IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

De câte ori afirm că procesul de învăţare este unul dintre cele mai grele procese prin care trec oamenii, prima reacţie este că învăţarea este ceva foarte firesc naturii umane şi că, în general, oamenii învaţă uşor. Teoretic, oamenii spun că învaţă continuu, că însăşi viaţa este învăţare, dar dacă îi întrebăm ce au învăţat ultima oară sau ce îşi planifică să înveţe în viitor vor răspunde mai degrabă generalităţi.

Toţi adulţii spun că ei sunt deschişi să se dezvolte, cer să fie învăţaţi cum să îşi mai dezvolte abilităţi, dar de pus în practică prea curând nici nu poate fi vorba. Copiii au o aparentă pornire către învăţare, dar acestei porniri i se dizolvă încet - încet firescul pe măsură ce apar responsabilităţile. În general foarte puţini oameni au sau îşi găsesc motivaţia interioară pentru învăţare. Nu spun că este bine sau rău astfel, ci observ tendinţele şi preferinţele, în generalul la care am acces. Învaţă uşor, cu o puternică motivaţie interioară şi cu dorinţă de descoperire şi de autodescoperire, mai puţin de un om din 20, chiar mai puţin, iar cazuistica la care mă refer este una foarte elitistă, poate prea elitistă.

Da, învăţarea este un firesc al naturii umane, dar în sensul de necesitate, de nevoie, nu de preferinţă implicită, de pulsiune. Primul impuls al unui adult este mai degrabă cum să se descurce cu ce are, decât să înveţe, din propria voinţă, o abordare nouă, o abilitate nouă. Adulţii acceptă conţinut nou cu mirare şi cu interes aparent, dar nu îl pun imediat în practică, poate mai degrabă se scotocesc după excepţii cu care să contrazică beneficiile învăţării sau folosirii acelui conţinut. Sau caută explicaţii ca să argumenteze de ce acel conţinut nu se poate aplica în cazul lor particular. Tinerii se storc de energie căutând în jur învăţăminte, dar foarte greu se vor aduna de curaj ca să îşi construiască propriile experienţe de învăţare.

Copiii vrăjesc iniţial prin capacitatea şi dorinţa lor de a învăţa, dar în momentul în care apar responsabilităţile în viaţa lor, sau învăţarea înaintează către performanţă, prea puţini continuă procesul de învăţare în acelaşi ritm pentru că acesta devine greu. Mai există şi categoria de adulţi care aşteaptă contemplativ să primească învăţare, să fie învăţaţi de alţii ce şi cum să facă. Singurii care învaţă din propria motivaţie interioară sunt cei responsabili faţă de ei înşişi, sunt oamenii (copii, tineri sau adulţi) cu capacitatea de anticipare a propriului traseu în viaţă. Cei care se întreabă cine pot şi cine vreau să fiu, dar şi ce am de făcut pentru asta sunt pe calea învăţării cu siguranţă.

Învăţarea este o caracteristică a autodezvoltării, cea mai firească pulsiune a naturii umane, dar şi cea mai uşor de abandonat. Lipsa de interes pentru învăţare este de fapt lipsa de interes pentru sine, iar oamenii uită cu mare uşurinţă de ei înşişi şi de nevoile lor reale, căutând mai degrabă resurse ca să îşi facă viaţa suportabilă, nu ca să şi-o îmbogăţească.

Greutatea de a găsi motivaţia interioară pentru învăţare este greutatea de a-şi accepta cu seninătate condiţia şi de a face efortul de a ieşi din zona de confort. A învăţa este extrem de greu, dar extrem de răsplătitor. De fapt, a găsi motivaţia pentru învăţare este cheia procesului, dar prea puţini oameni ştiu să facă asta.

A învăţa este un proces a cărui execuţie presupune disciplină şi responsabilitate, nu este o calitate sau o deprindere pe care o avem cu toţii. A învăţa orice este despre procesul de învăţare întotdeauna şi de prea puţine ori este despre conţinutul învăţării. A trece prin procesul de învăţare aduce cu sine smerenie, curaj, determinare, rezistenţă, bucuria succesului mărunt, dar autentic. Resursa interioară pentru învăţare vine aproape întotdeauna din două ingrediente, musai prezente împreună: capacitatea de autoreflecţie dublată de acţiune.

Poate singurul lucru pe care îl putem face pentru cei care fug din faţa învăţării este să le spunem şi lor că acesta este într-adevăr un proces greu, dar la finalul căruia ei vor fi mult mai puternici şi mai aproape de ceea ce îşi doresc să fie sau simt că pot să fie. În general învăţarea este la îndemâna tuturor, dar ea devine un privilegiu doar pentru cei care o şi accesează şi se bucură de valoarea ei.