Afirmam atunci ca in timp ce multinationala prefera sa tina deschis magazinul (si angajatul roman la lucru) peste program, doar sa mai ia cativa bani cash de la clientul care nimerea in magazin foarte aproape de inchidere, consultantii de vanzari ai antreprenorului roman se pregateau de plecare cu mult inainte.

La cateva saptamani distanta am ajuns din nou intr-un magazin de mobila detinut de acelasi antreprenor, evident, tot in jurul orei de inchidere. Numai ca de data aceasta, surpriza, consultantii de vanzari chiar actionau ca niste consultanti de vanzari si au convins-o pe casiera mult prea mofturoasa sa mai astepte cateva minute peste ora de inchidere pentru a incasa banii. Sa fie oare vorba de faptul ca magazinul era proaspat deschis in cadrul celui mai nou mall din sudul orasului?

Probabil ca nu prezenta in mall era cauza, pentru ca la capatul celalalt al orasului, in cel mai mare mall din nord, alti angajati ai unei firme romanesti de camasi cu nume italian (deh, marketing) erau atat de plictisiti de clienti ca pe toata perioada cat am tot incercat sa gasesc o camasa (inutil, pentru ca orice produs din colectia noua era aproape imposibil de gasit altfel decat XXL) au batut cu degetele in mobilierul aranjat dupa cele mai noi norme Feng Shui probabil.

Vorba lui Edi, vanzatorul prietenos din magazinul de camasi premium (asa cum singuri se promoveaza), "nu am altceva decat camasi de-astea, de-astea si de-astea, iar pe cele albe nu vi le pot da sa le probati. Va dau insa alta sa vedeti cum va vine, ca toate sunt cam la fel". Nu tu discutii despre croiala, despre pense sau nu, despre "slim fit" sau "classic fit", despre texturi diferite si modul cum firul de bumbac egiptean dublu rasucit este pus in valoare! Credeti ca m-a crezut cand i-am spus ca in urma cu ceva vreme (e adevarat, cu destul de mult timp in urma) tocmai imi luasem dintr-un alt magazin al retelei o camasa alba si, mai mult, o si probasem? Ba, mai mult, imi cumparasem acea camasa plecand de la o simpla cravata…

Ceea ce inteleg eu din toate aceste experiente izolate este ca, spre deosebire de multinationale, firmele romanesti din comert nu au reusit inca sa isi puna la punct niste proceduri de evaluare corecta si completa a angajatilor. Si, cel mai important, un sistem de proceduri care pastreaza orice nemultumire a angajatului in afara contactului direct cu clientii.
De ce sefa de tura a restaurantului din Magheru al celui mai mare lant de fast-food-uri le spunea casierelor la prima ora de dimineata, chiar si celor care faceau curatenie prin restaurant, sa o faca cu un zambet larg - "asa cum am discutat"? A fost doar o exceptie? De ce la hipermarketurile frantuzesti din Bucuresti, aproape fiecare casiera are in piept o insigna cu un zambet? Sunt in ambele cazuri (firma romaneasca vs. multinationala) aceiasi angajati romani, plictisiti sau nu, multumiti sau nu de viata lor, de taierile de salarii.

Gasesc o potentiala explicatie pentru aceast discrepanta pe blogul unuia dintre antreprenorii romani, care acuza (pe buna dreptate) faptul ca nu este ajutat.
"Sunt micul investitor. Deschid seara televizorul si vad cum unii si altii discuta cu cei de la sindicate si politicieni care se cearta pe ciolan si salariile a 1,6 milioane de bugetari, timp in care despre mine nu se aminteste deloc, desi am si eu câteva milioane de angajati. Au si ei dreptatea lor, pesemne, dar si eu o am pe a mea. Despre mine nu aminteste nimeni nimic. Pentru mine nu misca nimeni nici un deget. Bancile imprumuta statul si atunci ma executa pe mine. Fiscul vine si imi popreste conturile si statul nu-mi da înapoi TVA de recuperat. Institutiile abilitate ma prigonesc."

Nimic mai adevarat. Numai ca in atari conditii, cred ca antreprenorii romani sau, daca vreti intr-o acceptiune mai larga, capitalul romanesc nu mai are la dispozitie prea multe incercari.
Proaspat intrat in insolventa cu a doua sa companie, Octavian Radu nu se gandeste decat la cele doua luni de vacanta, conform unui interviu recent dat in Ziarul Financiar, in timp ce consultantii din domeniul restructurarii fac deja pariuri pe numele urmatorului antreprenor roman a carui afacere va intra in faliment. Si se pare ca pe lista scurta sunt cateva nume foarte importante.

|mi aduc aminte de ceea ce imi spunea in urma cu multi ani un prieten, manager de mall. "Habar nu ai cat de greu e sa ii convingi pe angajati sa zambeasca. E cel mai important lucru pentru noi, dincolo de orice alta strategie. Multi dintre cei care au magazine la noi nu inteleg asta. Acum nu e problema, fac bani multi, dar va veni o vreme cand nu se va mai vinde orice si sa vezi atunci ca habar nu o sa aiba de unde li se trage. Si cand te gandesti ca va fi de la lucruri simple, precum un zambet."

Cititi articolul integral in editia tiparita a BUSINESS Magazin.