Iuliana Stan este una din eroinele Catalogului "200 cele mai puternice femei din business", care va fi lansat în curând, şi ale galei "Woman în Power" (martie 2014) .

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Angajatul Stăpân este acel fel de angajat căruia i se pare că a înţeles mersul lucrurilor, care a adunat atâta vechime şi informaţii cât să îşi ia singur dreptul de a şti ce este mai bine atât pentru organizaţie, cât şi pentru oamenii din jurul lui: şefi, colegi, clienţi. Felul în care el îşi însuşeşte munca şi obiectivele este cam din categoria „fac tot ce pot„. De regulă este descurcăreţ (nu neapărat harnic), participativ, dar poziţionarea lui tacită în raport cu munca sau cu şefii este că lui i se datorează binele atunci când este bine, iar la rău ridică din umeri nedumerit sau zâmbeşte îngăduitor.

Până la urmă el a făcut tot ce a putut, dar evită cuantificarea şi confruntarea directă. Însă tot ce a putut este ceva foarte interpretabil pe intersecţia de scale incompetenţă – competenţă şi nu îmi pasă – îmi pasă. Cel mai adesea problema reală este una de competenţă (lipsă de), compensată de capacitatea de a se descurca. Altfel spus, îmi pasă dar nu aş vrea să se prindă lumea că nu sunt tocmai competent.

Deşi a te descurca este o mare calitate, lipsa competenţei şi a profesionalismului şi a preocupării pentru ele începe să iasă la iveală. Din acest moment încolo, angajatul îşi intră în rolul de Stăpân (al teritoriului în care este operaţional şi al şefilor pe care îi are) şi abate cam prin toate mijloacele atenţia superiorilor de la competenţă, punând la schimb o aparentă implicare. Culmea, este o strategie care chiar ţine. O vreme.

Le place să controleze şi să gestioneze, dar scopul pentru care controlează este unul pur de informare, ca să ştie, nu din vreun motiv funcţional sau cu vreo viziune. De fapt, maxima lor competenţă este controlul, nu execuţia impecabilă în aria lor de expertiză. Cantitatea de informaţii pe care le deţin le dă o pseudoputere pe care ei o decodifică drept nevoie de ei. Odată însuşit acest drept, greu îşi scot din cap că se poate şi fără ei şi se cam comportă în consecinţă.

Angajatul Stăpân poate fi un superexecutant, dar nici măcar pentru vreo milisecundă nu conştientizează diferenţa dintre a face impecabil ceea ce i se cere şi a fi în mod proactiv iniţiatorul lucrurilor care sunt de făcut. Înţelege şi îşi poate asuma responsabilităţi

pentru execuţii punctuale, dar nu are anvergura să cuprindă ce înseamnă responsabilitatea faţă de un întreg sau forţa de a genera un întreg funcţional. Ştie dar nu înţelege. Pentru că este parte dintr-un întreg pe care îl ştie, simte că îşi merită autoritatea asupra a ceea ce stăpâneşte. Problema este, de fapt, felul în care se poziţionează şi se comportă, neînţelegând sau uitând de unde vine cu adevărat binele.

Din erori de conducere (lipsa de experienţă de conducere, comoditatea, delegarea fără verificare sau fără feedback sunt astfel de erori) acest fel de angajat ajunge să facă managementul superiorilor, deleagă în sus, pasează teme şi consecinţe.

În momentele grele, de criză, de eşec sau de greşeală, ei au doar drepturi, merite şi privilegii, iar superiorii au îndatorări, obligaţii şi responsabilităţi. Sunt mândri şi orgolioşi şi se jignesc uşor neînţelegând că în situaţii de criză şi de nevoie oamenii fac diferenţa prin felul lor de a fi, nu atunci când lucrurile merg bine de la sine. Se simt uşor nedreptăţiţi, sau mai degrabă îndreptăţiţi să se simtă nedreptăţiţi, cu atât mai mult cu cât le este evident că excepţiile sunt mai rare decât generalul. Statistica din mintea lor este corectă matematic, dar principial este complet inutilă şi greşită.

Angajatul Stăpân este o tipologie care prinde bine o perioadă lungă de timp datorită implicării, dar când aceasta devine simplă participare sau curiozitate fără scop, în combinaţie cu plafonarea competenţelor, acest fel de om devine, încet-încet, nociv. Deconspirarea lui îl face să fie rău şi va ţine cont doar de ce ştie, nicidecum de ceea ce înţelege.