IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Despre cultura de organizaţie sănătoasă se vorbeşte cam la fel cum se vorbeşte despre sănătate, mai degrabă în truisme: e bine să fii sănătos, e bine ca oamenii să se comporte constructiv, încrederea şi cooperarea sunt ingredientele cheie, iar, dacă nu le ai, nu ai cultură. Sau dacă le vorbeşti oamenilor despre încredere şi cooperare li se pare că aud lozinci. Sănătatea este şi ea o lozincă în urechile lor - mai ales că nu există timp să te preocupi de toate cele câte sunt de făcut. Culmea este că nici în sport, nici în medicină, nici în mediul organizaţional nu există o altă lozincă, există doar performanţă, iar aceasta este o responsabilitate, nu o lozincă.

Oriunde performanţa nu este percepută ca o responsabilitate, nici măcar ca o treabă de făcut nu ajută să fie percepută, acolo orice abordare profesionistă a subiectului pare un clişeu. Oamenii din aceste organizaţii ştiu ei cel mai bine cum-e-treaba-cu-cultura: răcneşti de două ori la ei şi imediat se fac constructivi. Şi se fac, doar că, în definiţia celor care răcnesc, constructiv este cel care face ce spune el. La fel cum şi în organizaţiile cu oameni nederanjaţi de nimic, şeful este constructiv dacă îi lasă în pace. Este cam ca în ”Hoţul strigă: Hoţul!”, doar că pe dos, cine spune că ştie, fix acela nu ştie. Pentru că unealta de măsură este simplă: a şti presupune înţelepciune, nu doar inteligenţă, şi, dacă oamenii inteligenţi îşi mai măsoară din când în când inteligenţa, oamenii înţelepţi nu ţin niciodată să îşi măsoare înţelepciunea. Ei ştiu că, atunci când o vor măsura, nu o vor găsi.

Există aşadar organizaţii sănătoase, impecabile, şi există oameni sănătoşi, chiar sănătoşi tun, dar ei toţi fac ceva ca să fie astfel, dincolo de moştenirea genetică (pe care, dacă o au, o preţuiesc proactiv, cu certitudine nu o tratează ca pe un dat). Ce au în comun este faptul că responsabilitatea faţă de sine este unealta principală de lucru. 

Pe de altă parte, atât oamenii care nu sunt sănătoşi tun, cât şi organizaţiile în care nu vrea nimeni să lucreze vor supravieţui şi vor livra şi nişte rezultate. Vor livra rezultate, dar nu vor livra performanţă, adică rezultate bune după rezultate bune, constant, obţinute datorită efortului susţinut, nu datorită norocului sau contextului. 

Nici cultura constructivă, nici sănătatea nu sunt lozinci. Oamenii sănătoşi se caută şi se preocupă de sănătatea lor, nu o tratează ca pe un dat. Organizaţiile constructive ştiu că mereu mai este ceva de făcut care le va aduce mai multe beneficii şi mai mult succes şi vor căuta proactiv acel ceva (în interiorul sau în afara organizaţiei), fără a veni cu explicaţii defensive de tipul: la noi e altfel, în industria noastră nu se poate, toată lumea face aşa, dacă aş avea eu bugetul companiei x…, în locul lui y şi eu aş fi reuşit.

Cultura constructivă se măsoară, se caută, se proiectează, se conduce. Ea se identifică de la organizaţie la organizaţie, aşa cum şi sănătatea este diferită de la om la om. Constructiv, la fel ca şi sănătos, înseamnă funcţionarea la parametrii optimi ai entităţii respective, utilizarea la maximum a potenţialului. Subutilizarea sau suprautilizarea este primul indiciu de neconstructivism pentru cultura unei organizaţii. Iar a identifica potenţialul şi a-l livra înseamnă performanţă, şi asta nu este nici lozincă, nici ceva uşor de făcut.