Pe piaţa muncii bate vântul recesiunii: Fluctuaţiile de personal se mai reduc, pretenţiile salariale devin mai rezonabile, angajaţii nu prea vor să îşi schimbe jobul

Autor: Cristian Hostiuc Postat la 25 septembrie 2023 332 afişări

Pe piaţa muncii bate vântul recesiunii: Fluctuaţiile de personal se mai reduc, pretenţiile salariale devin mai rezonabile, angajaţii nu prea vor să îşi schimbe jobul

Pe piaţa muncii de middle management începe să se simtă un uşor vânt de recesiune. Încă nu s-a ajuns la criză. Adică angajaţii nu mai au o dorinţă aşa de mare să îşi schimbe jobul, aşa că fluctuaţia de personal s-a mai redus. Dacă acum câteva luni toată lumea se uita după ofertele noi care apar în piaţă, acum toţi sunt mai reticenţi în a schimba jobul. Piaţa muncii nu mai este aşa de generoasă, iar angajaţii au devenit mai rezonabili: nu mai bat cu pumnul în masă, nu mai ameninţă că pleacă pentru că au primit o ofertă mai mare de la altcineva şi chiar nu îşi mai arată nemulţumirea că nu sunt majorări salariale sau dacă sunt, de ce sunt atât de mici.

Fiecare se uită în jur şi vede că piaţa este altfel faţă de începutul anului. Vânzările stagnează, asta dacă nu chiar se reduc, puterea de cumpărare a clienţilor este mai redusă, businessurile nu mai cresc, iar economia per ansamblu pierde din viteza de creştere. Companiile încep să îşi refacă bugetele, se uită pe organigrame, au pus investiţiile pe hold sau chiar le-au tăiat, nu mai fac angajări. Fiecare trebuie să se descurce cu ce are pentru că nu va primi oameni în  plus.

Directorii de HR văd cum plecările au început să se mai reducă, fluctuaţia de personal a scăzut, iar e-mailurile cu cereri de majorări salariale s-au mai rărit.

Headhunterii spun că piaţa se contractă, atât la nivelul cererii, cât şi al ofertei. Numărul de posturi vacante, scoase la concurs, s-a mai redus. La polul opus, candidaţii, cei care sunt căutaţi pentru o anumită poziţie într-o altă companie, nu prea vor să îşi schimbe jobul acum. O creştere salarială de 10% nu mai impresionează pe nimeni, candidaţii preferând să rămână unde sunt pentru că ştiu cum se petrec lucrurile, au parte de o anumită stabilitate, salariiale sunt plătite la timp. Promisiunile unor creşteri salarile de 20-30% au început să dispară, şi oricum nimeni nu mai crede în ele.

Când piaţa se contractă, când se simte vântul recesiunii, nimeni nu are chef să schimbe jobul şi să se ducă undeva unde nu ştie cum va fi, unde nu ştie dacă se va înţelege cu noul şef, unde crede că dacă vine o criză se va aplica principiul ultimul venit, primul plecat.

 În criză, brandurile şi companiile mari rezistă, pot să facă faţă mult mai uşor unor condiţii economice vitrege. Bineînţeles că aceste companii mari nu sunt imune dacă sunt lovite de criză.

În ultimii ani, piaţa de salarii a înregistrat o creştere accelerată. Toate companiile au avut nevoie de oameni şi atâta timp cât vânzările mergeau din plin, creşterile salariale cerute puteau fi satisfăcute.

Acum, economia se contractă şi fiecare companie încearcă să îşi dea seama cum stă. Organigramele sunt revizuite, iar cei care credeau că sunt de neînlocuit află că businessul poate merge şi fără ei.

Companiile din România au nevoie, mai degrabă, de oameni în retail, logistică, transport, adică poziţii unde nu sunt salarii aşa de mari.

La nivel de middle management lucrurile se mai schimbă.

Cu excepţia salariilor de jos, unde vor fi în continuare creşteri salariale venite din majorarea salariului minim pe economie din necesitatea de  a acoperi anumite poziţii, pe segmentul de mijloc şi de top management creşterile salariale vor fi extrem de reduse. Nu este exclus să se negocieze chiar reduceri salariale pe o anumită perioadă, în funcţie de evoluţia businessului. Pachetul de majorări şi taxe pe care guvernul Ciolacu vrea să îl introducă va strânge şi mai mult piaţa muncii, unele companii vor acoperi din resursele interne aceste creşteri de taxe şi impozite, dar altele vor lăsa pe seama angajaţilor să preia această lovitură.

Companiile vor încerca să nu piardă oamenii buni, dar nici nu mai plusează „fără număr, fără număr”.

Economia României fiind parte din circuitele globale, orice vânt rece din SUA, din China, din Germania ajunge în câteva luni şi la noi.

Sperăm să avem o aterizare lină cu economia, astfel încât piaţa muncii să nu ajungă în situaţia din toamna lui 2008/2009/2010.

Până una-alta, fluctuaţiile de personal s-au mai redus, angajaţii au devenit mai rezonabili cu solicitările salariale, nimeni nu vrea să îşi ia riscul schimbării jobului acum când pe piaţă bântuie vântul recesiunii, atât pe piaţa muncii, cât şi în economie.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.