Şi mai întotdeauna se dă exemplul Nokia de la Cluj, care a investit într-o fabrică, a ajuns la un miliard de euro, după care a închis-o şi a plecat. Pentru venirea Nokia, autorităţile locale din Cluj-Napoca şi Jucu au întins covorul roşu.

Mai puţin se vorbeşte despre faptul că în parcul unde a stat Nokia au venit alţi investitori străini, deci clădirile şi spaţiile din parcul industrial nu au ajuns circul foamei, ci dimpotrivă.

De mai bine de un deceniu, de când au scăzut investiţiile străine imediat după criză, tot auzim că investitorii străini pleacă, iar în urma lor nu va rămâne nimic, decât capitalul românesc.

Ce ne arată ultimii opt ani: investitorii străini prezenţi în România, cei care au apucat să se instaleze, să facă angajări, nu numai că nu au plecat, ci dimpotrivă, şi-au extins capacităţile, au angajat mai mulţi oameni şi anunţă planuri de investiţii în continuare.

Au majorat salariile, de voie, de nevoie, au investit în trainingul angajaţilor pentru a putea executa operaţiuni mai complexe, au apărut centre de cercetare şi dezvoltare, au început să caute din ce în ce mai mulţi ingineri, programatori, softişti şi personal cu înaltă calificare.

Bineînţeles că investitorii, în special cei din automotive, se plâng de creşterea salariului minim pe economie, care s-a dublat în 4 ani, de lipsa forţei de muncă, de lipsa infrastructurii, de lipsa predictibilităţii fiscale etc. Face parte din fişa postului.

n realitate, nu au de gând să plece, pentru că România le oferă cel mai bun cost/preţ pentru investiţia lor, găsesc o forţă de muncă mai bine pregătită decât acum un deceniu, românii sunt mai adaptabili decât ungurii, bulgarii, sârbii, ucrainenii, turcii şi ruşii.

Bineînţeles că vor exista cazuri în care se vor mai închide din capacităţi pentru a se duce în alte zone. Dar vor fi nişte excepţii, nu un trend general.

Chiar dacă piaţa de IT se confruntă cu o criză majoră de personal şi cu salarii în creştere, diferenţa faţă de Polonia, Cehia, Slovenia, ca să nu mai vorbim de pieţele vestice, este încă mare.

Olandezii de la Levi9 Global au anunţat că au în plan să ajungă de la 135 la 300 de angajaţi în Iaşi în următorii doi ani: ”Dacă, spre exemplu, în Olanda costul mediu al unui programator este de 75 de euro pe oră, în România este de 35 de euro pe oră“.

n Bucureşti, clădirile de birouri sunt pline ochi din nou, iar cererea de noi clădiri este în creştere. Cei care visează în continuare la măreţia IMGB-ului sau la presele de la Vulcan se înşeală crezând că marile grupuri internaţionale din IT vor renunţa la România atât de uşor. Le este foarte bine aici şi numai un cutremur la nivel internaţional le poate schimba poziţia.

Mai degrabă IT-ul şi telecomunicaţiile vor câştiga teren în economia României decât vor reveni mastodonţii industriali sau celebra oţelărie de la UCM Reşita, de 100 de ani. Mai degrabă iese un IT-ist decât un oţelar.

Este corect că România e o ţară de lohn auto, multe fabrici de aici executând cele mai simple procese care încă nu pot fi automatizate, cum ar fi cablajele, unde îţi trebuie o pregătire doar de o lună şi să vezi bine ca să distingi culorile. Dar pas cu pas s-au introdus şi alte operaţiuni, puţin mai complexe, care pot acomoda creşterile salariale şi chiar pot susţine trendul acesta.

Până să plece din România, aşa cum fatalist spun cei care cred că România nu mai are industrie, marile grupuri internaţionale au început să treacă şi la unităţi de cercetare-dezvoltare pentru a valorifica cunoştinţele intelectuale şi tehnice acumulate de români. Iar salariile nu sunt cele minime pe economie, ci se duc spre 1.000 de euro.

Problema nu este că investitorii străini vor să plece din România şi sunt la un pas să închidă, ci că au nevoie în continuare de resurse umane pentru care sunt dispuşi să plătească.

Aceste resurse umane pleacă din companiile româneşti care nu pot să facă faţă creşterilor salariale din multinaţionale.

Mulţi antreprenori români şi-au bazat businessul pe salarii mici şi acum au o problemă în a face faţă noilor tendinţe din piaţă.

Problema nu este la capitalul străin, ci la capitalul românesc, care s-ar putea să fi rămas în urmă atât cu modelul de business, cât şi cu organizarea internă.

Până să plece străinii, s-ar putea să iasă din piaţă capitalul românesc care se adaptează mai greu schimbării condiţiilor din piaţă.