Este joi după-amiază şi lumea are opinii despre Grecia. Ministrul Elena Udrea înfierează pe blog comportamentul premierului Papandreou, în timp ce Victor Ponta o înfierează pe doamna Udrea pentru că îl înfierează pe Papandreou, în timp ce domnia sa îl simpatizează. Sincer, cred că celor doi premierul grec le este pur şi simplu indiferent, iar jocul în care s-au prins este unul pur politicianist. Iar demersul prim-ministrului elen de a organiza un referendum pe tema acceptării unui nou program de bail-out le este cam tot la fel de indiferent. Ca să îţi pese de program şi să ai o opinie, ar trebui să ştii câte ceva despre puiul lui Bertrand Russell. Şi despre turme.

Bertrand Russell, filozof, matematician, istoric şi laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a emis la un moment dat fabula puiului. Este vorba de puii de la fermă, hrăniţi în fiecare zi de un ins prietenos, aşa cum remarcă unul dintre ei. Ceilalţi îl aprobă fără să gândească, pentru că omul cel darnic venea negreşit în fiecare zi şi le arunca mâncarea. Numai un singur pui, excentric, le spune că se pot înşela, aducându-le aminte cum la un moment dat confraţii lor mai mari au dispărut din curte şi dispăruţi au rămas. Neliniştea lui a tulburat scurt timp existenţa restului puilor, pentru că în dimineaţa următoare fermierul cel bun a venit din nou, ba le-a aruncat şi mai multe boabe. "Nebunule, îţi faci griji degeaba. Ne dă mai multe boabe, pentru că ne place din ce în ce mai mult", i-au strigat ceilalţi pui excentricului. Iar agitaţia acestuia - "...ne îngraşă! O să fim sacrificaţi în scurt timp!..." - s-a pierdut în noianul de ciugulituri.Pentru că hrana era tot mai multă, iar fermierul tot mai amabil.

Fermierul a fost drăguţ până în ziua în care a venit un camion, iar puii au fost încărcaţi şi duşi cu toţii, şi cei normali şi excentricul, la abator. Este o istorioară clasică despre modul în care sunt oamenii instruiţi să gândească, privind în trecut, dar nu suficient de adânc, pentru a încerca să ghicească cum va fi ziua de mâine, nu suficient de exact. Iar modelul pe care îl propune îl putem lesne regăsi, în varii scenarii, la originile crizei şi la baza supraîndatorării statelor europene. Lipsurile unui asemenea mod de gândire se completează cu binecunoscutul efect de turmă şi gata: mai avem timp să ne minunăm scurt abia când suntem urcaţi în camion şi mânaţi spre abator.

Am înşirat toate cele de mai sus pentru a justifica o afirmaţie contrară tuturor celor spuse în presa occidentală, ba chiar şi părerii ministrului Elena Udrea: dar dacă Papandreou este mai lucid decât mulţi alţi politicieni? Şi îi mai şi pasă de ce spune propriul popor, un exerciţiu care lipseşte în mod cronic din spaţiul european. De amintit, în context, de modul în care au reacţionat liderii europeni la referendumurile pentru adoptarea Tratatului de la Lisabona sau la referendumurile islandeze; mai departe, ideea că naţia nu pricepe cum e cu finanţele şi cu planurile de salvare sau cu stabilitatea zonei euro e o ipoteză validă, dar de ce să întrebi poporul aşa ceva?

Un referendum ar trebui să întrebe, simplu, dacă poporul vrea ca ţara sa să îşi păstreze independenţa sau, pentru nişte bani, să accepte să devină un soi de protectorat, cum bine l-a definit colega mea Crenguţa. Grecia ar trebui să intre, pe măsură ce planul se derulează, într-un nivel superior de austeritate, care nu mai ţine nici de popor şi nici de premier, iar aceasta este o alegere care cântăreşte extrem de mult. Iar liderii europeni ar trebui să îşi prezinte demersul nu drept un plan de salvare a Greciei, ci de ajutorare a creditorilor.

Am văzut de la anunţul surpriză al premierului grec o sumedenie de păreri şi supărări ale liderilor europeni sau ale analiştilor economici, toate contrare. Se enunţă scenarii catastrofale, cu ruperea zonei euro şi cu prăbuşirea Europei, iar media nu mai prididesc cu număratul maşinilor de lux ale grecilor cei leneşi. Între timp, fluxurile de ştiri vorbesc deja despre o renunţare la ideea referendumului, dar şi de o demisie a premierului grec, semn că spre ferma unora se îndreaptă deja camionul abatorului. Cu atât mai mult, pentru alte ferme, cele scrise mai sus sunt de mare actualitate. Şi de viitor.