La inceputul anilor ''90, pe cand telefoane mobile aveau doar cativa, totusi destui ca sa poata transforma o calatorie cu trenul intr-un chin sonor, am scris un articol oarecum iritat pe aceasta tema. In esenta, ceea ce am spus atunci era ca ar trebui sa fie dotati cu telefoane mobile numai instalatorii, echipele de medici care fac transplant de organe (ambele categorii sunt din cele care, pentru binele societatii, trebuie sa poata fi urmarite tot timpul) si cei ce comit adulter.

In rest, cu deosebire in cazurile unde niste domni altfel discreti se apuca sa racneasca in trenuri si in aeroporturi pe teme de burse, preturi la otel si credite bancare, a avea un telefon mobil a fost la inceput in primul rand un semn de inferioritate sociala. Caci oamenii cu adevarat puternici au 20 de secretare care le triaza mesajele, pe cand cei ce au nevoie de celulare sunt manageri de nivel mediu, nevoiti sa fie disponibili in orice moment daca ii suna seful, sau speculatori marunti ai caror banci vor sa-i anunte ca nu mai au bani in cont.

De atunci, situatia in cazul celor ce comit adulter a cunoscut doua schimbari: intr-o prima faza, au fost constransi sa renunte la noul instrument, fiindca imediat ce si-au cumparat unul, jumatatile lor au capatat imediat temei pentru legitime banuieli. Intr-o faza ulterioara, situatia s-a intors pe dos inca o data, fiindca, din moment ce toata lumea isi procurase intre timp telefon mobil, a avea unul incetase sa mai fie o dovada irefutabila ca posesorii isi inseala jumatatile.

Acum, iubitii si amantele pot folosi telefonul mobil, dar numai atata vreme cat nu au o relatie ascunsa cu cineva care intr-un fel sau altul e o persoana publica, pentru ca in acest caz telefoanele lor vor fi sigur ascultate. Nu s-a schimbat insa nimic in privinta chestiunii de inferioritate sociala (inca n-am vazut nici o poza cu George Bush cu mobilul lipit de ureche).

S-a intamplat ca astfel de telefoane au ajuns acum instrumentul (excesivei) comunicari intre mame si fiice, al liceenilor care copiaza la examene si al unei fotomanii compulsive. Generatia tanara nu mai poarta ceas de mana, fiindca poate sa vada pe telefonul mobil cat e ora. Daca adaugam aparitia mesajelor text, actualizarea stirilor in timp real, conexiunile fara fir la Internet si la e-mail, vedem ca, in cele mai sofisticate forme ale sale, telefonul celular functioneaza nu numai ca un jurnal, dar si ca un computer de buzunar. Iar cu aceasta avem de-a face cu un fenomen de importanta fundamentala in termeni sociologici si tehnologici.

Se mai poate trai oare fara celular? Dat fiind ca "a trai pentru telefonul mobil" implica participarea totala la prezent si o dorinta frenetica de contact care ne lipseste de sansa de a gusta un moment de reflectie solitara, cei carora le pasa cu adevarat de libertatea lor (atat interioara, cat si exterioara) ar putea totusi sa profite de multimea de servicii oferite de aparat, fara a-l folosi ca telefon. Cel mult, ar putea sa-l deschida numai atunci cand trebuie sa cheme un taxi sau sa sune acasa ca sa anunte ca trenul cu care vin are intarziere de trei ore - dar nu ca sa fie sunati (iar asta inseamna sa tina telefonul inchis tot restul timpului).

Cand sunt criticat pentru ca eu chiar obisnuiesc sa procedez asa, le raspund cu un argument foarte trist. Atunci cand tatal meu a murit, cu mai mult de 40 de ani in urma (deci inainte sa se fi inventat telefonul mobil), eram intr-o calatorie si nu am fost anuntat decat cu multe ore intarziere. Ei bine, acele ore de intarziere n-au schimbat nimic. Situatia n-ar fi fost alta daca as fi fost anuntat in zece minute. Cu asta vreau sa spun ca posibilitatea comunicarii instantanee, permisa de telefonul mobil, are prea putina legatura cu marile teme ale vietii si mortii, e inutila pentru cineva care il studiaza pe Aristotel si nu-i ajuta nici celui care se preocupa de existenta lui Dumnezeu.

Ar insemna, prin urmare, ca telefonul mobil nu prezinta nici un interes pentru un filozof (cu exceptia cazului in care i-ar permite sa poarte cu el o bibliografie de 3.000 de carti despre Malebranche)? Dimpotriva. Anumite inovatii tehnologice au schimbat viata omeneasca pana la un asemenea punct incat au devenit subiectul investigatiei filozofice. Ganditi-va doar la inventia scrisului (de la Platon la Derrida), sau la aparitia razboaielor de tesut (vezi Marx).

Dar, in mod curios, au fost cercetate prea putin din unghi filozofic alte mutatii tehnologice cu insemnatate vadita: automobilul, de pilda, sau avionul (chiar daca unii au reflectat la schimbarea ideilor noastre despre viteza). Explicatia este ca, daca nu suntem soferi de taxi, de camion sau piloti de avion, folosim aceste vehicule doar din cand in cand, pe cand scrisul sau mecanizarea celor mai multe din activitatile cotidiene au schimbat radical fiecare moment al vietii noastre.

In Italia, profesorul Maurizio Ferraris a publicat luna trecuta o carte despre filozofia telefonului mobil. Desi titlul ("Unde esti? Ontologia telefonului celular") ne-ar putea face sa credem ca este doar un amuzament usurel, Ferraris extrage din subiect o serie de reflectii extrem de serioase, implicandu-ne astfel intr-un joc filozofic in buna masura fascinant.