IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Toată lumea vrea să ştie cum se face. Oamenii au adesea viziunea unor lucruri pe care îşi doresc să le realizeze, dar există două mari impedimente care le amână startul: timpul şi priceperea. Dacă aş avea timp aş face... de toate sau nu mă pricep foarte bine, mai studiez şi mă apuc de treabă după ce termin de studiat cum se face.

Deşi ştim cu toţii că orice cură de slăbire pe care o vom începe de luni va ţine doar, cu ceva ambiţie, până luni seara, pregătirea şi studiul sunt nişte etape importante atunci când luăm o astfel de decizie. Pentru că ele durează nedrept de mult, mult mai mult decât implementarea, uneori avem impresia că, dacă ştim, lucrul este ca şi făcut.

Mă pot apuca oricând este o amăgire care ţine pentru o vreme loc de fapte, iar energia consumată în acest zbucium îndreptăţeşte adesea amânarea punerii în practică. Acesta este un prim miraj. Al doilea tip de miraj este atunci când, deşi ştim că există oameni care se pricep cu adevărat la subiectul care ne preocupă, avem impresia că, de fapt, noi suntem într-un context unic, pe care ei nu l-ar putea descifra chiar în absolutul detaliilor şi doar noi ne putem înţelege nevoia.

În acest caz mirajul este acela al unicităţii problemei sau al situaţiei cu care ne confruntăm. Pe de o parte, în mintea noastră nu ar strica un pic de competenţă din afară, dar pe de altă parte nu ne îndurăm să autorizăm în exterior pe cineva care să ne sprijine. Mai bine mai studiem problema, mai analizăm situaţia, mai căutăm nişte explicaţii şi mai găsim nişte motive pentru care la noi este altfel sau nu se poate. Ajungem astfel în punctul unde deja suntem foarte departe de problemă, poate chiar am reperat o multitudine de alte idei sau de probleme noi şi am uitat de grijile iniţiale.

Pe de altă parte avem la îndemână şi adevărul celor care, zic ei, au reuşit în diverse domenii sau în legătură cu diverse preocupări şi care propun reţete: în doi paşi, în şapte paşi, în acronime, în poveşti de succes sau în tot felul de concepte ambalate seducător.

Este drept că, înainte de a deveni simplu, un lucru este complicat, dar dacă îl luăm din raft, ca şi cum ar fi simplu, logic şi la îndemână, ducem în derizoriu efortul de conceptualizare şi trăirile subiective care l-au produs. Ne scapă însă din vedere faptul că, spre exemplu, a ne antrena viziunea este un exerciţiu personal de voinţă, nu o etapă a unei reţete de succes.

Stabilirea de obiective este adesea unul dintre paşii reţetelor de dezvoltare personală, dar cine propune o astfel de reţetă uită sau omite faptul că deprinderea de a gândi în obiective şi stabilirea lor presupune un antrenament asiduu şi tenace pentru cei care nu se nasc cu această deprindere. Aşadar voinţa pare că este cea care are nevoie de antrenament, nu vrutul. Una este să vrei, alta este să ai voinţa şi determinarea de a duce până la capăt un demers, indiferent de natura lui.

A face lucrurile să se întâmple ţine de talent şi de tenacitate, nu de reţete. A fi tenace şi a fi talentat nu sunt daruri pe care le avem cu toţii în mod egal şi cu vreo certitudine. De fapt, le avem, dar diferenţa o fac limitele tenacităţii şi ale talentului pe care fiecare dintre noi le avem. Curajul de a ne vedea limitele şi de a le provoca activ, nu doar contemplativ, este cel mai subiectiv, dar şi cel mai sigur ingredient în orice reţetă, de orice fel ar fi ea şi orice fel de succes ar propune.