Care este elementul-sursă în geneza procesului de inovaţie? Răspunsul este unul singur: omul…omul format din raţiune, inteligenţă emoţională, supus greşelii, cu dorinţe înnăscute de a cunoaşte, de a explora. Omul pasional, imaginativ, inconştient uneori… însă omul – angajat are nevoie de un mediu corespunzător pentru a-şi manifesta personalitatea compozită.   Există în compania ta un asemenea mediu fertil-generator de noutate? Iată cele 25 de atribute intrinseci care ne ajută să răspundem la întrebare:

1.Independenţa

(Omul bazat pe propriile puteri, iniţiativă personală, neinfluenţat de alţii, face alegeri libere, experimentează consecinţele)

2. Libertatea

(Omul nesupus, face posibilă acţiunea şi decizia în conformitate cu propria voinţa şi dorinţă)

3. Ordinea

(ordinea din exterior determină ordinea din minte)

4. Dragostea

5. Siguranta (stare de linişte şi încredere, lipsa de îndoială, certitudine)

6. Observator

7. Fără pedepse

8. Fără recompense externe

9. Autoconştientizarea greşelii

10. Ghidarea (călăuzire…)

11. Încurajarea

12. Responsabilitatea (consecinţa libertăţii, conştientizarea răspunderii faţă de consecinţele deciziilor)

13. Alegeri libere

14. Autoevaluarea consecinţelor

15. Stima de sine (autoapreciere, dar şi autocritica, influenţează comportamentele, stima de sine bună face ca obstacolele să devină provocări de depăşit pentru atingerea obiectivelor)

16. Unicitatea (datorită însuşirilor excepţionale ale Omului…)

17. Pozitivitatea

18. Curiozitatea (esenţială în inovaţie, dorinţa de a cunoaşte ceva nou, neobişnuit)

19. Implicarea

20. Autodisciplina

21. Asocierea (ideilor, conceptelor…)

22. Explorarea

23. Întrebările

24. Observarea detaliilor

25. Încrederea

Dacă dorim să avem angajaţi motivaţi spre Inovaţie, fără să dezvolte comportamente deviante faţă de normele culturii organizaţionale definite în fiecare companie, trebuie să ne implicăm în mod direct în observarea şi evaluarea lor pe baza unor criterii pedagocico – psihologice. În selecţia lor, în măsurarea performanţelor lor, în stabilirea criteriilor de promovare.

Este obligatoriu, pentru a putea ajunge la concluzii relevante în acest proces, să deschidem canalele de comunicare, să nu le blocăm datorită ierarhiei. Cu cât creşte libertatea şi eliberăm angajaţii de constrângeri şi bariere de comunicare, cu atât nivelul de “actorie” şi “devianţă” comportamentală este redus şi eliminat. Trebuie să ne transformăm în Manageri – Educatori, să observăm comportamente, să analizăm mesajele non verbale, să iniţiem şi să dezvoltăm spaţiu pentru curiozitate, extrovertire, creativitate, optimism, entuziasm, adică să transformăm factorii externi în stimulente interne pentru dezvoltarea unui mediu organizaţional de tip sangvinic. Doar aşa putem să vorbim despre autonomie cu impact direct în responsabilitate, iar în final să ajungem la nivel de fericire, motivaţie şi, implicit, performanţa aşteptată.

Ce caracteristici trebuie să îndeplinească un Manager – Educator pentru a dezvolta acest mediu? În primul rând, trebuie să fie un ghid, un îndrumător, un călăuzitor, să intervină foarte rar în mod direct în responsabilităţile angajaţilor. Este observator, nonintervenţionist şi evaluator, gradul de participare directă este scăzut, în timp ce gradul de observare indirectă este unul foarte crescut. Managerul – Educator acordă ajutor doar atunci când angajatul se află într-un impas. Managerul – Educator NU acordă nici pedepse, dar nici recompense externe.

El consideră că singura recompensă de care un angajat are nevoie provine din mulţumirea de sine, din faptul că a realizat corect şi bine un task, bazându-se pe propriile puteri. Managerul – Educator NU corectează un angajat atunci când greşeste, ci reia task-ul respectiv până când se identifică sursa erorii. Managerul – Educator creează şi defineşte mediul înconjurător pentru a stimula activităţile constructive şi a dezvolta spiritul de iniţiativă, inclusiv asigură o ordine exemplară în aşezarea birourilor.

Închei cu un citat perfect valid şi aplicabil şi la “copii mai mari” din organizaţii: “În loc să încercăm să-l cucerim din interior şi să-l direcţionăm ca pe un suflet uman, întotdeauna ne-am dorit să dominăm copilul prin forţă, prin impunerea unor legi externe. În acest mod, copiii au trăit pe lângă noi fără să ajungem să fim capabili de a-i înţelege vreodată. Dar dacă dăm la o parte toată artificialitatea cu care i-am învăluit şi toată violenţa cu care, prosteşte, am încercat să-i disciplinăm, ei ni se vor arăta nouă în toată frumuseţea firii lor copilăreşti, cu o gentileţe şi drăgălăşenie absolută.” (Maria Montessorii – Metoda Montessori - 1969)