Acesti lideri nu vin niciodata ca sa aduca peste noapte dimensiunea progresului sau a schimbarii pe care le promit, dar nu pentru ca sunt cinici, ci pentru ca evenimentele se aduna impotriva lor si au de infruntat centre de putere concurente. Ce-i distinge pe cei mai buni lideri, spune el, este ca ei invata din aceste esecuri, se corijeaza, persevereaza si izbandesc.

 

Presedintele Barack Obama nu a avut inca un esec. E abia la inceput. Si multi, multi, de acasa, dar si de peste hotare, il sprijina ca sa izbandeasca. Dar e cert ca el actioneaza in vremuri grele. Asa ca atunci cand Stan Greenberg a iesit ca sa-si impar­taseasca experientele prin noua lui carte “Ravase din camera de razboi” - o relatare a unui insider despre cum si-au administrat esecurile liderii lumii pentru care el a facut sondaje - m-am gandit ca aceste observatii s-ar putea sa fie foarte folositoare acum. 

 

Cartea lui Greenberg incepe cu Bill Clinton. Una dintre cele mai vii amintiri este de atunci cand incerca sa-si dea seama cum vor reactiona oamenii dupa ce Clinton nu si-a respectat promisiunea de a reduce impozitele pentru clasa de mijloc, chiar dupa ce a fost ales presedinte in 1992. Asa ca s-au facut focus grupuri in New Jersey. Ce a surprins cel mai tare, spune Greenberg, a fost ca subiectii “pur si simplu nu credeau ca vreun politician le va reduce impozitele”.

 

Dar nu asa il judecau pe Clinton. “Nu le pasa de promisiuni in detaliu”, spune Greenberg. “Voiau ca noul presedinte sa actioneze in interesul economic pe termen lung al tarii. Voiau sa se asigure ca toti vor fi implicati in aceasta solutie, nu ca in anii lui Reagan, cand bogatia tarii nu le era redis­tri­buita in mod echilibrat. Si mai voiau sa se asigure ca presedintele nu-si va pierde instinctul de a-i avea in vedere pe oamenii simpli”.

Lectie: “Nu fi foarte detaliat in promisi­unile de campanie”, spune Greenberg. “Exista o multime de oportu­nitati in actul de guvernare, daca oamenii cred ca actionezi in interesul pe termen lung al tarii si ca lucrezi pentru ei.”  

 

Tony Blair a atacat insusi miezul identitar al miscarii laburiste. Laburistii nu mai fusesera la putere de 18 ani. Au reajuns la putere datorita capacitatii lui Blair de a-i convinge pe votanti ca laburistii vor fi prudenti din punct de vedere fiscal si ca vor reusi si sa renoveze spitalele si scolile publice britanice degradate.

 

In realitate, Blair trebuia sa faca toate acestea treptat - intai sa insanatoseasca econo­mia si apoi sa renoveze spitalele si scolile. Dar a sugerat ca le va face simultan. Cand, dupa trei ani de mandat, lipsa de investitii noi devenise evidenta - inclusiv prin cazul unei paciente bolnave de cancer care nu putuse fi programata la timp pentru operatie, iar cand s-a putut, cancerul devenise deja inoperabil - Blair a inregistrat un esec in materie de incredere. “Blair si laburistii au capatat dupa aceea imaginea unor oameni care mai mult se eschiveaza decat spun adevarul”, scrie Greenberg.

 

Lectie: fii cinstit cu publicul de la inceput cand te afli in fata unor incercari dificile. Nu te vor lasa balta din cauza unei promisiuni din campanie, daca esti cinstit de la bun inceput cu privire la dificultati si la cat timp va trece pana vor putea sa se vada progresele.

 

Ehud Barak a ajuns premier al Israelului in 1999, iar un pilon al campaniei sale a fost ca Ierusalimul trebuie sa ramana capitala eterna si nedivizata a Israelului. Dar, la Camp David, in 2000, Barak le-a oferit palestinienilor o parte din Ierusalim. Ce a fost surprinzator, spune Greenberg, a fost cat de repede a acceptat publicul israelian aceasta schimbare.

 

“O pozitie care in urma cu sase luni era complet in afara discutiei - divizarea Ierusalimului - ajunsese acum in discutie”, spune Greenberg. Odata ce tabuul referitor la impartirea Ierusalimului a fost spart, chiar si electoratul Likud chestionat de Greenberg a inceput sa se intrebe: “de ce am vrea sa mai pastram aceste asezari palestiniene?”. Logica a reusit astfel sa destructureze o credinta a comunitatii.

 

Lectie: “Nimic”, spune Greenberg, “nu este exclus din start pentru un lider care vrea sa ia o masura curajoasa” in interesul fundamental al tarii.

 

In fine, Nelson Mandela. La patru ani dupa ce a ajuns presedintele Africii de Sud in 1994, “oamenii erau demoralizati de lipsa schimbarii si simteau ca Congresul National African (CNA) isi calcase promisiunile”, spune Greenberg. “Nu reusise sa ofere locuinte si locuri de munca, dar alimentase coruptia si era in pericol sa-si piarda autoritatea morala”. Asa ceva era greu de acceptat de catre liderii miscarii de eliberare, dar umilul cetatean vrea ca liderii sa-si recunoasca dificultatile.

 

Lectie: Mandela a fost indeajuns de umil incat sa recunoasca ca “nu am adus suficienta schimbare” - si ca pana si el era dezamagit - fara ca astfel sa submineze pretentia CNA la guvernare. “Mandela a inceput sa spuna o poveste convingatoare in care a explicat de ce progresele erau lente, a aratat zonele unde progresul era vizibil si le-a insuflat oamenilor speranta cu privire la schimbarile viitoare”, spune Greenberg.

 

Care este super-lectia pentru presedinti? N-ai cum sa fii prea cinstit cand vorbesti despre marile probleme, prea curajos cand oferi solutii majore, prea umil cand ai de explicat mari nerealizari, prea categoric cand iti reevaluezi discursul sau prea indraznet cand aduci in discutie ceea ce pana mai inainte era de nediscutat.