Craciun fericit!

Povestea fascinantă a fondatorului Ferrari. A pornit de la statutul de pilot, la cel de fondator de business cunoscut în toată lumea

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 24 decembrie 2024 40 afişări

Povestea fascinantă a fondatorului Ferrari. A pornit de la statutul de pilot, la cel de fondator de business cunoscut în toată lumea

Miza pe exclusivism pare a fi principala regulă a brandului Ferrari, inventat de pilotul de curse şi antreprenorul italian care a fondat echipa de curse auto de Mare Premiu Scuderia Ferrari şi, ulterior, marca de automobile Ferrari.

Născut la finalul sec. al XIX-lea (1898), în localitatea Modena, italianul a cucerit publicul ca pilot iar ulterior s-a lansat în afaceri, fiind renumit pentru stilul său de conducere dictatorial. De-a lungul timpului, el a primit mai multe supranume din partea reprezentanţilor presei sau ai sferei sportive, cum ar fi Cavalerul, Comandantul, Inginerul, Magicianul, Patriarhul sau chiar Dracul. Ultimul apelativ face referire la celebrul corsar Francis Drake, iar adversarii săi englezi au folosit această formulă după cel de-al Doilea Război Mondial, cu un amestec de acuzaţie şi admiraţie, pentru capacitatea şi determinarea lui Ferrari în urmărirea şi captarea unor rezultate sportive cu mult mai mari decât mica sa companie, operând un management „dictatorial” al echipei sale şi, uneori, plasându-se la limita impusă de reglementările tehnice. 

Cât priveşte afacerea cu maşini, antreprenorul italian a plecat de la o idee fermă, care s-a transformat în regulă practicată şi în prezent: „Ferrari va livra întotdeauna cu o maşină mai puţin decât cere piaţa”. Antreprenorul, care a încetat din viaţă în 1988, a avut un stil de conducere controversat, deoarece îndemna piloţii din cadrul echipei Scuderria Ferrari să concureze între ei, fiind de părere că acest lucru va ridica nivelul performanţelor.

În cazul acestei afaceri, regula exclusivismului are impact pozitiv asupra profitului. Rezultatele financiare ale Ferrari pentru primul trimestru al acestui an arată o creştere importantă a profitului companiei, în pofida faptului că volumul de maşini vândute a fost aproape identic. 

Astfel, în ciuda unei liste de aşteptare de trei ani pentru unele dintre maşinile sale, directorul general al Ferrari a declarat că firma nu are planuri de a supraîncărca producţia pentru a satisface cererea, conform CNBC. „Suntem o marcă care nu caută volumul”, a declarat Benedetto Vigna, CEO-ul Ferrari, pentru CNBC, într-un interviu exclusiv de la Pebble Beach. „Suntem un brand care caută valoarea şi respectarea clientului. Pentru noi, clientul este foarte, foarte important. Clientul dă o valoare maşinilor noastre pentru că sunt unice, pentru că sunt limitate, pentru că sunt exclusive”, a mai spus el. „Am putea face mai mult, dar asta nu are sens. Ne vom jigni clienţii.”

În primul trimestru din 2024, Ferrari a generat venituri de 1,58 miliarde de euro, în creştere cu 10,5% de la un an la altul, faţă de aşteptările de 1,55 mld. euro. În acelaşi timp, profitul pe acţiune a fost de 1,95 euro, faţă de 1,62 euro, din anul precedent. Previziunile pentru întregul an se referă la un nivel de 6,4 mld. euro, faţă de o aşteptare de 6,5 mld. euro. Aşteptări uşor mai mici din partea companiei decât previziunile pieţei ar putea sugera, teoretic, o supraevaluare a preţului acţiunilor la bursă, arată analiştii din cadrul XTB.

Vânzările mai mari au fost însoţite de o modificare mică în ceea ce priveşte livrările: 3.560 de maşini. Creşterile numărului de livrări au fost atribuite pieţelor europene şi americane, în timp ce scăderile au fost înregistrate în principal în China şi în restul pieţei asiatice, care reprezintă doar 10% din piaţa totală a Ferrari.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.