Confuziile sunt precum greselile. Ba mai mult, fata de greseli confuziile prezinta unele avantaje. Daca n-as fi crezut asta, n-as fi inceput sa scriu acest text. As fi putut scrie, bunaoara, despre... fosta-planeta Pluto. Nu radeti, ca nu e de ras!

A facut ex-planeta capul de pagina a majoritatii gazetelor din tara si din strainatate? A facut! Newsweek-ul de acum doua saptamani avea pe coperta titlul "Epitaf Pentru o Planeta" - o planeta cu, pardon, care ne obisnuiseram cu totii - o planeta, vorba unuia cu, pardon, care ne mandream. (Of, si sa mai zica, pardon, cineva ca Heidegger n-avea dreptate, atunci cand zicea ca nu noi ne vorbim limba, ci limba ne vorbeste pe noi.)

Revenind (si lasand gluma la o parte), intregul scandal din jurul "decaderii" planetei Pluto de la statutul de planeta "cu norma-ntreaga" la cel de planeta-pitica (dwarf-planet) a izbutit sa faca vizibil ceea ce altminteri zeci de reviste pentru femei n-au izbutit: respectiv, sa ne demonstreze "stiintific" ca suntem o turma de oi numai buna de sacrificiu. Re-etichetarea unui corp ceresc dintr-o categorie intr-alta a ajuns sa provoace nu doar isteria copiilor de gradinita sau cea a educatoarelor, ci si cea a intregii omeniri. Cum poti sa le distrugi celor mici imaginea unui sistem planetar compus din opt planete in loc de noua? Cine sa smulga a noua planeta de pe "cerul" camerei copilului american? Ce se vor face planetariile nevoite sa-si schimbe software-ul? Dar astro-fizicienii - nu radeti, ca, din nou, nu e de ras - care muncesc de ani buni la trimiterea unei sonde pe Pluto? Ce congressman va mai avea tupeul de a iesi in fata electoratului militand pentru cheltuirea catorva sute de milioane de dolari pentru studierea unei planete pitice cata vreme pretul galonului de benzina depaseste doi dolari si jumatate?

Si uite-asa, m-a luat gura pe dinainte. Am scris despre ceea ce voiam sa fie o simpla metafora de final - o gaselnita. Cum, insa, inapoi nu mai pot da, nu-mi mai ramane decat sa imping discursul inainte. Vorba unei iubiri din tinerete - "mai bine sa-ti fie rau decat sa-ti para rau". Si rau mi-ar parea daca n-as apuca sa va impartasesc ceea ce cred despre ultimele evolutii ale partidului care, pana nu de mult, incerca sa ne controleze destinele - PSD. Ma intrebati ce are soarta PSD-ului de-a face cu soarta ingrata a ex-planetei Pluto? Pai atat intr-un caz, cat si in celalalt, asistam la consecintele, cat se poate de concrete a ceea ce s-ar putea numi o banala schimbare de eticheta. Magiunul din borcan e acelasi, dar faptul ca pe eticheta scrie "de prune" in loc de "caise" il face sa aiba un gust diferit. De parca n-am mai manca magiun, ci etichete. Iar noua "eticheta" pe care atat Mircea Geoana, cat si grupul de la Cluj vor s-o impuna subconstientului electoral este cea a unui PSD curatat de dinozauri. Asa sa fie? Haideti sa ne lingem degetele si sa vedem.

Scriam, hat, de multisor, ca soarta PSD-ului este cruda de-asta data. Marea lui ostire zace sfaramata, iar singura solutie pentru o eventuala resuscitare ar presupune masuri radicale. Pana aici s-ar parea ca am avut dreptate si ca asistam in aceste zile la o operatiune dureroasa, dar necesara - taierea in carne vie.

Saptamana trecuta doi fosti ministri si alti doi demnitari si-au dat demisia din partid. Si, totusi, ceea ce pana la un punct era explicabil devine, dintr-o data, ciudat peste masura. Cum se face ca atatia dintre oamenii lui Iliescu parasesc, dintr-o data, partidul, fara de vreo remuscare a duhului launtric? Dan Ioan Popescu - barbat voinic, sigur pe milioanele sale de euro cata vreme nimeni nu le cauta provenienta; d-na Rodica Stanoiu, care - sunt sigur de asta - are impresia ca e victima fara sa stie foarte bine de ce s.a.m.d. Suspicios cum sunt din ‘89 incoace, suflu si-n magiun. O asemenea unire-n cuget si simtiri e de natura sa starneasca suspiciuni. De aici si confuzia de care pomeneam la inceput.

In Morometii lui Preda exista un personaj - Cocosila - a carui expresie favorita e "pe ce te bazezi?" O intrebare plina de bun-simt. Pe ce se bazeaza alde DIP sau Stanoiu atunci cand renunta la umbrela protectoare a partidului taman in momentul in care putina protectie politica ar putea reprezenta diferenta dintre puscarie si o pensie tihnita? Chiar daca - sa presupunem de dragul argumentatiei - noua conducere a PSD si-a "luat mana" de pe ei, e limpede ca simpla apartenenta la principalul partid de opozitie ofera mai multa protectie decat statutul de independent. Si-atunci pe se bazeaza, totusi, acesti oameni atunci cand ii dau cu tifla lui Geoana? O posibila explicatie cred ca poate fi gasita in refuzul lui Ion Iliescu de a comenta aceste decizii. Si asta pentru ca, in ciuda defectelor sale, Iliescu e un politician de moda veche - adica unul care se face luntre si punte pentru a nu se afla in situatia in care, inghesuit intr-un colt, sa fie lipsit de optiuni.

Politicienii de moda veche sunt precum vechii greci - trebuie sa te pazesti de ei atunci cand iti fac daruri. Faptul ca Ion Iliescu a inceput sa i se adreseze lui Mircea Geoana cu apelativul "domnule presedinte" si ca, dupa alegerea lui Vasile Dancu in functia de vicepresedinte a  grupului PSD de la Senat, l-a invitat pe acesta la o cafea e de natura sa ma puna pe ganduri. Va mai amintiti grafitti-ul de pe zidul Universitatii din iarna lui ‘89? Scria acolo: "Romani, vi se pregateste ceva!" Mircea Geoana de-as fi, as sufla si-n magiun.