Nu cred ca a existat in istoria contemporana a Romaniei - cea de dupa 1989 - un cabinet al carui sef sa aiba mai putina autoritate in fata membrilor echipei sale. N-am crezut asta nici despre Calin Popescu-Tariceanu, care numai autoritar nu parea la inceput; insa cumva fostul premier a reusit sa-si transforme porecla de Moliceanu intr-un derapaj de moment al unor contestatari care si-au calculat gresit pasii.

Despre Emil Boc insa nu pot sa am aceeasi impresie; sa nu ma intelegeti gresit, nu ma justific cu caracteristicile fizice ale noului premier, nici macar cu atat de des invocata sa cazatura dintr-un platou de televiziune. Cred, de altfel, ca daca guvernul ar fi fost format numai din membri ai PD-L, Emil Boc ar fi fost poate un premier mai autoritar decat Calin Popescu-Tariceanu. In fata propriilor membri de partid, chiar colegi din conducere, gura lui Emil Boc silabiseste vorbele lui Traian Basescu si, oricat de departe ar fi Cotroceniul de Aleea Modrogan, nu sunt prea multi care sa intoarca o ureche surda cand e vorba de un mesaj din acea directie. Cel putin nu fatis si nu pana in pragul prezidentialelor de anul viitor.

Revenind, insa, pentru Emil Boc lipsa de autoritate in fata propriilor membri de cabinet va veni tocmai dinspre acei membri ai guvernului care nu pot sa fie niciodata sub autoritatea sa: cei desemnati de PSD. E greu de spus de fapt macar sub autoritatea cui din PSD se afla cei sase ministri, avand in vedere ca pe vremea cand erau colegi de guvern cu actualul lor sef, Mircea Geoana, acesta abia facuse uitata adeziunea fierbinte la idealurile dreptei, marturisita lui Emil Constantinescu in 1996.

Din acest motiv, imi pare ca ne vom intoarce la situatia din 1996-2000, cand secretul din sedintele de guvern tinea doar pana cand un ministru intalnea un jurnalist (nu cred ca puteti spune ca intre 2004-2008 acest tip de comportament a fost o regula, ci mai degraba o exceptie, mai ales dupa eliminarea din Guvern a ministrilor democrati si in special a Monicai Macovei). Cand toata lumea stie pana seara in ce fel au vorbit ministrul pentru relatia cu Parlamentul sau cel al transporturilor (nu-l vad pe Radu Berceanu rusinandu-se sa-i tina isonul lui Victor Ponta) in sedinta de guvern cu premierul, degeaba mai da purtatorul de cuvant informatii pe surse care sa afirme contrariul.

Tocmai din acest motiv cred ca premierul Boc va avea o mare problema in a se impune si a pune in aplicare sfatul pe care l-a primit prin mass-media de la tatal sau. Pe de alta parte, asa cum am mai spus, asta nu va dezechilibra guvernul in ansamblul sau: tangoul in care s-au prins PSD si PD-L este de durata tocmai pentru ca fiecare si-a asigurat o priza cat mai buna a celuilalt, ceva foarte apropiat de imbratisarea unui boa constrictor.

Cred, asadar, ca vom avea un guvern ce va vorbi - fie si neoficial - pe mai multe voci decat poate Emil Boc sa asculte si care ii va pune serios la incercare rezistenta la stres. Stim insa ca actualul premier poate fi acuzat de orice, mai putin de un pronuntat simt al ridicolului; prin urmare nu vad de ce copilul politic al lui Traian Basescu nu ar putea sa iasa in fata presei, cu seninatatea care i-a servit in multe ocazii, si sa mimeze convingator ca este un premier jucator si inca unul cu banderola de capitan. Asta desi mingea este evident la altii, care si-o paseaza linistiti pe deasupra capului sau. (Ma scuzati, dar aici chiar n-am gasit alta rima.)

Stiti insa care este vestea cea buna? Tocmai aceasta evidenta slabiciune s-ar putea dovedi un atu pentru premierul Emil Boc: cine ar avea interesul sa rupa un mecanism a carui functionare nu deranjeaza decat cel mult orgoliul celui mai putin important dintre constituentii sai? PSD in niciun caz, pentru ca un Traian Basescu nu ar numi (inca mai cred asta) niciun premier social-democrat, cand poate alege un nume din pepiniera PD-L. Poate doar democrat-liberalii, insa pentru ca asa ceva sa se intample ar trebui ca undeva la orizont sa se vada foarte clar posibilitatea ca Traian Basescu sa se impiedice in cursa pentru al doilea mandat. Si vad ca deocamdata presedintele e cat de cat atent pe unde calca.