Costas Polinakis este născut la Brăila şi a lucrat o perioadă la agenţia de presă Mediafax. În urmă cu 15 ani a plecat în Grecia şi a lucrat în IT. În prezent este şomer.

Foto: Cosmin Bumbuţ

Este clar că FMI şi UE trebuie să-şi revizuiască regulamentele. Nu sunt specialist în economie, dar nu este nevoie să fii ca să-ţi dai seama că FMI este incapabil să gestioneze crize (şi nu e vorba numai de Grecia aici).

Citind recent un articol al lui Thomas Piketty, în care acesta explica cum boomul economic al Germaniei postbelice se datorează în mare parte prescrierii datoriilor de război, aş adăuga că, în cazul Greciei, nu sunt convins că este de ajuns. Ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc. Este clar că nu există altă cale decât anularea uriaşelor datorii, sau macar un „haircut“, deoarece datoria publică a Greciei nu a fost niciodată sustenabilă şi toate încercările de până acum erau menite să eşueze. Guvernele corupte ale Greciei au ascuns adevărul, dar FMI şi instituţiile europene au dat dovadă de incompetenţă criminală.

Problema este că grecii au ales să răspundă la ce li se întâmplă cu socialism. Chiar dacă se va obţine un haircut (şi este sigur că Tsipras o să-şi şantajeze partenerii de negocieri cu rezultatul referendumului), cum poate să repună economia pe picioare un guvern care are ca scop extinderea şi mai mult a sectorului public, neproductiv? Spre deosebire de Germania postbelică, care şi-a concentrat toate eforturile în reconstrucţia ţării, mă îndoiesc că în Grecia lumea conştientizează că acum e momentul să ne punem serios pe muncă. Atmosfera predominantă este o euforie de genul „Am învins! De acum nu mai este nevoie să muncim, statul va avea grijă de toate“.

Cum se întâmplă de obicei când partidele moderate (şi corupte) eşuează, sărim în braţele extremiştilor. Tânărul premier grec se baza pe faptul că nemulţumiţii din toată Europa (şi nu numai) îl vor urma şi ai fi putut spune, cel mult, că este un romantic sau idealist care admiră reţete vechi, dar neîncercate încă în ţara sa. Acum însă situaţia a trecut la următorul nivel, liderii europeni au început să simtă vârful morcovului şi, sincer, nu ştiu cine are atâta discernământ să propună soluţii pentru ca situaţia să nu scape şi mai mult de sub control. Economişti de prestigiu sunt divizaţi, cu atât mai mult populaţia.

Tsipras şi echipa lui blamau BCE pentru „închiderea băncilor“ şi, după cum se pare, chiar a convins populaţia că „ceilalţi“ sunt responsabili pentru asta. Şi mai vagă este situaţia privind ultima rundă de negocieri eşuată, care l-a determinat pe Tsipras să anunţe referendumul. Sigur că şi în acest caz reprezentanţii Greciei şi ai UE/FMI se acuză unii pe ceilalţi. După cum relata un ziarist, la ora 10:00 erau la un pas de acord, dar peste numai o oră prim-ministrul grec se ridica de la masa de negocieri fără niciun rezultat. Aceeaşi echipă se declară moderată (dacă nu ştiaţi, avem şi partid comunist în Parlament, iar la ultimele alegeri au participat nu mai puţin de 5 partide care aveau sigla cu „secera şi ciocanul“).

Tsipras, partidul şi o parte din cei 60% care au votat „Nu“ la referendum, au, însă, agresivitatea şi determinarea comuniştilor din anii ‘50. O societate divizată de 70 de ani este acum şi mai divizata. „Lupta de clasă“, „solidaritate“, „revoluţie“, „exploatare“, „muncitorime“ sunt cele mai uzuale expresii din vocabularul lor. Acum ceva timp încercam să-i fac unui prieten român „profilul“ revoluţionarului grec. Nu este bătrânelul nostalgic, admirator al lui Stalin, care face politică la cafenea. Este tânăr, în cele mai multe cazuri student, care nu a apucat încă să aibă o slujbă serioasă dar „ştie ce trebuie făcut pentru binele clasei muncitoare“. Îl cunoaşte bine pe Marx şi îi admiră pe Che Guevara şi pe Chavez pentru că au îndrăznit să combată imperialismul.

În afară de cozi la bancomate pentru „raţia zilnică“ de 60 de euro (recent 50, pentru că s-au epuizat bancnotele de 20 de euro), populaţia face cozi şi la supermarketuri, cumpără mai mult ca niciodată baxuri de hârtie igienică şi alimente cu data de expirare îndelungată. La benzinării în ultimele zile s-a mai redus panica şi nu se mai văd cozi, datorită declaraţiilor liniştitoare sau poate a perspectivei că oricând am putea cumpăra petrol din Venezuela, din Iran sau Rusia, cine ştie?

Un lucru este cert: Tsipras a dezbinat şi mai mult societatea asta, ba chiar şi restul Europei. Nu am fost niciodată paranoic şi nici teoriile conspiraţiei nu prind la mine, dar mi se pare un război de propagandă, iar prostimea crede. În ultima vreme mi-am cam schimbat părerea iniţială despre Tsipras; credeam că este doar un tânăr oportunist care se va detaşa mai devreme sau mai târziu de cei mai radicali din partid, dar încep să cred că e comunist convins şi ştie foarte bine ce face. Poate că scopul lui este să devină Chavezul Europei...

De menţionat că, odată cu anunţarea referendumului şi a măsurilor privitoare la controlul de capital, guvernul a decis ca, în săptămâna dinaintea referendumului, deplasarea cu mijloacele de transport în comun să fie gratuită. Probabil un exemplu despre „ce bine va fi de acum înainte dacă votaţi pentru noi“, altfel nu se explică de ce, odată cu anunţarea acestei măsuri, la televiziunea naţională au ţinut să precizeze că „gratuitatea nu este valabilă şi pentru trenul urban, companie privată“. În orice caz, lumea a fost entuziasmată de măsură, deşi puţini folosesc mijloacele de transport în comun.