eminescu ne poate lamuri. "Sa sfintesti cu mii de lacrimi un instinct atat de van/ Ce le-abate si la pasari de vreo doua ori pe an?"

Din nou toata lumea pare a o tine gaia matul cu unificarea liberalo-pedista: o sustine presedintele, o sustin dizidentii din Partidul National Liberal, condusi de Stoica si Stolojan, o sustine si Partidul Democrat  si - culmea - o sustine mai nou si premierul. Mai sa fie! Te scarpini in crestet si te minunezi: daca toata lumea e atat de unita "in cuget si-n simtiri", de ce se mai paruiesc oamenii astia?

Bun, liberalii lui Tariceanu joaca la cacealma. Cerand pedistilor sa accepte participarea pe liste comune la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, ca o preconditie pentru unificare, liberalii reusesc, intr-un tarziu, sa impinga pedistii intr-o pozitie dificila. Daca pedistii zic "nu", se cheama ca nu vor cu adevarat mult clamata unificare. Daca zic "da", se fac de tot rasul in Parlamentul European, unde si-asa pendularea lor de la social-democratie la populari e privita cu circumspectie de catre colegii europeni. Acolo, familiile ideologice sunt ceva mai  mult decat o pereche de ciorapi de care te poti repede lepada, cata vreme asa cer "interesele momentului".

Ce-si imagineaza insa ceilalti sustinatori ai unificarii? Sa-i dam, inca o data, cuvantul lui Eminescu: "Nu simtiti c-amorul vostru e-un amor strain? Nebuni!/ Nu simtiti ca-n proaste lucruri voi vedeti numai minuni?". Haideti sa ne imaginam, pentru o clipa, ca alde Basescu, Boc, Stoica si Stolojan isi vad visul cu ochii, si unificarea PNL-PD are loc fara o sciziune masiva in randurile PNL. Sa ne imaginam ca, peste un an, scena politica romaneasca este deja bipolarizata intre PSD si viitoarea constructie de dreapta. Pohta ce-au pohtit. Ce se va intampla mai apoi?

Pai, dupa cum scriam saptamana trecuta, intrarea in UE va avea drept consecinta majora disparitia - intr-un interval relativ scurt de timp - a satului romanesc. Sat de ferme "nu se exista", vorba ardeleanului. Deplasarile masive si bruste de la sat la oras vor crea o categorie de "taroseni" care va alimenta din plin partidele anti-sistem, gen Partidul Noua Generatie sau Romania Mare. 

In aceste conditii, o eventuala bipolarizare a scenei politice nu va face decat sa arunce paie pe un foc deja aprins. Cele doua partide mari si "respectabile" vor fi automat percepute ca facand parte din aceeasi "gasca". Sau, daca preferati o varianta mai stiintifica, din acelasi "cartel" (vezi clasificarea lui Katz si Mair).

Sentimentele anti-sistem vor exploda automat, mai ales in conditiile in care aceste partide "respectabile" vor fi obligate de pozitia in Parlamentul European (si de fondurile europene) sa evite, macar intr-o prima faza, un discurs extremist, total antieuropean, lasand astfel coridorul liber pentru excentricii de tot felul, Gigi y compris.

Promotorii proiectului unionist se vor trezi astfel in situatia "inginerilor ecologici" de care pomeneam saptamana trecuta: de buna-credinta, importa iepuri pentru ca sunt pe cale de disparitie. Drumul spre iad fiind pavat cu bune intentii, in curand se vad nevoiti sa importe vulpi, pentru ca rozatoarele s-au inmultit excesiv; pe urma lupi, care sa starpeasca vulpile. Incet-incet, se va ajunge in cele din urma la ursi. Obligate sa stavileasca hemoragia de voturi inspre partidele anti-sistem, partidele "respectabile" vor fi, asadar, nevoite sa imprumute tot mai mult din discursul acestora.

Iar daca, peste acest scenariu (logic, imi place sa cred) mai aruncam si un sistem prezidential, atunci sa va tineti! Au trecut deja cativa ani de cand Scott Mainwaring constata ca un regim prezidential cuplat unui sistem multipartinic reprezinta, pentru democratie, un amestec exploziv. Dintre cele 31 de democratii stabile de pe planeta, doar patru au regim prezidential, iar dintre aceste patru doar Chile, intre 1934 si 1974, a avut SI regim prezidential SI sistem multipartinic. Vorba ceea: cei patru apostoli au fost trei: Luca si Matei. S-avem, asadar, grija ce ne dorim. Pentru ca s-ar putea implini. Din pacate, nimeni nu mai citeste in zilele acestea "Scrisoarea IV": "Nu vedeti ca rasul vostru e in fiii vostri plans,/Ca-i de vina cum ca neamul Cain inca nu s-a stins?".