Una dintre lozincile preferate ale comunistilor – de la Marx citire – era „de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi”. Astazi poate ca doar in Coreea de Nord mai are trecere un astfel de ideal. China se straduieste sa concilieze piata si banii cu o ideologie care pare sa le excluda, in vreme ce capitalismul corporatist cere ajutorul statelor pentru iesirea din criza. Si totusi, in internet, incepand cu fenomenul FLOSS (Free/Libre/Open Source Software) functioneaza un principiu oarecum asemanator. Mai exista apoi in noul web un soi special de „colectivism” in crearea de continut, iar Wikipedia este exemplul cel mai notoriu. Un alt semnal in aceasta directie il reprezinta cresterea in popularitate si raspandire a licentei Creative Commons, care permite distribuirea libera (cu foarte putine limitari) a materialelor in format digital. O multime de oameni care contribuie dupa posibilitati si o multime de oameni care aleg din aceasta oferta dupa nevoile proprii.

Nu este deci cu totul deplasata ideea ca in retea incepe sa functioneze o noua specie de socialism. Unii au spus-o cat se poate de apasat: Jaron Lanier a facut valva cu celebrul sau eseu numit Digital Maoism, in vreme ce Bill Gates i-a catalogat pe adeptii softului open source ca fiind de-a dreptul comunisti, o forta malefica hotarata sa distruga mecanismele corporatiste care sustin visul american. Intr-un amplu articol publicat de Wired, Kevin Kelly este de parere ca Gates greseste si ca, de fapt, adeptii softului liber sunt mai degraba libertarieni decat comunisti. Mai mult chiar, acest nou socialism digital este o inventie americana, iar acuzatiile de anti-americanism sunt absurde. Termenul „socialist” folosit de Kelly se refera mai degraba la valorizarea la maximum a interactiunilor sociale online decat la o ideologie. Oarecum in aceeasi cheie cu John Barlow, care inca de la sfarsitul anilor 90 vorbea despre „dot-communism” ca despre o forta de munca compusa in intregime din agenti liberi. Spre deosebire de toate teoriile sociale cu tenta colectivista, aici avem de-a face cu dezinstitutionalizare si cu descentralizare dusa la extrem. In locul ideologiei, avem de-a face cu o diversitate de atitudini si tehnici care promoveaza partajarea si agregarea resurselor informationale, colaborarea si diverse alte forme de cooperare sociala. In locul egalitarismului, avem de-a face cu instaurarea unei meritocratii difuze, in care contributia practica la proiecte comunitare este singura care conteaza.

De fapt, unicul concept care pare sa reziste la o prima analiza a asemanarilor dintre comunism si socialismul digital se refera la proprietate. Insa si aici apare o distinctie importanta: in retea avem de-a face cu partajarea (sharing) unor resurse imateriale si inepuizabile. Linux, de pilda, nu este „proprietatea intregului popor”, ci este o resursa creata prin cooperare sociala pe care oricine o poate folosi, dar nimeni nu o poate avea in proprietate. De fapt, unul dintre singurele aspecte oarecum ideologice care transpar din atitudinea comunitatilor din spatiul digital se refera tocmai la interzicerea proprietatii asupra resurselor create prin colaborare si cooperare in retea, iar licentele publice de tip „copyleft” (GPL si altele similare) au fost concepute exact in acest scop. Absenta proprietatii reprezinta, paradoxal din perspectiva capitalista, o motivatie in plus pentru colaborare si participare in toate formele, de la proiecte de anvergura pana la contributii modeste, dar care se dovedesc extrem de valoroase atunci cand sunt aduse de milioane de participanti.

Daca colectivismul digital nu este o forma moderna de marxism, intrebarea urmatoare este daca nu cumva este o forma speciala de capitalism. Yochai Benkler, autorul unui amplu studiu despre politicile retelelor numit The Wealth of Networks, este de parere ca modelele de productie aparute in internet – social production si peer production – pot fi considerate alternative atat pentru sistemele etatist-centralizate, cat si pentru cele bazate exclusiv pe piata libera, aducand un spor de creativitate, de productivitate si de libertate personala pe care niciunul dintre sisteme nu le poate oferi. Ideea unui sistem-hibrid nu este chiar utopica daca luam in considerare si cifrele: 10 milioane de contribuitori la Wikipedia, 35 de milioane de oameni care au postat si etichetat 3 miliarde de poze pe Flickr, 11 milioane de grupuri pe Yahoo! si Google, 275.000 de proiecte open source active... Partidul Piratilor din Suedia nu predica in pustiu.