Atunci cand matematica se se intalneste cu poezia, castiga poezia. A demonstrat-o Ion Barbu. La fel, atunci cand politica se intalneste cu poezia, tot poezia castiga. Pentru literatura, e de bine in ambele cazuri. Pentru soarta unei tari, e preferabil ca politica sa se intalneasca, mai degraba, cu matematica. Ar duce la pragmatism.

Politica are, uneori, multa poezie in ea. Spatiul ex-sovietic, de exemplu, e recunoscut ca unul liric. Prin urmare, felul in care se face politica in regiune e unul aparte. Dupa "revolutia rozelor" din Georgia, in Moldova se vorbea in vara trecuta despre iminenta unei "revolutii a florii-soarelui", idee transformata ulterior, dupa model ucrainean si romanesc, in "revolutia portocalelor". 

La Chisinau, totul pare grevat de aleator, ca intr-un poem fara rima, fara un ritm bine precizat si fara un raspuns unanim acceptat la intrebarea "ce a vrut sa spuna autorul?".  Daca vrea sa inteleaga ceea ce se intampla la Chisinau si de ce, un observator neutru de la Bucuresti, Moscova sau Washington poate pica repede in capcana. Pentru ca miscarile politice moldave ale ultimilor 10 ani par, prin excelenta, browniene. 

O privire grabita iti da impresia ca basarabenii au gasit solutia pentru eficientizare politica. In actualul Parlament exista trei forte din care una, cea a comunistilor, e mare si lata. Toate previziunile pentru alegerile din 6 martie arata ca turta puterii se va imparti tot intre cele trei forte. Modelul de polarizare basarabean ascunde insa nu o forta, ci o slabiciune grava. 

Exista doua lucruri care au dus la actuala situatie. Primul poate fi denumit "polarizarea prin pulverizare". Aproape in totalitate, formatiunile politice din Moldova si-au schimbat numele de cateva ori. Si au participat, cu mult sarg, la formarea de numeroase aliante, blocuri si uniuni in care s-au topit si din care s-au desprins zeci de partide, partidulete, aripi si factiuni. Care s-au dus fiecare in alte aliante, blocuri si uniuni unde, in general, si-au gasit vechi amici politici sau, uneori, adversari. 

Alaturarile au rareori explicatii doctrinare. Cele mai multe sunt conjuncturale si nu au ca efect decat faptul ca un lider sau altul isi mai adauga la CV un post de vicepresedinte. A doua explicatie a actualului sistem tri-partid este asa numita "polarizare de prag". De exemplu, aliantele electorale alcatuite din mai mult de doua partide au nevoie de 12% ca sa poata accede in Parlament, un prag de-a dreptul prohibit.

Rezulta de aici si primul dezavantaj major: criza de reprezentativitate. Din start, mai bine de o treime din populatie e exclusa din joc. E vorba, pe de o parte, de clasicul fenomen al votarii in necunostinta de cauza, dat de lipsa de informare, informare tendentioasa sau dezinformare. Multi nu se prezinta la vot, inclusiv fiindca politicienii se misca prea repede dintr-o parte intr-alta. Apoi, din motive de prag, redistribuirea mandatelor duce la polarizare artificiala. La ultimele alegeri au fost redistribuite 28,5% din voturi. Daca s-ar fi infiintat un Partid al Redistribuitilor, acesta ar fi jucat un rol hotarator in viata politica moldoveneasca. 

In sfarsit, criza de reprezentativitate mai e data de faptul ca o jumatate de milion de oameni, dintr-o populatie de cinci milioane, are actele de identitate expirate, deci nu poate vota, alta jumatate de milion traieste in Transnistria, regiune in care autoritatile nu organizeaza sectii de votare pentru alegerile din Moldova, iar peste un milion dintre basarabeni sunt plecati in strainatate. Rezulta ca peste o treime din populatie e exclusa din start de la vot. 

Se poate trage, totusi, o concluzie? Exista vreo constanta? Exista doua. Sunt cele doua forte politice care au facut intrucatva exceptie de la formula PPMB (prag, pulverizare, miscare browniana): Partidul Comunistilor si Partidul Popular Crestin Democrat. Primul a avut de partea lui intreaga inertie de tip sovietic (incluzand aici nostalgiile, filo-rusismul, sprijinul fatis al Kremlinului, nomenklatura, saracia, dirijismul si celelalte). Al doilea s-a nascut, practic, ca o reactie la tot ceea ce a reprezentat URSS pentru basarabeni, transformand in forta politica un intreg curent national dat de romanism, rezistenta, valori europene, traditie, credinta. 

Nu intamplator, cele doua forte politice au reprezentare parlamentara. 

Caci principala concluzie a intamplarilor politice moldave aceasta este: forta e data de constanta, de consecventa si de substanta. Restul e efemeritate. 

Este un raspuns general valabil. Inclusiv in cazul framantarilor politice din Romania. Asa cum se dau tunuri in afaceri, se pot da tunuri si in politica.  De ramas, ramane substanta, data de consecventa si de constanta. 

Revenind la Republica Moldova, rezultatele alegerilor nu vor fi, probabil, spectaculoase. E de presupus ca forta comunistilor se va diminua, chiar daca acestia vor obtine un numar de mandate comparabil cu cele din prezent. Discursul pro-european, cvasi-inghetul pe relatia Moscova si mini-dezghetul pe relatia Bucuresti sunt lucruri care pot pregati premisele unor schimbari ulterioare. 

Democratia originala nu e o solutie. Iar exportul de democratie despre care se vorbeste acum e, deocamdata, doar la nivel de concept. Daca rezultatul nu e insa decat un compromis intre mari puteri exterioare, exista riscul ca totul sa fie doar, sa zicem asa, o traducere fara valoare a unor poezii clasice. Adica nici literatura, nici rezolvare a treburilor cetatii.