Opinie Anca Arsene-Bărbulescu: Opt ani în 500 de cuvinte
Deceniul trecut a fost pentru jurnaliştii de business o adevărată epocă de aur, cu antreprenori şi executivi care au construit afaceri de sute de milioane sau chiar miliarde de euro, tranzacţii răsunătoare şi răsturnări de situaţie.
Deceniul în curs vine cu vremuri tumultuoase şi o perspectivă diferită asupra economiei care a încetat, de altfel, să mai duduie. Nu înseamnă însă că epoca de aur s-a încheiat. Prin anul întâi de facultate, într-un amfiteatru din clădirea Moxa a ASE-ului, am răsfoit pentru prima dată o revistă săptămânală de business. N-a fost vorba însă despre vreun număr din Time sau Business Week, din care citeam doar pe internet, ci, întâmplător sau nu, chiar BUSINESS Magazin.
Pe copertă scria mare "Lecţia bursei", dacă îmi aduc bine aminte, un articol pe care l-am citit pe nerăsuflate pentru că pentru mine chiar era o lecţie, prima lecţie practică predată nu de vreun profesor universitar, ci de un simplu jurnalist. Ştiu că mi s-a părut atunci fabulos să scrii la o revistă şi i-am invidiat sincer pe cei care semnau articole de business pentru că reuşiseră cumva să păcălească sistemul şi, în loc să petreacă opt ore în fiecare zi făcând acelaşi lucru - o bucăţică mică-mică din activitatea unei companii -, priveau afacerea din toate unghiurile, ajungeau în culise şi vorbeau cu unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri din economie şi apoi povesteau mai departe.
Luna aceasta se împlinesc opt ani de când a apărut BUSINESS Magazin (şi şapte de când fac şi eu parte din echipa din spatele revistei). Opt ani de boom economic şi mai apoi de criză, opt ani zbuciumaţi, cu bune şi cu rele, care pentru noi, redactorii, au însemnat o sursă nesecată de informaţie. Dar înainte de toate, sunt opt ani de dispute aprinse pe tema subiectelor care ajung sau nu în paginile revistei, de nenumărate ore petrecute în interviuri cu antreprenori şi executivi, pentru documentare şi în căutarea unei a treia surse care să confirme o informaţie încă nepublicată în presă, dar şi de cine mai ştie câte nopţi albe petrecute în redacţie ca să ne încadrăm în deadline şi revista să plece la timp. N-am să uit niciodată cum, într-o vineri seara, cu puţin timp înainte de închiderea ediţiei, s-a semnat o tranzacţie care a dat peste cap toate planurile editoriale pentru că însemna o schimbare de cover story, ca să nu mai vorbesc despre cele de a pleca acasă la o oră rezonabilă (lucru care, cel puţin pe vremuri, se întâmpla destul de rar în ziua trimiterii revistei la tipar). Iar exemplul nu este nici pe departe singular.
Nu în ultimul rând, aş completa peisajul cu şedinţele uneori interminabile din fiecare săptămână, cu o echipă care, deşi nu mai seamănă aproape deloc cu cea de la începuturi, şi-a păstrat entuziasmul şi pasiunea pentru scris, cu mutări şi schimbări redacţionale şi editoriale, dar mai ales cu prietenii care au depăşit graniţele revistei. În fond, meseria de jurnalist are o componentă sentimentală puternică, iar viaţa de zi cu zi a BUSINESS Magazin nu face excepţie.
Anca Arsene-Bărbulescu este redactor al revistei BUSINESS Magazin.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro